35.000 de preșcolari și elevi ucraineni învață în școlile din România, iar dintre aceștia puțin peste 10.000 sunt înscriși și au statut de elev, restul având statut de audient, potrivit…
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat miercuri, 22 februarie, că sunt peste 3.700 de copii ucraineni cu statut de audienți în unitățile de învățământ preuniversitar: „Conform raportărilor din partea inspectoratelor,…
Inspectoratele Școlare din Sibiu, Timiș, Suceava, Iași, dar și din alte 6 județe organizează cursuri de Limba română pentru refugiații din Ucraina. În cele mai multe cazuri, cei care predau…
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că numărul elevilor ucraineni audienţi în şcolile din România, pe curriculum românesc, va fi de 1.140 la începutul săptămânii viitoare, dintr-un total de aproape 34.000…
Zeci de copii din Ucraina au fost înscrişi ca audienţi la două şcoli din judeţul Alba, cei mai mulţi dintre aceştia provenind dintre refugiaţii cazaţi la Mănăstirea Dumbrava, informează Agerpres.…