Liceul Tehnologic Topolog, județul Tulcea, a fost marele câștigător al concursului „Elevii schimbă jocul: CartON!”. Propunerea lor de campanie a fost „Cartonul – prietenul tuturor” – iar participanții au fost…
Compania britanică DS Smith, lider în segmentul soluțiilor de ambalare sustenabile, a lansat de curând un plan de lecție în limba română, dedicat elevilor cu vârste cuprinse între 11 și…
„Noi vorbim de școală, dar copiii sunt astăzi educați de reclame, sunt educați de tot felul de campanii”, a spus Constantin Damov, președintele Coaliției pentru Economie Circulară, despre educația legată…
„Sunt campanii pentru care este necesar ajutorul administrației publice locale, fie al administrației centrale”, a declarat Vlad Trușcă, directorul de operațiuni și tranzacții al companiei GreenPoint Management, în cadrul conferinței…
Ministerul Economiei a colaborat cu Ministerul Mediului în elaborarea strategiei naționale pentru economie circulară, iar strategia vizează deocamdată doar un cadru general, planul de acțiune urmează, spune Mirona Daia, director…
Lansarea oficială a campaniei Metal pentru Viitor are loc joi, 3 noiembrie 2022, în cadrul conferinței digitale “Creator implicat – experiențe practice și viitorul economiei circulare” organizată pe edupedu.ro și pe…