Un director de școală din mediul rural, a cărui identitate am ales să o protejăm, a explicat pentru EduPedu.ro câte documente are de întocmit și cum birocrația nu ține cont…
Sorin Haiduc, profesor de matematică și director al Colegiului Național „Preparandia – Dimitrie Ţichindeal” din Arad, a propus ca simulările pentru examenele naționale să se desfășoare în timpul programului Școala…
Încercare de compromitere a directorului Școlii Gimnaziale „Grigore Silasi“ din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, profesorul de matematică Sorin Budișan. Acesta a depus un dosar pentru gradație de merit cu peste 300…
Directorii de şcoli din Romania au o atitudine mai deschisă decât profesorii faţă de educaţia incluzivă. Cei care au participat la mai mult de trei cursuri de formare iniţială în…
Editorial semnat de Daniel Funeriu, fost ministru al Educației care a implementat Legea educației nr. 1/2011. În prezent, face parte din corpul de experți în educație al Comisiei Europene. Politicienii,…