Centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională (CJRAE) și Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CMBRAE), nu se desființează, însă vor trece din subordinea inspectoratelor școlare – care…
În ultimele 6 luni, 850 de consilieri școlari au dispărut din statisticile oficiale, potrivit documentelor consultate de Edupedu.ro. Astfel, în proiectul de HG privind educația timpurie, la nivel național sunt…
Liceele pedagogice și Centrele de Resurse și Asistență Educațională nu se desființează, prin proiectul noii legi a educației, susține senatorul Monica Anisie, președintele Comisiei de Învățământ din camera superioara a…
Reprezentanții Centrelor de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE) nu sunt de acord cu prevederile din noul proiect al legii educației prin care se desființează, prin comasare, aceste centre, chiar dacă…
O petiție care solicită oprirea desființării Centrelor județene de resurse și asistență educațională – CJRAE/CMBRAE – a strâns peste 13 mii de semnături de în prima săptămână de la lansare.…
Proiectul noii legi a educației din preuniversitar lansat în urmă cu o zi de ministrul liberal Sorin Cîmpeanu a fost analizat în detaliu de profesorul Mircea Miclea, fost ministru al…