Funcționarii publici din administrația locală vor putea avea naveta decontată prin Consiliile Locale în subordinea cărora lucrează, potrivit unei legi promulgate de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial…
Suma forfetară primită pentru cheltuielile de transport de elevii care fac naveta nu este exceptată de la calculul venitului minim garantat, ceea ce înseamnă că beneficiile sociale pe care le…
Asociația Elevilor din Constanța se va judeca din nou cu Ministerul Educației la Curtea Constituțională, pe subiectul transportului elevilor navetiști, după ce a fost admisă cererea acestora de către Curtea…
Consiliul Economic și Social (CES) a propus decontarea navetei pentru întreg personalul din învățământ, nu doar pentru cadrele didactice, ci și pentru personalul didactic auxiliar și personal administrativ, iar acest…
Mihai Păunică, director general în Ministerul Educației, contrazice ministerul în privința sumelor forfetare pe care trebuie să le primească elevii navetiști. Potrivit unui document obținut de Edupedu.ro, directorul Direcției economice…
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, referitoare…
Modificarea termenului de transport “gratuit” cu “decontare”, în proiectul legii învățământului preuniversitar, va duce la creșterea abandonului școlar, remarcă pe Facebook deputatul PSD Lucian Lungoci. Amintim că proiectele legilor Educației,…
Elevii din județul Iași care merg la școală într-o altă localitate decât cea de domiciliu nu mai beneficiază de gratuitate la transport, potrivit autorităților locale. Un abonament metropolitan pe raza…
Elevii care sunt nevoiți să facă naveta la școală pentru că învață în altă localitate decât cea de domiciliu nu vor mai beneficia de transport gratuit, ci ar putea să…
Modalitatea de acordare a abonamentelor pentru elevii din Brașov care învață într-o altă localitate decât cea de domiciliu este schimbată de RATBV (Regia Autonomă de Transport Brașov – n. red.),…
Elevii care beneficiază de gratuitate la transport nu sunt eligibili pentru suma forfetară, potrivit unei precizări a Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Ilfov. Acest lucru se întâmplă în situația în care…
Unele școli din țară au început să le dea elevilor sumele de bani pentru navetă, pentru luna noiembrie, plățile în acest caz făcându-se pe ordinul vechi. Informația a fost confirmată…
Sumele dublate pentru naveta elevilor care învață în altă localitate decât cea de domiciliu vor trebui acordate de către școli din această lună, în avans pentru luna decembrie, dacă vor…
Ministerul de Finanțe a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscale pentru 2023, în care apar și noi reguli pentru decontul transportului elevilor.…
Asociația Elevilor din Constanța (AEC) și alte asociații din țară cer Avocatului Poporului să ridice o excepție de neconstituționalitate în legătură cu Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 159/2022 pentru…
Pronunțarea în cazul constituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2021, privind transportul elevilor, a fost amânată de către Curtea Constituțională pentru 31 ianuarie 2023, potrivit biroului de presă, contactat…
Dezbatere publică pe tema proiectului de ordin de ministru care aprobă normele metodologice de acordare și de decontare a sumelor forfetare pentru elevii care sunt școlarizați în altă localitate decât localitatea de…
Ministerul Educației a publicat în dezbatere publică metodologia prin care se va face decontarea elevilor navetiști: aceștia nu vor mai avea nevoie de bilete sau abonamente pentru decont, ci vor…
Banii de transport pentru elevii care au domiciliul în altă localitate decât cea în care este școala vor fi acordați lunar între 25-28 ale lunii, pentru luna următoare, pe baza…
Ordonanța de Urgență pentru decontarea navetei elevilor a fost publicată joi, 17 noiembrie, în Monitorul Oficial. Concret, ordonanța nr. 159 din 17 noiembrie modifică și completează art. 84 din Legea…
Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru decontarea navetei elevilor ar putea fi neconstituțional, potrivit Consiliului Legislativ. În document se arată că elevii navetiști sunt tratați diferit în privința realizării acelorași…
Proiectul de ordonanță de urgență pentru decontarea transportului elevilor se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Acesta urmărește să modifice Legea Educației Naționale, astfel încât elevii care…
Senatorul USR Ștefan Pălărie o acuză pe Ligia Deca, ministrul Educației, că “este prost informată de aparatul lăsat în urmă de dl. Cîmpeanu (sau chiar nu înțelege consecințele) și… face…
Consiliul Economic și Social (CES) a avizat favorabil, în ședința din data de 15 noiembrie, proiectul de ordonanță privind creșterea alocației forfetare pentru elevii navetiști, proiect contestat de unele asociații…
Organizațiile partenere ale Ministerului Educației – Consiliul Național al Elevilor și Federația Părinților Edupart – anunță că susțin proiectul de ordonanță care decontează naveta elevilor cu sume mai mari decât…
Proiectul de ordonanță care prevede creșterea alocației forfetare pentru elevii navetiști a fost trimis pentru avizare la Consiliului Economic și Social, în forma propusă de fostul ministru al Educației, Sorin…
Niciun reprezentant al Ministerului Educației nu s-a prezentat la ședința din data de 3 noiembrie a Curții Constituționale, ședință în care a fost contestată ordonanța de urgență care nu asigură…
Aproape 200 de mii de elevi din România fac naveta în anul școlar 2022-2023, potrivit estimărilor făcute de Ministerul Educației și transmise în urma unei solicitări de informații făcute de…
Pronunțarea în cazul constituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2021, privind transportul elevilor, a fost amânată de către Curtea Constituțională pentru 24 noiembrie, potrivit biroului de presă, contactat de…
„Suntem în anul 2022, vorbim de AI (Artificial intelligence – n. red.), dar nu suntem capabili să găsim o soluție corectă? Nu cred că nu putem, cred că doar se…
„Pe termen scurt, se va merge pe acea ordonanță de urgență cu suma forfetară: 60 de lei pentru primii 3 km, 6 lei pentru următorii km, cu posibilitate de dublare”,…
Fostul ministru al Educației lasă fără transport gratuit peste 130 de mii de elevi care fac naveta între localitatea de domiciliul și cea în care merg la școală. Deși Sorin…
Ministerul Educației dorește să adopte amendamentele propuse de către Consiliul Național al Elevilor, ce vizează dublarea sumelor prevăzute pentru decontarea transportului în funcție de distanțele parcurse de elevii navetiști și…
Mai multe organizații, printre care asociații ale elevilor, dar și Salvați Copiii și World Vision, propun câteva amendamente în proiectul de ordonanță de urgență care modifică legea Educației Naționale în…
Proiectul de ordonanță de urgență privind transportul elevilor a fost retras de pe ordinea de zi a ședinței Comisiei de Dialog Social care a avut loc luni dimineața la Ministerul…
Ministerul Educației a anunțat, luni, că va organiza o consultare publică în format online pe tema proiectului de Ordonanță de Urgență ce prevede introducerea unei sume forfetare pentru decontarea transportului…
Proiectul de ordonanță de urgență ce prevede o alocație forfetară pentru transportul elevilor “nu este soluția ideală”, iar Consiliul Național al Elevilor (CNE) va prezenta abonamente primite de la mai…
Ministerul Educației a retras proiectul de ordonanță de urgență în care erau prevederi prin care universitățile puteau înființa societăți comerciale și prin care se puteau înființa consorții de învățământ dual.…
„Avem deja un proiect de ordonanță de urgență care sunt convins că va fi adoptat săptămâna viitoare, în Guvern (…) Decontarea transportului, în primul rând, se face în avans pentru…
Elevii din mediul rural ar putea să aibă o alocație forfetară care „poate ajunge la 200, chiar 300 de lei per elev, peste bursa socială de 200 de lei”, după…
Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) și Ministerul Educației “vor găsi o soluție până la sfârșitul lunii septembrie”, spune premierul Nicolae Ciucă în privința transportului elevilor care, în…
Problema transportului elevilor între județe nu a fost rezolvată la prima rectificare bugetată din acest an, aprobată joi, 18 august, de Guvern. În proiectul ordonanței de urgență apare că a…
„Revizuirea tarifelor pentru navetă, pentru transport local, pentru transport intra și interjudețean nu poate fi făcută corect de la centru, de Ministerul Educației. Ea trebuie să fie dependentă de consiliul…
Primăria municipiului Oradea a acționat în instanță Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Educației pentru nerepartizarea sumelor pentru decontarea cheltuielilor de transport ale elevilor, care, potrivit legii, beneficiază de transport gratuit,…
Curtea de Apel București a decis să sesizeze Curtea Constituțională în privința Ordonanței de Urgență 50/2021, referitoare la decontarea navetei elevilor, în procesul prin care Asociația Elevilor din București și…
Acțiunea în instanță a Asociației Elevilor din Constanța (AEC), pentru suspendarea ordinului ce stabilește metodologia decontării transportului pentru elevi, e motivată prin faptul că aceasta este una deficitară și îi…
Asociația Elevilor din Constanța cere, în instanță, suspendarea executării Ordinului prin care Ministerul Educației a stabilit metodologia de decontare a cheltuielilor de transport pentru elevi. Acțiunea în instanță a fost…
Asociația Elevilor din Constanța a depus o plângere penală, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și la Administrația Prezidențială, împotriva ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, pentru…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că în bugetul Ministerului Educației se regăsesc 100 de milioane de lei destinați decontării navetei elevilor, iar proiectul de ordonanță, care va fi pe…
Șase asociații regionale de elevi anunță, miercuri, o serie de proteste față de un proiect de ordonanță de urgență ce reglementează decontul navetei și “solicită ferm reprezentanților guvernului să lupte…
Peste 430.000 de elevi navetiști din România nu vor putea primi decontul pentru drumul până la și de la școală, afirmă Consiliul Național al Elevilor (CNE) într-un comunicat emis miercuri,…
Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PNL Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, la Focşani, că la prima şedinţă a coaliţiei de guvernare se va discuta problema decontării de către autorităţile locale a…
Cheltuielile de transport ale elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu se decontează doar pe bază de abonament are caracter discriminatoriu, deoarece determină o diferenţă de tratament…
Curtea Constituțională a decis astăzi că decontarea navetei școlare pe bază de abonament este neconstituțională. “În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, (…) a constatat că sintagma ‘pe…