S-a împlinit o lună de când Ministerul Educației a transmis către presă un document „anonimizat” superficial, ce permitea jurnaliștilor să afle datele de identificare ale unor elevi aflate în situații…
Instalarea unor sisteme de supraveghere audio-video în toate școlile, „fără discriminare, fără acordul celor implicați”, reprezintă o măsură „clar neproporțională și în contradicție cu articolul 8 din Convenția Europeană privind…
Greva de anul trecut a profesorilor, chiar în perioada adoptării noilor legi ale educației, este dată drept dovadă a „democrației ca formă fără fond” în România, sub actuala guvernare, într-un…
TikTok a fost amendată cu 345 de milioane de euro (296 de milioane de lire sterline) pentru că a încălcat legislația UE privind datele cu caracter personal în ceea ce…
Ministerul Educației va verifica datele privind vaccinarea angajaților din școli, folosite pentru a stabili dacă o școală funcționează fizic sau online, în baza pragului de vaccinare de 60%, a spus…