Motivul pentru care multe carduri educaționale încă nu au fost încărcate de Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene (MIPE) este acela că instituția mai face o verificare suplimentară a CNP-urilor beneficiarilor.…
Pixiada continuă în Educație, cu noi numiri la șefiile inspectoratelor școlare din țară. Inspectoarea generală din Dâmbovița, Adriana Tudose, a fost înlocuită cu fost inspector școlar pe proiecte școlare și…
Un candidat care a fost înscris la concursul național de Titularizare 2024 în județul Dâmbovița a obținut nota 1.60 la Limba română, potrivit rezultatelor inițiale publicate de Ministerul Educației. Amintim că rezultatele…
Consiliul Județean din Dâmbovița nu poate preciza când vor primi copiii de grădiniță și elevii din județ lapte și fructe prin Programul pentru școli al României, finanțat cu bani europeni,…
Șefa Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Dâmbovița a fost eliberată din funcție, după ce o adresă a Ministerului în acest sens a ajuns miercuri după-amiază, 9 august, la inspectorat, potrivit surselor…
Peste 660.000 de lei ar fi fost însușiți în mod fraudulos de la mai multe școli din județul Dâmbovița de către două femei administrator financiar, pe perioada a trei ani,…
„La noi, în școala în care ai o violență vine imediat inspectoratul și te arată cu degetul. Poate nu întâmplător în școala respectivă există violență, am nevoie să mă ajuți,…
Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa anunţă, luni, că au început să revină la şcoala din localitatea Valea Voievozilor elevii care au absentat câteva zile pentru că părinții se tem pentru…
„Desant” al autorităților din Educație în comuna Răzvad, satul Valea Voievozilor, din județul Dâmbovița. Un secretar de stat din Ministerul Educației, șefa inspectoratului școlar județean, șefa CJRAE și reprezentanți ai…
Cazul unui elev de clasa a III-a din județul Dâmbovița, acuzat că ar avea un comportament agresiv față de colegi dar și față de profesori, mutat la a treia școală,…
„Este îngrijorător, de exemplu, faptul că 15% dintre elevi nu au reușit să facă 10+10:10. (…) Chiar mă întreb cum acei profesori nu au observat în clasa a V-a, în…
„Cunoaștem și profesorii care au înregistrat diferențe de punctaj la partea de grilă, lucru pe care, repet, îl consider inacceptabil și nu poate fi acceptat”, a spus Sorin Cîmpeanu, la…
Procentul elevilor din Dâmbovița, care au dat proba de Matematică din cadrul Evaluării Naționale 2022 și care au luat note sub 5, s-a redus cu aproape 10 puncte, potrivit unei…
Un exercițiu care viza scrierea corectă a fost rezolvat integral și corect de doar 6% dintre elevi, la proba de Limba română – Evaluarea Națională 2022, pe când, la proba…
Datele personale ale elevilor care vor participa, anul acesta, la pilotarea evaluării digitalizate a examenelor naționale sunt accesibile pe platforma companiei private cu care Ministerul Educației s-a asociat pentru acest…
Ordinul privind pilotarea evaluării digitalizate pentru Evaluarea Națională și BAC 2022 în județe Călărași și Dâmbovița a fost publicat în Monitorul Oficial. Concret, elevii din Dâmbovița vor avea lucrările corectate…
Prima școală în sistem dual din România dedicată industriei de brutărie, patiserie, ciocolaterie, înființată exclusiv din resurse private, Bakery School, a deschis anul cu o nouă clasă de a IX-a,…