Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de hotărâre pentru organizarea și finanțarea Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar (PNRAU). Programul își propune să ofere suport concret tinerilor…
Cursurile la Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” (UVVG) Arad se vor desfăşura online începând de luni, 21 noiembrie, cu excepţia celor trei facultăţi cu profil de medical, a decis Senatul…
„Doar 30% dintre universitățile de stat au anunțat în mod public integrarea unei componente de activitate în regim online pentru ciclurile de masterat și doctorat, în timp ce pentru programele…
Standardele pentru predarea prin mijloace electronice / online în universități au fost aprobate, vineri, de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), după cum a declarat pentru…
Cursurile online sincrone sunt definite de Ministerul Educației ca acele cursuri la care participă în același timp studenții și profesorii, dar în locații diferite, potrivit unui proiect de ordonanță de…