Alocațiile de stat pentru copii vor fi majorate cu 10,4% de la 1 ianuarie 2025. Copiii sub doi ani și cei cu dizabilități vor primi 794 de lei lunar, iar…
Alocațiile copiilor vor crește de la 1 ianuarie 2023 cu 5,1%, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. Creșterea este obligatorie, potrivit legislației în vigoare, și se face cu un procent…
Guvernul a aprobat miercuri un proiect de Ordonanță de Urgență care prevede mărirea alocațiilor pentru copii, potrivit instituției. Astfel, alocația va ajunge la 600 de lei pentru copiii în vârstă…
Executivul majorează în 5 rate alocațiile pentru copii, începând cu septembrie anul acesta și până la 1 iulie 2022, când se va atinge dublarea valorii lor față de cuantumul din…
“Ministerul Muncii și Protecției Sociale va prezenta astăzi în ședința de guvern proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede în mod expres dublarea alocațiilor pentru copii în cuantumul prevăzut de…
Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban, a declarat, joi, că Guvernul analizează varianta creşterii alocaţiilor, însă a arătat că nu va fi vorba de o dublare imediată a acestora, deoarece nu…