Prevederea prin care părinții care au copii înscriși la program prelungit la creșă și grădiniță plătesc lunar o contribuție de hrană a fost introdusă în Regulamentul de Organizare și Funcționare…
În perioada 19-29 august are loc etapa de ajustări în care se înscriu la creșă și grădiniță copiii care nu au primit un loc în primele două etape sau nu au…
Înscrierile la creșă și grădiniță încep pe 27 mai, potrivit ordinului de ministru publicat luni în Monitorul Oficial. Prima etapă durează între 27 mai și 14 iunie, perioadă în care…
Unele îngrijitoare din grădinițe și creșe nu au primit salariile majorate de la 1 ianuarie 2024, după cum semnalează Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) ministrului Educației, potrivit unui document…
Săptămâna viitoare se va face recepția clădirii care va găzdui prima creșă de stat construită de la zero în ultimii 46 de ani, în Sectorul 6, scrie G4Media.ro. ”Creșa Îngerașii”…
Ministerul Educației a transmis precizări cu privire la fazele din interiorul etapelor de înscriere la grădiniță și creșă, conform unui document consultat de Edupedu.ro. Potrivit surselor Edupedu.ro, precizările vin dupa…
Înscrierea copiilor la creșă sau la grădiniță se face la o singură unitate de învățământ, după cum informează Inspectoratul Școlar Județean Ilfov. Conform sursei citate, Sistemul informatic integrat al învățământului…
Înscrierea creșelor în Registrul național al furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară autorizați să funcționeze provizoriu și în Registrul național al furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară acreditați se face după ce…
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică, miercuri, regulile pentru înscrierile la creșă și grădiniță valabile pentru copiii care merg din septembrie la acestea. Prima oară au loc reînscrierile, între…
Înscrierile la creșă și grădiniță pentru copiii care merg pentru prima oară încep în data de 6 iunie până în 15 iunie, potrivit calendarului pus în dezbatere publică, anunțat de…
Valoarea tichetelor de creșă crește cu 30 de lei, ajungând la suma de 600 de lei, potrivit unui ordin publicat miercuri, 29 martie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul…
Potrivit unui proiect de ordin pus în dezbatere publică de Ministerul Muncii, valoarea tichetelor de creșă crește cu 30 de lei. Astfel, tichetele ar valora 600 de lei pe lună…
Creșele Sinaia și Ciobănașul din sectorul 2, care până anul trecut erau în subordinea primăriei, adică mai exact DGASPC, au trecut de la 1 ianuarie 2023 în subordinea ministerului Educației,…
Deducerea personală suplimentară pentru părinții care realizează venituri din salarii, indiferent de nivelul acestora, este în valoare de 10 lei pe lună pentru fiecare copil înscris la o formă de…
Liceele pedagogice nu vor mai avea specializarea de educator-învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar obținut pe surse de Edupedu.ro. Acest lucru înseamnă că liceenii…
Hotărârea de Guvern privind Metodologia de organizare și funcționare a serviciilor de educație timpurie a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 30 decembrie 2022. Potrivit documentului, centrele pot…
Consiliul Local Brașov a aprobat creșterea ajutorului financiar pentru părinții care nu mai găsesc locuri în creșele de stat pentru copii și pentru bunicii care stau cu nepoții de vârstă…
Angajatele unei creșe din Capitală au fost puse pe drumuri pentru a semna mai multe documente la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, dar acolo salariatele…
Un nou tip de instituție de învățământ ia naștere în România, cea “fondată” de primărie, după ce o lege promulgată de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial (MO)…
Prima creșă “verde” din țară a fost finalizată în Fălticeni, județul Suceava, după cum a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, la ceremonia de inaugurare a creșei, de marți, 20 decembrie,…
Ministerul Educației a stabilit cum se diferențiază salariile pentru cei care ocupă funcția de educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat vineri, 9 decembrie, în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul privind diferențierea…
Creșele care au funcționat legal în anul școlar 2021-2022 se consideră deja acreditate și se supun doar procedurilor de evaluare externă periodică, în urma cărora vor fi înscrise în Registrul…
Salariile angajaților din creșele din Capitală care au fost preluate de Ministerul Educației au scăzut, în plină criză, cu 30%, potrivit documentelor consultate de Edupedu.ro. Angajații acuză că încadrarea le-a…
Situație fără precedent la cele trei creșe de stat din Sectorul 2 al Capitalei, ai căror angajați nu știu nici aproape de finalul anului care este angajatorul lor final, care…
Prima creșă sportivă din România va fi inaugurată miercuri la Arad, cu fonduri colectate de Cetatea Voluntarilor de la companii private, anunță Agenția de presă Rador, notează G4Media.ro. Anunțul legat…
Părinții care și-au reînscris copiii la una dintre creșele Antante din Capitală au aflat, telefonic, de pe o zi pe alta, că de luni, 5 septembrie, creșa se închide. Explicația…
Standardele cu materialele de predare-învățare pentru creșă și grădiniță au fost publicate în Monitorul Oficial. Este vorba despre Ordinul pentru aprobarea Standardelor privind materialele de predare-învățare în educația timpurie. Educația timpurie…
Anul școlar 2021/2022 a debutat pe 13 septembrie 2021 cu o reformă amânată ani de zile de miniștrii educației – transformarea creșelor din centre de servicii de îngrijire în unități…
Înscrierea copiilor la creșă începe din 30 mai, iar reînscrierile au început de ieri, 16 mai, pentru anul școlar 2022-2023, potrivit unui document trimis inspectoratelor școlare de către Ministerul Educației.…
Peste 140 de posturi de educator-puericultor sunt vacante pentru anul școlar 2022-2023, potrivit unui răspuns dat de Ministerul Educației la solicitarea Edupedu.ro. Județele cu cele mai multe posturi sunt: București,…
O etapă educațională dedicată copiilor cu vârste între 0 și 3 ani va începe să fie introdusă în unități publice de învățământ din Madrid începând cu anul școlar 2022-2023, potrivit…
Centrul Bugetar de Administrare Creşe Cluj-Napoca organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a 14 posturi de educator-puericultor, scrie cluj24.ro. 14 posturi de educator-puericultor sunt disponibile pentru cei interesați, în…
Doar 148 de creșe dintr-un total de 395 de creșe, câte funcționează în România, sunt “propuse pentru a fi preluate de către Ministerul Educației în anul școlar 2021-2022“, potrivit unui…
Mai multe persoane au fost reținute luni de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova într-un dosar în care se fac cercetări pentru dare și luare de mită, transmite Ziarul…
Mai mulți angajați ai creșei Teiul Doamnei, din sectorul 2 al Capitalei, au fost depistați cu COVID19, motiv pentru care activitatea instituției a fost suspendată, conform unui comunicat al Primăriei…
Primăria Sectorului 5 anunţă în sistemul de achiziții publice (SICAP) o licitaţie pentru proiectarea şi execuţia a nouă clădiri din construcţii modulare pentru înfiinţarea unor grupe de antepreşcolari, valoarea totală…
Ministerul Finanțelor a decis să suspende până anul viitor măsura care le permitea angajatorilor să le deconteze salariaților 1.500 lei pentru plata creșelor și grădinițelor, sume care puteau fi deduse…
Înscrierea copiilor cu vârsta între 2 şi 3 ani va putea fi făcută în grădiniţe la solicitarea expresă a părinţilor, iar statul va fi obligat să finanţeze consturile de bază…