Cazurile de coronavirus sunt în scădere în toată țara și „deciziile pe care le-am luat în ultima perioadă, inclusiv cele legate de menținerea școlilor deschise, au fost deciziile corecte, iar…
27 de elevi din județele Bistrița-Năsăud, Alba, Timiș și Maramureș au fost depistați cu Covid-19 de la începutul anului școlar 2021-2022 și până astăzi, potrivit Agerpres. De asemenea, 3 cadre…
În total, 135.000 (38%) de angajați din învățământ s-au vaccinat anti-COVID până pe 16 martie, procentul cadrelor didactice imunizate fiind de aproape 50%, a transmis joi ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu,…
Președintele Klaus Iohannis va susține astăzi, la ora 17:15, o declarație de presă în urma discuțiilor avute cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, la ședința care a început la 14:00. UPDATE…
Școlile și facultățile din Bulgaria vor trece la cursuri online, iar grădinițele se vor închide complet. Restricțiile intră în vigoare vineri seară, autoritățile motivând că sunt necesare pentru ca sistemul…
Redeschiderea școlilor în Spania, în zonele unde s-au aplicat măsuri stricte de distanțare și igienă, nu a avut efecte semnificative asupra evoluției pandemice în primele 2-3 săptămâni, potrivit unui studiu…
Redeschiderea școlilor în lume, după luni de școală online și vacanțe, nu poate fi pusă, în general, în relație directă cu numărul în creștere de cazuri de Covid-19, potrivit unui…
Mai multe școli din județele Olt, Bistrița-Năsăud, Brașov, Suceava, Satu-Mare, Botoșani și Vaslui au fost trecute în scenariul roșu în ultimele 24 de ore. Clasele de învăţământ gimnazial din comuna…
Guvernul francez a decis să renunțe la o parte dintre restricțiile aplicate în școlile primare și grădinițe, ca măsuri de prevenție în contextul epidemiei Covid-19, potrivit Radio France International. De…
O elevă de la Colegiul „Anghel Rugină” din Vaslui a fost confirmată cu noul coronavirus, transmite Agerpres. În acest context, conducerea instituţiei de învăţământ a luat măsurile necesare de dezinfecţie…
La nivel național, 12.610 de unități de învățământ în Scenariul 1, 4.892 în Scenariul 2 și 238 intră în scenariul 3, a anunțat astăzi Ministerul Educației într-un comunicat de presă.…
Organizația guvernamentală Public Health England a detectat “doar” 67 de cazuri cu o persoană infectată și 30 de cazuri cu două sau mai multe persoane infectate în școlile din Anglia,…
Școlile și autoritățile lcoale trebuie informate din timp în privința scenariului de funcționare, bugetele locale trebuie să aibă fonduri alocate, iar analiza epidemiologică a școlii trebuie făcută periodic, atrage atenția…