Din anul școlar 2024-2025, elevii din clasele primare pot lua premii, dacă au calificativul anual „Foarte bine”, potrivit noului Statut al Elevului, document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul…
Elevii din învățământul primar pot beneficia de burse sociale în anul școlar 2024-2025. Acestea se acordă pentru elevii din familii monoparentale, orfani sau pentru afecțiuni medicale, conform metodologiei cu regulile…
Elevii claselor primare (pregătitoare – clasa a IV-a) vor putea fi organizați într-o singură formațiune de studiu, în anumite condiții, potrivit proiectului de metodologie privind organizarea claselor în regim simultan,…
Testarea aplicației Ministerului Educației în toate școlile cu clase primare și gimnaziale, pentru colectarea datelor de la evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, nu se…
Statutul elevului a fost modificat de Ministerul Educației, iar una dintre modificările publicate în Monitorul Oficial este cea care prevede posibilitatea scăderii calificativului la purtare pentru elevii din învățământul primar.…
Elevii din clasele primare ar putea să învețe doar de dimineață, după cum apare în proiectul Legii pentru învățământul preuniversitar. Această prevedere ar urma să intre în vigoare din septembrie…