„A existat pe vremuri o rețea de cabinete de medicină școlară, cabinete stomatologice. În momentul de față sunt foarte puține sau dacă există cabinet, nu există medic în multe dintre…
Licitația pentru achiziționarea de echipamente și materiale sportive pentru cabinete școlare/săli de sport și săli de clasă din județul Sibiu a fost anulată, pentru că nu au existat candidați înscriși,…
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat că miercuri, 26 iulie, vor fi semnate unele contracte de finanţare pentru dotarea a 5.600 de unităţi de învăţământ preuniversitar şi conexe cu mobilier,…
“Analiza de nevoi din 2022 a școlilor acoperă doar parțial obiectul apelului de proiecte pentru ‘dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar’. De aceea…
„Ministerul Sănătății să vină, dacă există cadrul legal, cu resursă umană suplimentară, nu doar cu recomandări”, a scris pe Facebook Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Părinților Edupart, în contextul…
90.805 de teste antigen rapide au fost făcute elevilor și copiilor de grădiniță, în cabinetele școlare, în perioada 13 septembrie – 15 octombrie 2021, potrivit unor date ale Comisiei de…
Reţeaua de medicină şcolară din Bucureşti, care are 609 cabinete, beneficiază începând de vineri de un program informatic, prin care datele medicale ale elevilor sunt disponibile în format electronic, atât…