România se numără printre țările europene cu cel mai scăzut nivel al autonomiei organizaționale în mediul universitar, dar universitățile românești au o autonomie medie sau ridicată când vine vorba despre…
Știința deschisă, obiectul unor politici-cheie la nivel european, dar care e privită cu rezerve în comunitatea de cercetare din România, este considerată a avea o importantă strategică mare și foarte…
Fondurile publice pentru universitățile românești au atins, anul trecut, nivelul din 2008, când finanțarea s-a prăbușit în urma crizei economice, arată cel mai recent raport pe această temă al Asociației…
Când au votat să elimine din lege limita stabilită pentru numărul de mandate pentru rectori, care ar putea căpăta posibilitatea să păstreze mandatul pe viață, senatorii au plasat România într-o…
Prăpastia dintre țările cu investiții mari în învățământul superior și cele, printre care și România, unde finanțarea universităților a scăzut în ultimul deceniu este de așteptat să se mărească în…
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) a fost desemnată de către Asociația Europeană a Universităților (European University Association – EUA) să fie, în perioada 18-20 noiembrie 2021, prima dată pentru…