Liderii studenților din marile centre universitare ale țării sunt chemați să participe, joi seară, la o manifestație pro-democrație organizată la Cluj-Napoca de către Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România…
Universitățile respectă unele dintre drepturile studenților și le oferă acces la servicii într-o manieră similară cu ultima jumătate a deceniului – de la burse la cazare sau consiliere, după o…
Legislația subsecventă privind etica și integritatea academică, intrată în vigoare anul acesta, „trebuie modificată cu celeritate”, așa încât sesizările anonime să poată fi admise în comisiile de etică universitară, cere…
Finanțarea învățământului superior și preuniversitar, dar și a cercetării, regulile de etică în universități, sprijin pentru elevii și studenții dezavantajați, dar și pentru profesorii care trebuie să aplice o serie…
Centrul FILIA și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită implementarea unor mecanisme clare de combatere a hărțuirii sexuale și discriminării de gen în codul-cadru de etică și…
Deputații au manifestat o lipsă de reacție față de posibilitatea prescrierii plagiatului în tezele de doctorat, într-un termen de un an, lucru “inacceptabil și rușinos” și totodată “au oferit posibilitatea…
“Forma actuală a legii permite prescrierea abaterii de la normele de etică, prin plagiat, în cazul unei teze de doctorat, în termen de 1 an de la obținerea titlului de…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere oficial Ministerului Educației, Guvernului și Parlamentului să modifice procedura de constatare a plagiatelor, în proiectele legilor Deca, „astfel încât aceasta să…
„Ne opunem ferm proiectelor de lege toxice care au ca obiect limitarea drepturilor ONG-urilor”, transmit într-un comunicat comun Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Consiliul Național al Elevilor…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești a publicat o analiză făcută de Centrul FILIA, pe baza răspunsurilor oficiale primite de la 52 de universități, privind cazurile de hărțuire sexuală, potrivit G4Media.ro. Aceasta…
„Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) își exprimă îngrijorarea profundă cu privire la numărul ridicat de suspiciuni de plagiat care planează asupra persoanelor aflate la conducerea țării”, potrivit…
Un program al guvernului de sprijin pentru studenți, ce vizează “garantarea unui credit în valoare de maxim 50.000 lei, în proporție de 80% de către stat”, pentru acoperirea taxelor de…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) cere Ministerului Educației și guvernului să crească subvenția pentru burse de la 201 lei/student bugetat pe lună la 272 lei/student bugetat pe…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) acuză “incoerență inexplicabilă la Ministerul Educației” și susține că, în urma încetării stării de alertă, „fiecare universitate trebuie să decidă, cu consultarea…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a transmis, luni, către Avocatul Poporului un memoriu prin care cere sesizarea Curții Constituționale în privința ordonanței de urgență ce elimină accesul…
Creșterea fondului de burse și a subvenției pentru cămine, o subvenție pentru centrele de orientare în carieră și bani pentru îmbunătățirea dotărilor din Universități sunt printre principalele cereri ale Alianței…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) propune, miercuri, o listă cu 11 măsuri care să fie luate în calcul pentru strategia privind digitalizarea educației. Aceasta include proiecte de…
Ghiduri de utilizare a instrumentelor de predare online, sesiuni de formare continuă, un număr limitat de platforme digitale folosite sunt câteva dintre propunerile formulate de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești…
Trei asociații ale tinerilor îi solicită lui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament Legea privind educația sexuală. “Consiliul Național al Elevilor (CNE), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR)…
Partidele politice care în prezent se pregătesc pentru alegeri locale și parlamentare sunt invitate de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) la o dezbatere cu studenții, pe tema…
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România cere Guvernului, într-un apel emis miercuri, să faciliteze exercitarea dreptului la vot pentru viitorii și actualii studenți. Cererea are în vedere faptul că,…
Trei organizații ale elevilor și studenților se declară nemulțumiți de dorința unor parlamentari de a “bloca educația sexuală în școli prin introducerea unui acord parental”. Consiliul Național al Elevilor (CNE),…
“Nu ne izolați de educație!” suna apelul Alianței Naționale ale Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) către autorități, apel adresat, marți, în contextul măsurilor luate pentru combaterea epidemiei Covid-19. ANOSR formulează…
Reprezentanții studenților se întâlnesc astăzi, de la ora 14:00, cu premierul desemnat Ludovic Orban. ANOSR anunță că va merge la discuțiile de la Palatul Parlamentului cu o serie de solicitări…
“Ne dorim mai multe ore de sport! Ne dorim o sală de sport, ne dorim spații amenajate pentru a face sport!” – a fost una dintre dorințele exprimate recurent de…
Planurile de învățământ oferite de facultăți nu sunt nici adaptate, nici actualizate la cerințele curente ale pieței muncii, acuză studenții, într-o radiografie pe larg a sistemului național de învățământ superior.…