BREAKING OFICIAL Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale cu două zile înainte de turul 2 între Elena Lasconi și Călin Georgescu. Procesul se reia de la zero. Decizia, luată pe fondul acuzațiilor de ingerință a Rusiei

Curtea Constituțională a decis vineri în unanimitate anularea alegerilor prezidențiale, potrivit unui comunicat al CCR. G4Media a anunțat informația în premieră, citând surse oficiale. Procesul electoral pentru alegerea președintelui României…
Vezi articolul

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu ia poziție înaintea alegerilor prezidențiale de duminică: „Se opune întunericului și obscurantismului generate de extremism” și „susține mai departe calea euroatlantică a României”

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu își declară ferm, într-un comunicat emis vineri, atașamentul față de valorile europene și își exprimă „datoria de a se opune întunericului și obscurantismului generate de…
Vezi articolul

„Profesorii ne-au spus că, dacă vrem să mai vedem și harta României pe harta Europei, să mergem la vot” – Ioana, elevă de liceu, despre primele alegeri pentru ea și colegii ei: I-am văzut pe profesori mai speriați ca nicicând, ei au trecut prin comunism

La protestul pro-european de joi seara, unde peste 3.000 de persoane s-au strâns la o doar oră de la începerea manifestației, tinerii și-au făcut auzite vocile. Printre participanți, Ioana, o…
Vezi articolul

Zeci de studenți au ieșit să protesteze la Cluj / Se scandează mesaje pro-Europa și anti Georgescu: „Țara nu e de vânzare, Rusia nu e salvare”, „Legionarul de unde are banul”, „Jos fascismul”

Zeci de tineri s-au adunat în fața Prefecturii din Cluj Napoca, la manifestația anunțată pe grupul „Studenți pentru Democrație: protest la Cluj pentru un viitor în care democrația învinge”, scrie…
Vezi articolul

Politehnica București, unde este lector candidatul Călin Georgescu, promotor al teoriilor conspirației și contestatar al unor evidențe științifice, spune că „susține libertatea de exprimare a membrilor săi”: Implicarea în activități politice e „un drept personal” al cadrelor didactice / Instituția încurajează societatea să participe activ și responsabil la vot

Politehnica București, universitate care operează și Centrul universitar din Pitești unde candidatul Călin Georgescu, figurează ca lector, a emis, joi, un comunicat de presă în care arată că este o…
Vezi articolul

DOCUMENT SNSPA sesizează Curtea Constituțională pentru anularea primului tur al alegerilor prezidențiale și scoaterea de pe buletinele de vot a lui Călin Georgescu, candidatul beneficiar al unui „complot”

SNSPA sesizează Curtea Constituțională, pentru suspendarea turului doi al alegerilor prezidențiale de duminică, pentru scoaterea lui Călin Georgescu de pe buletinele de vot și reluarea primului tur al prezidențialelor, a…
Vezi articolul

Rectorul Universității „Ghe. Asachi”, Dan Cașcaval, primul pe lista PSD pentru Senat la Iași: Nu am nicio calitate să recomand un candidat sau altul la prezidențiale, e o „alegere cu o miză originală, ca să folosesc un eufemism” / Rectorul-politician menționează doar în plan secund apartenența la Europa

Dan Cașcaval, rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și unul dintre liderii universitari implicați politic, a emis, joi, un mesaj cu privire la al doilea tur al alegerilor…
Vezi articolul

Parcursul și viitorul european al țării trebuie apărate pentru bunăstarea copiilor – Apelurile făcute de Salvați Copii România și World Vision România / Sărăcia „nu trebuie adâncită de niciun fel de scoatere a României de pe traseul ei deplin democratic și european”

Parcursul european al României și atașamentul față de valori prin care sunt apărate drepturile și libertățile copiilor sunt invocate de două organizații neguvernamentale implicate activ în susținerea copiilor din țară,…
Vezi articolul

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie: Primul tur al alegerilor prezidențiale trebuie reluat, în condiții de legalitate deplină. CCR trebuie să-l scoată azi de pe buletinele de vot pe cel care ar fi trebuit să fie beneficiarul acestui complot, iar procuratura trebuie să extindă cercetările. Georgescu este un trădător de țară, antrenat, lansat și susținut în luptă de ruși

Remus Pricopie, rectorul SNSPA, face apel la instituțiile statului să reia primul tur al alegerilor prezidențiale, „în condiții de legalitate deplină”. „Federația Rusă a pus la cale o lovitură de…
Vezi articolul

Manifestație pro-democrație a liderilor studenților din centrele universitare ale României, joi seara, la Cluj-Napoca, în contextul alegerilor prezidențiale / „Invităm orice cetățean să ni se alăture”

Liderii studenților din marile centre universitare ale țării sunt chemați să participe, joi seară, la o manifestație pro-democrație organizată la Cluj-Napoca de către Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România…
Vezi articolul

Universitatea de Vest din Timișoara anunță, în contextul alegerilor prezidențiale, că rămâne fidelă valorilor europene fundamentale în baza cărora își desfășoară activitatea

Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) anunță, în contextul turului al doilea al alegerilor prezidențiale de pe 8 decembrie, că „rămâne fidelă valorilor europene fundamentale în baza cărora își desfășoară…
Vezi articolul

Rectorul SNSPA Remus Pricopie, apropiat PSD, își exprimă public susținerea pentru Elena Lasconi în turul 2 al alegerilor prezidențiale: „Călin Georgescu este un risc de securitate națională”

„Călin Georgescu este un risc de securitate națională, iar pentru a trage această concluzie este suficient să-i urmărim declarațiile și acțiunile publice”, comentează, într-un mesaj publicat pe Facebook, rectorul Școlii…
Vezi articolul

Profesorii Merito fac apel la colegii din cancelarii, părinți și elevi pentru un vot informat, un vot pentru valorile democratice, un vot în cunoștință de cauză și conștiință liberă

Comunitatea MERITO, formată din profesori, oameni de afaceri și profesioniști implicați în educație, a lansat primul apel public la vot din partea unei astfel de organizații, subliniind importanța valorilor democratice,…
Vezi articolul

FOTO & VIDEO Protest pro-democrație în Piața Universității, pentru a cincea zi. Circa 500 de studenți și tineri au scandat vineri seara în ploaie: „CCR rușine mare, ești complice la trădare” / „Legionarul de unde are banul?” / Proteste și la Sibiu, Constanța: „Iubesc România, aleg democrația”

Pentru a cincea seară consecutiv, studenți și tineri au protestat în Capitală în Piața Universității într-o manifestație pro-democrație și pro-europeană. Aceștia contestă decizia Curții Constituționale (CCR) de a renumăra voturile…
Vezi articolul

VIDEO A patra zi de proteste pro-europene în Piața Universității. Peste 1.500 de studenți și tineri au fost în stradă și au scandat: „România e iubire, nu fascism și amăgire” / „Apa este H2O” / „Putin, jos labele de pe România”

Peste 1.500 de tineri și studenți au fost în stradă în Piața Universității din București, joi seară, pentru a patra zi consecutiv. De luni, mii de tineri din mai multe…
Vezi articolul

VIDEO Protest pro-european și la Craiova, joi seară. Circa 300 de tineri și studenți resping decizia de renumărare a voturilor de la alegeri: „Vrem educare, nu renumărare” / „Votați, votați, dar vă informați”

Circa 300 de tineri au ieșit în stradă joi seară și au scandat pe scările Universității Craiova, nemulțumiți de faptul că un candidat pro-rus cu discurs neolegionar, Călin Georgescu, a…
Vezi articolul
Consiliul Rectorilor

Studenții le cer partidelor politice „să susțină lideri competenți ai partidului, astfel încât cetățenii să simtă că sunt reprezentați”. ANOSR: „Dacă aceste carențe nu vor fi tratate cu maximă seriozitate, pericolul extinderii curentelor extremiste va continua să planeze asupra democrației românești”

Partidele să-și revizuiască agenda politică și de guvernare și să promoveze „lideri competenți”, solicită studenții. Apelul public al ANOSR vine după ce primul tur al alegerilor prezidențiale l-a adus pe…
Vezi articolul

Jocul furiei ar trebui să înceteze. Tinerii vor fi cei care vor deconta acest monstruos accident istoric – mesajul profesorului Liviu Papadima către studenții săi de la Facultatea de Litere, după primul tur al alegerilor prezidențiale

Apel la responsabilitate din partea profesorului universitar Liviu Papadima de la Facultatea de Litere a Universității din București. Acesta a reacționat la rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024,…
Vezi articolul

„Refuzul oricărei posibile dictaturi trebuie să fie dezideratul constant al României”, țară care a cunoscut și extremismul de dreapta, și pe cel de stânga – Organizația scriitorilor PEN Club România / Apel la un vot „pentru direcția pro-europeană firească” la al doilea tur al alegerilor prezidențiale

„România a cunoscut, în secolul XX, atât extremismul de dreapta, cât și extremismul de stânga, care au produs sute de mii de victime” și de aceea „refuzul oricărei posibile dictaturi…
Vezi articolul

Platforma TikTok să fie suspendată în România, cere vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu, după ce au apărut suspiciuni că ar fi favorizat propagarea mesajelor candidatului pro-rus Călin Georgescu la Președinție / Ministrul Digitalizării: În campania electorală am trimis 200 de raportări la TikTok

Pavel Popescu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), a cerut miercuri, 27 noiembrie, suspendarea temporară a platformei TikTok în România, până la finalizarea anchetei „instituțiilor statului…
Vezi articolul

Discurs-manifest al Laurei Codruța Kovesi în fața studenților la Iași: Cei care spun că vor pacea, în tot acest timp iau cu forța ceea ce nu le aparține / Ura și agresivitatea nu ar trebui să ne ghideze în alegerile noastre pentru țara noastră

Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European (EPPO), a susținut un discurs-manifest în fața studenților de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, scrie G4Media.ro. Ea a spus că ”ura și…
Vezi articolul

Autoritățile să spună dacă au existat interferențe străine în alegerile prezidențiale din România și ce măsuri au luat pentru prevenirea lor – cererea Federației studenților în Drept către Președinție, Guvern, servicii de informații

Președinția, guvernul, serviciile de informații, dar și CNA sunt chemate să spună „ferm și clar” dacă au identificat „interferențe străine” în alegerile prezidențiale din România, într-o serie de solicitări transmise…
Vezi articolul

VIDEO Manifestații în Piața Universității. Studenții au ieșit în stradă pentru a doua seară la rând: „Tinerii vă cer în cor, nu votați un dictator”, „Iubirea de țară nu e legionară” / Au fost circa 1.000 de protestatari

Circa 1.000 de studenți și tineri s-au adunat la manifestația din Piața Universității marți seara. Este pentru a doua seară când tinerii merg în centrul Bucureștiului pentru a-și arăta îngrijorarea…
Vezi articolul

Minciunile propagate de Călin Georgescu pe TikTok, referitoare la educație: Lucian Blaga și Mihai Eminescu nu s-ar preda în școli, elevii nu ar învăța Istorie și Geografie la liceu / Despre medicină: „Singura știință este Iisus Hristos”

Călin Georgescu, candidat pro-rus la alegerile prezidențiale din România, lector universitar la Centrul universitar Pitești din cadrul Universității Politehnica, conduce cu aproape 23% din voturi conform primelor rezultate oficiale ale…
Vezi articolul

VIDEO Protest în fața Teatrului Național din București. Peste 500 de studenți au scandat luni seară: „Nu fascism, nu război, nu Georgescu în turul doi! Călin Georgescu, noul Antonescu! Ne-am săturat, de aia nu plecăm, lupta antifascistă noi o câștigăm!” / La protest și-a făcut apariția jandarmeria

Peste 500 de studenți au protestat în fața Teatrului Național din București, după ce în primul tur al alegerilor prezidențiale primul loc a fost câștigat de Călin Georgescu, candidat pro-rus…
Vezi articolul

„E un șoc binevenit” rezultatul primului tur al alegerilor prezidențiale, spune sociologul Sebastian Lăzăroiu: „Grecii și-au măturat vechea clasă politică abia după ce au intrat în colaps economic. Noi avem șansa să o facem înainte” / S-ar putea ca duminica viitoare să aflăm că, numeric, nu e posibilă decât o majoritate între PSD, USR și PNL, dacă vrem să izolăm curentele excentrice

Alegerea a doi candidați anti-sistem în primul tur al alegerilor prezidențiale, dintre care unul pro-rus cu poziții ultra-naționaliste și anti-europene, în condițiile în care niciunul dintre exit-poll-urile publicate după închiderea…
Vezi articolul

Cauzele fenomenului Călin Georgescu. Infestarea instituțiilor de forță și a Bisericii Ortodoxe cu ideologia anti-occidentală. Plus: periculoasa tentativă a Academiei Române de a pune în discuție orientarea pro-Vest a României

Cum a ajuns candidatul anti-occidental Călin Georgescu pe locul 1 la prezidențiale? Sunt multe cauze. Mă voi referi acum la una care ține de securitatea națională și opțiunea pro-vest a…
Vezi articolul

Sociologul Sebastian Lăzăroiu: Din 10 case de sondaje, 8 dau rezultate falsificate. Uitați-vă doar la casele de sondaje care îl dădeau pe Ciucă aproape în turul al doilea. Toate acele rezultate au fost falsificate, cu bună știință, contra bani de la partid

Sociologul Sebastian Lăzăroiu acuză majoritatea caselor de sondare a opiniei publice că au publicat, înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, „rezultate falsificate”. „Uitați-vă doar la casele de sondaje care îl…
Vezi articolul

Votul anti-românesc și anti-european e consecința eșecului României educate, în bună măsură. 43% din diaspora a votat un om care ar închide probabil granițele. Oamenii și-au tras singuri un glonț în picior, entuziaști, crezând că fac bine. Asta înseamnă lipsa gândirii – analiză a profesorului Radu Vancu

„Trăim într-o țară care nu mai formează gândire critică și gândire, de fapt. Asta se întâmplă când educația eșuează. Aproape un sfert dintre votanți, adică votanții lui Călin Georgescu, au…
Vezi articolul

Șase cauze ale victoriei lui Călin Georgescu, candidatul pro-Putin, cu mesaje antisemite și legionare, în primul tur al alegerilor, identificate de profesorul Radu Vancu: Războiul hibrid, cinismul lui Iohannis, lipsa reglementării TikTok în România, cum a jucat Biserica Ortodoxă Română

Profesorul Radu Vancu face o analiză atentă a cauzelor care au condus la un rezultat fără precedent în istoria României, în alegerile prezidențiale: un candidat care nu a fost surprins…
Vezi articolul

Elena Lasconi – prima în opțiunile electoratului în județele cu principalele centre universitare: București, Cluj, Iași, Timiș, Brașov. Călin Georgescu – pe locul doi în aceleași județe, mai puțin în Capitală

Județele care găzduiesc principalele centre universitare din România sunt și județele unde Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, a înregistrat cele mai multe voturi dintre toți candidații, în primul…
Vezi articolul

Profesorul Doru Căstăian, despre rezultatele preliminare din alegerile prezidențiale: O educație condusă adesea de nulități al căror singur merit este obediența politică, o educație în care timpul și energia oamenilor valoroși, reformatorilor, este mâncată zilnic de fonfleuri birocratice – are „un rol deloc trivial” în rezultatele alegerilor

Profesorul de ştiinţe socio-umane Doru Căstăian scrie pe pagina sa de Facebook că printre explicațiile rezultatelor preliminare ale primului tur de scrutin ale alegerilor prezindențiale de duminică, 24 noiembrie, „un…
Vezi articolul

ANALIZĂ Cristian Pantazi: Cel mai mare eșec de securitate națională – ascensiunea lui Călin Georgescu. Cum a ajuns România într-o situație mai proastă decât Republica Moldova, penetrată la vârf de propaganda rusă

Clasarea monstrului politic Călin Georgescu pe locul 1 al prezidențialelor e cea mai mare breșă de securitate națională din istoria recentă. Un epic fail al marilor actori politici, instituționali și…
Vezi articolul

Profesoara Nina Vasile: Argumentul filosofului pentru a vota. Să nu rămânem blocați în complexul „bolii resemnării, pasivității sau complicității” cu situații, valori și persoane care nu îi reprezintă nici pe români, nici pe oricine

Nu sunt politician și nu voi scrie aici nici ca politolog sau analist politic, chiar dacă se întâmplă să predau Politica, cel mai extins capitol și „cel mai puțin” filosofic,…
Vezi articolul

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Marian Barbu, îi face deschis propagandă în presa locală candidatului PSD la prezidențiale Marcel Ciolacu

Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Marian Barbu, și-a exprimat public susținerea politică pentru Marcel Ciolacu în cursa prezidențială, printr-un mesaj trimis de acesta publicației locale Viața Liberă. În…
Vezi articolul

Simulări de alegeri în toate școlile în care sunt secții de votare, vineri, 15 noiembrie și luni, 18 noiembrie. Vor fi testate tabletele pentru scanarea buletinelor la primul tur al alegerilor prezidențiale – adresă de la Ministerul Educației

Două simulări ale operatorilor de tablete de la alegeri vor avea loc vineri, 15 noiembrie, și luni, 18 noiembrie, în secțiile de votare organizate în școli, potrivit unei adrese a…
Vezi articolul

Liderii sindicatelor profesorilor, în campanie electorală: Marius Nistor, șeful FSE „Spiru Haret”, prezent la congresul PSD de lansare a lui Marcel Ciolacu și la evenimentul candidatului PNL Nicolae Ciucă cu profesorii. Simion Hăncescu de la FSLI și Anton Hadăr, șeful federației universitarilor – și ei la congresul PSD

În plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, toți liderii federațiilor sindicale din educație au fost prezenți la evenimente organizate de PNL și PSD, marcând o implicare vizibilă pe lângă candidații…
Vezi articolul

„Povestea slujitoarei”, „1984” și alte cărți despre lumi totalitare și distopii – salt uriaș de vânzări în SUA după realegerea lui Donald Trump, sub al cărui nou mandat drepturi precum avortul ar putea fi în pericol

Romane celebre despre regimuri totalitare și societăți distopice, precum „Povestea slujitoarei” de Margaret Atwood și „1984” de George Orwell, au înregistrat o creștere semnificativă în vânzări imediat după realegerea lui…
Vezi articolul

Premierul Marcel Ciolacu susține că rectorul Universității Ovidius din Constanța l-a întrebat ce profesor a fost coordonatorul disertației fiului său, student la aceeași universitate

Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale 2024, a declarat miercuri seară la Antena 3 că rectorul Universității Ovidius din Constanța (UOC), Dan Iliescu, l-a întrebat despre coordonatorul lucrării…
Vezi articolul

Alegătorii pot vedea cât de compatibili sunt cu fiecare candidat la prezidențiale cu ajutorul busolei electorale FreshVote.ro, lansată de Universitatea Babeș-Bolyai

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) pune la dispoziția alegătorilor o platformă de tip „busolă electorală” pentru alegerile prezidențiale, FreshVote.ro. Este vorba despre un instrument digital, gratuit, cu ajutorul căruia se…
Vezi articolul

Anton Hadăr, șeful sindicatelor din universitar, la congresul PSD în care Ciolacu și-a anunțat proiectul la Președinție: Noul președinte al României ar trebui să iubească educația în mod real

Noul președinte al României „ar trebui să iubească educația în mod real”, nu doar la nivel declarativ, a spus Anton Hadăr, președintele Federației Sindicale „Alma Mater”, la congresul PSD de…
Vezi articolul

UPDATE Elena Lasconi a absolvit o facultate particulară din Deva din cadrul Universității Ecologice și a luat licența la ASE București. În CV-ul său oficial nu figurează numele facultății / USR: Lasconi „n-a ascuns nimic niciodată”

Elena Lasconi, candidata USR la prezidențiale, a urmat cursurile Facultății de Management în Economia Turismului și Comerțului Internațional din Deva, o facultate din cadrul Universității Ecologice (universitate privată), potrivit unei…
Vezi articolul