Browsing Tag
agresiune
Elevul din Dâmbovița, mutat până acum la trei școli pe motiv că ar fi agresiv, a lovit un coleg / Elevul se integrase foarte bine în colectiv, dar și-a schimbat comportamentul când părinții l-au retras de la consilierea școlară, spune directoarea școlii
Un elev recidivist de clasa a VIII-a, care în primăvară și-a înțepat cu un briceag un coleg, dar care a avut media 10 la purtare anul trecut, este anchetat acum pentru corupere sexuală de minori, după ce ar fi filmat copii de clasa a III-a imitându-l pe el și pe un coleg cum mimau acte sexuale
UPDATE Profesor din Bacău, ameninţat cu cuţitul de un elev de 15 ani, în sala de sport. Minorul a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile
Cum putem controla comportamentul inadecvat al elevilor? Despre reguli și consecințe – Cercetătorul Dacian Dolean
Marcel Ciolacu, președintele PSD: Dascălii au ajuns bătaia de joc a unor elevi care consideră că au doar drepturi, fără nicio obligaţie. Avem legile Educaţiei în Parlament. PSD va insista ca noile reglementări să restabilească autoritatea profesorilor
Ministra Educației, Ligia Deca, mesaj pentru cadrele didactice după batjocorirea unei profesoare în timpul orei, de către elevi: Vă asigur că voi face tot ceea ce ține de mine să prevenim aceste fapte / Faptele au avut deja loc
Ministerul Educației – observator la toate cazurile de violență asupra cadrelor didactice, din școli. Ca reacție la umilirea filmată a unei profesoare de către elevi de gimnaziu, instituția anunță că „a demarat discuții”
Proiectul legii Învățământului preuniversitar, aflat în Parlament, nu prevede sancțiuni în cazul unor agresiuni asupra cadrelor didactice. Acestea sunt prevăzute în Codul Penal
INTERVIU Cercetătorul Ciprian Fartuşnic: În școala în care ai o violență vine imediat inspectoratul și te arată cu degetul. Violența nu este întâmplătoare. De multe ori, agresorii de la școală sunt, la rândul lor, victime în alte contexte
Au început să revină la şcoală elevii care au absentat pentru că părinții se tem pentru siguranța lor, în urma transferului unui elev de clasa a III-a acuzat că ar fi agresiv, anunță Inspectoratul Școlar Dâmbovița
Anchetă a poliţiştilor la un Colegiu din Bacău, după ce un elev ar fi fost agresat şi umilit de un coleg
Material susținut de Fundația Vodafone România