Browsing Tag
after school
SURSE Întâlnire PSD-sindicatele profesorilor în cadrul dezbaterilor pe proiectele legilor Educației, anunțate de social-democrați, la Parlament
Vouchere “before” și “after school” timp de un an pentru familiile monoparentale, acoperirea costurilor de transport și rechizite pentru copiii cu părinți în străinătate, anunțate de Ministerul Fondurilor Europene
Un after school din Sectorul 2 a fost închis de ANPC după ce au fost găsite produse expirate, mizerie, iar blocul alimentar funcționa fără autorizație sanitar-veterinară / A fost sesizat Serviciul de Investigare a Criminalității Economice
Regulamentul de finanțare pentru programe de tip „Școală după școală”, în dezbatere publică la Primăria Sectorului 2
Material susținut de BCR
Pentru România vor fi disponibile peste 80 de miliarde de euro în următorii 8 ani, fonduri europene. Curs online de finanțare, gratuit, pentru viitori sau actuali antreprenori / Din ce axă se pot accesa fonduri pentru un after school sau o grădiniță
Masa promisă de președintele Iohannis în toate școlile din România a dispărut în proiectul legii Cîmpeanu, care prevede pentru următorii 10 ani tot liste de școli din pixul ministrului / Piedici în generalizarea after school-ului la stat
Ce facem cu copiii în vacanța mare, prima fără nicio restricție de la începutul pandemiei? Bunicii, after-school-urile și taberele rămân soluțiile cele mai la îndemână / Cum își petrec adolescenții timpul liber
Suma necesară pentru eventuale vouchere destinate familiilor cu venituri mici ar asigura after-school pentru clasele 0-IV timp de doi ani – ministrul Dezvoltării, Cseke Attila
After school și masă gratuite, tabere educative, școală de weekend și grădinița de vară, organizate de primăria Seini, Maramureș pentru copiii cu părinți plecați în străinătate
Părinții din București care nu au cu cine lăsa copiii în timpul vacanței pot să-i ducă la unul din 5 centre deschise special de Primărie. Nicușor Dan: Nu facem școală, e vorba de un afterschool
Plata profesorilor pentru orele remediale, pe masa Guvernului. Proiectul de Ordonanță de Urgență prevede 200 de lei/lună pentru fiecare elev și un buget total din fonduri europene de 50 milioane euro
Promisiuni în programul de guvernare: Investiții în programe de after school – școala de la 8 la 17 – muzee și centre de știință, grădinițe și laboratoare, introduse în Planul Național de Redresare și Reziliență care va aloca 6% din bani pentru Educație
Campanie susținută de Brio.ro