În formarea profesorilor, „trebuie să vedem ce avem nevoie, nu mergem cu valul”, a declarat profesoara Mihaela Popa, fost secretar de stat la PrimaNews, pe 9 august. „Adesea e urmărit…
Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Cluj anunță public că Proiectul-pilot de „scanare” a palmelor elevilor pentru profilul de orientare în carieră nu va fi promovat în școli, pâna când nu vor…
Proiectul anunțat săptămâna aceasta, la Cluj, prin care peste 100 de elevi de clasa a XI-a ar urma să fie evaluați prin „scanarea” mâinilor cu un dispozitiv, „pentru identificarea abilităților…
Colegiile pedagogice și instituțiile de învățământ superior au fiecare locul lor în formarea cadrelor didactice, iar dorința de aliniere la normele europene “nu ne obligă la o abordare exclusivă”, a…
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va lansa, în anul universitar 2022-2023, un program de Psihologie-Știință cognitivă la nivel de licență, doar în limba engleză, anunță instituția de învățământ superior. Potrivit decanului…