Profesorii care încep pregătirile pentru Școala Altfel sau Săptămâna Verde pot alege pentru elevi ateliere educative în format interactiv, din domenii precum fizică, chimie, biologie, astronomie, ecologie, oferite de Planeta…
Ministerul Educaţiei a semnat protocolul de colaborare cu HR Club pentru Joblandia, programul naţional de orientare în carieră dedicat liceenilor. Prin intermediul acestui program, elevii de liceu din toată țara…
Ministerul Educației le impune profesorilor temele pe care să le abordeze cu elevii în săptămâna dedicată Școlii Altfel 2025, printr-o adresă trimisă inspectoratelor școlare și conducerilor școlilor, obținută de Edupedu.ro.…
Un atelier gratuit de educație cinematografică, despre istoria filmelor, montaj, creare de film, selecție și interpretare de imagini este organizat pentru elevi și profesori la Universitatea Națională de Arte Teatrale…
Școlile trebuie să informeze elevii și părinții cu privire la perioadele în care se vor organiza programele Săptămâna „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”, dar și despre perioada de 7 zile…
Școlile vor fi obligate să abordeze teme legate de prevenția și combaterea consumului de droguri în cadrul programului Școala Altfel din acest an școlar, potrivit secretarului de stat din Ministerul…
„Nu sunt permise deplasările în afara localității care presupun costuri și pentru care unitatea de învățământ nu a identificat surse de finanțare, în cadrul programului național „Școala altfel”, potrivit proiectului…
Școlile din țară se pot înscrie la un concurs de activități pe care profesorii le-au ținut cu elevii în programul „Școala altfel”, organizat de Ministerul Educației, potrivit unei informări transmise…
Vacanțe mai dese cumulate cu zilele libere legale, cu punțile care leagă aceste libere, plus zilele în care se organizează simulările pentru examenele naționale, evaluările decise de inspectorate la nivel…
În perioada martie – mai 2023, Dino Parc Râşnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei şi muzeu în aer liber, oferă instituţiilor de învăţământ şcolar şi preşcolar…
A fost lansată o platformă prin care tinerii din toată țara pot avea acces mai ușor la o experiență practică în companii, în cadrul săptămânii ”Școala altfel”. Platforma se numește…
Peste 20 de întâlniri online, organizate sub formă de webinar, au înscrierile deschise pentru elevii de gimnaziu sau liceu și profesorii lor, pentru a fi susținute gratuit în cadrul programului…
Elevii și profesorii de liceu din țară au la dispoziție 12 întâlniri la care pot participa online, câte una în fiecare zi de miercuri în perioada 1 martie – 31…
Școala Altfel cu idei de activități din partea copiilor. Elevii din Timiș au realizat un Ghid de bune practici în implementarea programului Școala Altfel. Sub titlul “100% perspectiva elevilor”, copiii…