Procedura pentru abaterile disciplinare ale profesorilor și directorilor de școli este cea reglementată Legea educației naționale nr. 1/2011, deoarece încă nu a fost înființată Comisia Națională pentru inspecție Școlară din…
Activitatea de desfășurare a meditațiilor cu elevii de la propria clasă constituie abatere disciplinară și se pot aplica mai multe sancțiuni, de la avertisment scris pâna la desfacerea disciplinară a…
Ce se poate face pentru a întări autoritatea profesorilor? Georgeta Pânișoară, profesor la Catedra de Psihologie aplicată și Psihoterapie de la Universitatea din București, propune regulamente mult mai clare, astfel…
Profesorii cercetați pentru abateri disciplinare vor fi încadrați la altă clasă de către directorul școlii, pe perioada cercetărilor comisiei disciplinare. Acest lucru este prevăzut în proiectul de lege a învățământului…
Consiliul de Etică și Management Universitar (CEMU), organism consultativ al Ministerului Educației, precizează într-un comunicat că nu s-a pronunțat în privința sesizărilor cum că rectorul Universității Al. I. Cuza din…