Școlile pot înființa consorții împreună timp de cel puțin 3 ani, prevede ordinul de ministru privind aprobarea metodologiei pentru organizarea și funcționarea consorțiilor școlare, publicat pe 14 octombrie în Monitorul…
Vineri, în ultima zi de școală, ministra Educației a anunțat că sunt 22 de școli în țară care elevii învață în 3 schimburi, deși cu câteva zile înainte anunțase că…
În București, „în acest moment, avem în jur de 60 de unități de învățământ care au anunțat deja că, într-o proporție sau alta, va fi relocată activitatea”, a declarat ministrul…
Școlile vor organiza cursuri în cel mult două schimburi, după cum apare în proiectul Legii învățământului preuniversitar. Amintim că, în luna august, fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea că…
Primarul sectorului 1, Clotilde Armand. anunță că a semnat contractul pentru construirea unui nou corp de clădire al şcolii “I. H. Rădulescu”, care va fi situat pe un teren din…
Ministerul Educației a trimis marți dimineață o adresă semnată de secretarul de stat Bogdan Cristescu prin care anunță că descurajează trecerea la „programul de iarnă” a școlilor, concretizat prin reducerea…
„Ministerul Educației descurajează practicile unităților de învățământ care trec la „orarul de iarnă” și reduc durata orelor și a pauzelor”, se arată într-o informare oficială a Ministerului. Instituția transmite că…
Ligia Deca a fost întrebată, în prima sa conferință de presă în calitate de ministru al Educației, ce soluții are pentru ca elevii să nu mai învețe în 3 schimburi.…
Pentru că numărul de elevi ai Liceului Ioan Petruș din Otopeni, județul Ilfov, este peste capacitatea școlii, conducerea a decis ca elevii să învețe în 3 schimburi, însă părinții sunt…
Chestiunea burselor este folosită de PSD și PNL pentru o ataca pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București, pe care o acuză că ar fi “blocat în mod repetat”…
Predarea în trei schimburi este eliminată în școlile din Sectorul 1 București, începând cu anul școlar 2022-2023, anunță primăria de sector, într-un comunicat transmis luni și preluat de Agerpres. Potrivit…
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, susține că a dorit să introducă în proiectul legii educației o interdicție ca școlile să organizeze cursuri în mai multe schimburi, însă lasă de înțeles că…