Guvernul amână din nou articolul 8 din Legea Educației nr 1/2011, prin care bugetul Educației Naționale să fie 6% din PIB, potrivit unui proiect ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri…
Una dintre problemele cele mai mari cu care se confruntă Ministerul Educației în privința proiectelor europene, cea care ține de management și de resursele administrative, este vizată de prioritățile stabilite…
Transparentizarea deciziilor pe care le iau universitățile cu privire la studiile doctorale este o prioritate pe termen mediu pentru Ministerul Educației, alături de “strategii proprii” ale universităților pentru prevenirea fraudelor…
Federațiile sindicale din învățământ au protestat luni timp de trei ore, începând de la ora 13:00, în fața Guvernului, față de creșterea salarială de 4% în loc de 16% pe…
Intenția Guvernului de a aloca educației nu 6% din PIB, cât prevede Legea educației, ci 2,28%, potrivit proiectului de buget pentru 2022, reprezintă “o condamnare a sistemului de învățământ la…
Organizațiile neguvernamentale, ale părinților, ale elevilor și sindicatele active în educație nu sunt de acord cu alocarea a doar 2.28% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru educație, conform ultimului proiect…
Restructurarea sistemului de formare inițială a profesorilor, o finanțare a școlilor legată de nevoile reale ale acestora, revizuirea evaluărilor elevilor și folosirea sistemelor informatice pentru aceste evaluări se numără printre…
Bugetul Ministerului Educației va fi de 29,98 miliarde de lei, potrivit proiectului de buget pentru anul 2022, publicat de Ministerul Finanțelor. Suma reprezintă 2,28% din Produsul Intern Brut prognozat pentru…
Articolul 8 din Legea Educației Naționale, cel care prevede din 2011 obligația acordării unui procent de 6% din PIB pentru Educație, este din nou prorogat potrivit proiectului ordonanței de urgență…