Tabăra de vară a Academiei Române: 12 elevi bursieri din medii defavorizate merg în vizite la situri arheologice, cetăți, castele, observatorul astronomic și rezervația de zimbri din Țara Hațegului

214 vizualizări
Tabere scolare, elevi in excursie in vacanta / Foto: dreamstime.com
Foto © Sergey Novikov | Dreamstime.com
Academia Română organizează în perioada 29 iulie – 2 august 2023 cea de-a treia ediţie a Şcolii de vară „Sub semnul istoriei”, la care vor participa 12 elevi studioşi şi cu venituri reduse care au câştigat bursă de merit din partea Academiei Române pentru anul şcolar 2024-2025, potrivit unui comunicat de presă.

Şcoala, cu o durată de cinci zile, este coordonată de profesorul universitar Ioan Bolovan, istoric, membru corespondent al Academiei Române. Evenimentul va avea loc, la fel ca în anii precedenţi, la Centrul de Dezvoltare Durabilă Ţara Haţegului-Retezat, din localitatea General Berthelot, judeţul Hunedoara, entitate ce aparţine Academiei Române.

Deschiderea oficială a Şcolii de vară va avea loc marţi, 30 iulie 2024.

Programul pregătit de Academia Română pentru cele cinci zile cuprinde atât întâlniri cu membri ai Academiei Române, cât şi excursii tematice în cadrul cărora elevii bursieri vor vizita o serie de obiective istorice şi culturale din Ţara Haţegului.

Printre ele se numără Complexul de la Sarmizegetusa Regia şi Complexul Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Cetatea Devei, Castelul Huniazilor din Hunedoara, Centrul de Ştiinţă şi Artă din Haţeg, Biserica din Densuş, Mănăstirea Prislop, Rezervaţia de zimbri, Muzeul Aurului de la Brad, Ansamblul monumental de la Ţebea, Observatorul Astronomic Berthelot al Academiei Române.

Cei 12 elevi performanţi care vor primi bursă şi vor participa la Şcoala de vară provin din şcoli generale, licee şi colegii din întreaga ţară şi au fost selectaţi în urma anlizei a 109 dosare depuse în primăvara anului 2024 în cadrul programului de burse „Academia Română în dialog cu tinerii”:

  • Bianca Janina Ban, Colegiul de Muzică ‘Sigismund Toduţă’, Cluj-Napoca, judeţul Cluj
  • Daria Elena Buligeanu, Şcoala Gimnazială Făcăeni, judeţul Ialomiţa
  • Adonis Mario Ciarnău, Liceul Greco-Catolic ‘Iuliu Maniu’ din Oradea, judeţul Bihor
  • Dorinel Mateuţ Ciucur, Şcoala Gimnazială Finteuşu Mic, judeţul Maramureş
  • Maria Mihaiela Coţi, Liceul Tehnologic Agricol ‘Alexiu Berinde’, Seini, judeţul Maramureş
  • Dorothea Chiciudean, Colegiul Naţional ‘Andrei Mureşanu’, Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud
  • Ruben Natan Ghidiceanu, Liceul de Arte ‘Marin Sorescu’, Craiova, judeţul Dolj
  • Luca Valentin Mureşan, Colegiul Naţional ‘Mihai Eminescu’, Satu Mare, Judeţul Satu Mare
  • Carina Tănase Ene, Colegiul Naţional de Arte ‘Dinu Lipatti’, Bucureşti
  • Cătălin Tărău Alexandru, Liceul Teoretic ‘Gabriel Ţepelea’, Borod, judeţul Bihor
  • Mario Cristian Scurtu, Colegiul Naţional ‘Ecaterina Teodoroiu’, Târgu Jiu, judeţul Gorj
  • Ana Maria Zorilă, Colegiul Naţional ‘Spiru Haret’, Târgu Jiu, judeţul Gorj

Potrivit comunicatului, „Şcoala de vară organizată la Centrul de Dezvoltare Durabilă Ţara Haţegului-Retezat face parte dintr-un program mai amplu, iniţiat în anul 2019 şi intitulat ‘Academia Română în dialog cu tinerii’. Programul are ca scop susţinerea şi promovarea tinerelor talente din şcoli şi universităţi şi este gândit pe mai multe direcţii de acţiune, între care acordarea de burse elevilor din medii defavorizate, ce au rezultate şcolare performante; organizarea unor şcoli de vară pentru olimpici; acordarea de premii speciale”.

Foto © Sergey Novikov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cazul elevului din Alba care a primit nota 8,75 la limba română la Bac și după contestație a obținut 10: Șeful ISJ Alba: “Este prea mult. Nota 10 poți să o dai numai atunci când nu poți să-i găsești absolut nimic” / În țară, peste 5.500 de lucrări au primit peste un punct după contestații

După publicarea rezultatelor finale de la Bac 2023, Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Alba, Cornel Sandu, a fost întrebat într-o conferință de presă cum își explică mărirea unei note a unui…
Vezi articolul