Sute de studenţi de la Universitatea din Beijing au protestat împotriva unei înăspriri a măsurilor anti-Covid

176 de vizualizări
Foto: Universitatea din Beijing © Maocheng | Dreamstime.com
Sute de studenţi de la prestigioasa Universitate din Beijing au protestat împotriva unei înăspriri a măsurilor anti-Covid, un gest de sfidare neobişnuit în această instituţie ultra-sensibilă în ochii puterii chineze, a relatat luni AFP, preluată de Agerpres.

Capitala chineză a făcut obiectul unor măsuri anti-epidemie stricte de la începutul lunii mai, cu teste de screening aproape zilnice şi stimulente puternice pentru a lucra de la domiciliu. Restaurante şi alte afaceri neesenţiale sunt închise şi multe reşedinţe sunt plasate în izolare. Chiar dacă metropola cu peste 20 de milioane de locuitori nu a înregistrat decât o mie de cazuri în ultimele săptămâni, regimul comunist rămâne angajat în politica sa zero Covid, prezentată ca un succes faţă de milioane de morţi înregistraţi în restul lumii.

Însă peste 300 de studenţi, izolaţi în cămine de o săptămână, au manifestat duminică seara în campusul Wanliu, unul dintre locurile vastei Universităţi din Beijing, au declarat mai mulţi studenţi care au optat să-și păstreze anonimatul, de teama sancţiunilor.

Prestigioasa universitate a fost în 1989 centrul demonstraţiilor de la Tiananmen pentru democraţie, care s-au încheiat într-o baie de sânge în noaptea de 3 spre 4 iunie 1989.

”Astăzi am văzut tradiţia contestatară a studenţilor din Beida renăscând din cenuşă”, a afirmat un utilizator pe reţeaua de socializare Weibo, într-un comentariu cenzurat prompt.

Nemulţumirea este evidentă şi la Shanghai, cel mai populat oraş din ţară, ai cărui 25 de milioane de locuitori sunt în carantină de la începutul lunii aprilie.

Încercând să redea o oarecare speranţă populaţiei, autorităţile au anunţat duminică o redeschidere în etape a afacerilor – o perspectivă care nu schimbă nimic pentru milioanele de oameni încă izolaţi la domiciliu sau în centre de carantină.

Chiar dacă aceste cifre rămân minime în comparaţie cu restul lumii, regimul comunist rămâne fidel strategiei sale de zero Covid, în pofida costului său economic şi a nepopularităţii în creştere.

Foto: Beijing University © Maocheng | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Un elev de 2 la Evaluarea Națională, în opinia mea, trebuie să fie cel puțin corigent. Nu îl duci până în clasa a VIII-a cu media 6 sau 7 și la Evaluare ia media 2, spune șeful Inspectoratului școlar Bihor, Horea Abrudan: O să port o discuție cu directorii și cadrele didactice

Șeful ISJ Bihor, Horea Abrudan, a semnalat că nu e normal ca un elev care are media de gimnaziu la limba română sau la matematică 6 sau 7, să ia…
Vezi articolul

SURSE Elevii nu vor mai învăța în trei schimburi, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar / Anul trecut, Cîmpeanu spunea că a eșuat să interzică școlilor, prin lege, să aibă cursuri în 3 schimburi

Școlile vor organiza cursuri în cel mult două schimburi, după cum apare în proiectul Legii învățământului preuniversitar. Amintim că, în luna august, fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea că…
Vezi articolul

Doi elevi medaliați cu aur la Olimpiada Națională de Matematică: Când nu fac matematică, am o pasiune pentru fizică și aș vrea să o folosesc pentru a descoperi ce se va întâmpla cu lumea / Matematica și fizica definesc universul și tot ce trăiește în el

Dintre cei 94 de concurenți de la clasa a VIII-a, la etapa națională a Olimpiadei de Matematică de la Huși, Robert Isepciuc de la Colegiul Național din Iași și Gabriel…
Vezi articolul