Sute de liceeni din Grecia au ieşit în stradă la Atena pentru a cere condiţii mai sigure în şcoli, în contexul pandemiei: reducerea la cel mult 15 a elevilor dintr-o clasă, angajarea de profesori şi măsuri de igienă

733 de vizualizări
Foto: Pexels
Sute de liceeni din Grecia au ieşit joi în stradă la Atena pentru a cere condiţii mai bune de siguranţă în şcoli. Un grup neidentificat a aruncat cu sticle incendiare în forţele de ordine, care au ripostat cu gaze lacrimogene, transmit dpa şi ANA, preluate de Agerpres.

Sutele de manifestanţi – elevi, părinţi şi profesori – au mărşăluit de la Universitatea din Atena către parlament, perturbând traficul deja aglomerat.

Manifestanţii au cerut ‘adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru funcţionarea sigură a şcolilor în contextul pandemiei de coronavirus’, în special reducerea la cel mult 15 a numărului de elevi dintr-o clasă, angajarea de profesori suplimentari şi îmbunătăţirea măsurilor de igienă, inclusiv prin asigurarea de personal de curăţenie suplimentar.

Sindicatele cadrelor didactice au susţinut revendicările tinerilor printr-o grevă de trei ore, transmite Agerpres.

Potrivit agenţiei ANA, ciocnirile s-au produs cu puţin timp înainte de încheierea manifestaţiei, când un grup de necunoscuţi au aruncat cu pietre şi cocteiluri Molotov asupra poliţiei. Aceasta a răspuns lansând gaze lacrimogene.

Photo by Anders Kristensen from Pexels


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Testarea cu teste rapide antigen clasice rămâne o opțiune pentru copiii care merg la școală / Astăzi sau mâine va fi redactată forma finală a ordinului comun cu Ministerul Educației – ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă

Testarea cu teste rapide antigen clasice, prin exudat nazofaringian, rămâne o opțiune pentru copiii care merg la școală, iar în cazul testelor din salivă, „rezultatul pozitiv al unui test în…
Vezi articolul

Premierul Marcel Ciolacu susține că rectorul Universității Ovidius din Constanța l-a întrebat ce profesor a fost coordonatorul disertației fiului său, student la aceeași universitate

Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale 2024, a declarat miercuri seară la Antena 3 că rectorul Universității Ovidius din Constanța (UOC), Dan Iliescu, l-a întrebat despre coordonatorul lucrării…
Vezi articolul

Ligia Deca: Luăm în calcul schimbări legislative pentru percheziționarea elevilor, dacă există o suspiciune de obiect interzis / De cinci luni la Ministerul Educației se caută o soluție pentru această situație fără ca lucrurile să avanseze

„Am discutat cu colegii din Guvern și Ministerul Justiției și cu Ministerul Afacerilor Interne să vedem dacă este nevoie de modificări legislative în așa fel încât atunci când avem, de…
Vezi articolul