Peste 300 de grădinițe la care copiii nu au putut fi reînscriși au solicitat Ministerului Educației să fie redeschisă platforma pentru introducerea solicitărilor. Ministerul Educației a trimis inspectoratelor școlare o adresă prin care anunță că joi, 22 iunie, între orele 12:00-14:00, aplicația informatică va fi redeschisă pentru solicitările care nu au fost introduse.
- Reînscrierile pentru creșă și grădiniță au avut loc în perioada 6 iunie -14 iunie 2023, potrivit calendarului oficial.
- Documentul este semnat de Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației.
- Marți, 13 iunie, profesorii și elevii au revenit la școală după cele 13 zile de grevă generală. Greva angajaților din Educație a început pe 22 mai, iar luni, 12 iunie, sindicatele din Educație au anunțat că se suspendă greva.
„După finalizarea perioadei de reînscrieri, ne-au fost semnalate o serie de cazuri în care unitatile de învăţământ nu au introdus în aplicatie toate solicitările de reînscriere aprobate.
Vă rugăm să aprobați redeschiderea platformei în data de 22 iunie 2023, în intervalul orar 12,00 – 14,00, pentru a permite unităților de învăţământ din lista anexată prezentei note, să introducă datele referitoare la copiii reînscrisi”, conform notei Ministerului Educației.
Ministerul Educației a transmis precizări cu privire la fazele din interiorul etapelor de înscriere la grădiniță și creșă, conform unui document consultat de Edupedu.ro. Potrivit surselor Edupedu.ro, precizările vin dupa ce la inspectoratele școlare au ajuns solicitări ale directorilor de grădinițe și creșe despre cum ar trebui interpretat calendarul adoptat prin ordin de ministru.
Lista unităților de învățământ poate fi consultată mai jos: