Suspiciune de COVID-19 la Inspectoratul Școlar București. “Nu mai avem audiențe deschise cu petenții”, anunță purtătoarea de cuvânt a ISMB

585 de vizualizări
SURSA: Google Maps
Un angajat al Inspectoratului Școlar al Municipiului București este suspect de infectare cu noul coronavirus. “Lucrăm de la birou, toată lumea este la serviciu, doar că nu mai avem audiențe deschise cu petenții”, a declarat pentru Edupedu.ro purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar din București (ISMB), Roxana Cercel. 

Aceasta a precizat că acum audiențele se țin conform unei programări telefonice și toți inspectorii au un interval dedicat pentru discuții online. Este primul caz de suspiciune de coronavirus la ISMB, a precizat purtătoarea de cuvânt. 

“S-au respectat regulie în inspectorat, aici se poartă mască, distanțarea socială este o regulă pe care toată lumea o aplică, pentru pentru care nu suntem într-un risc de îmbolnăvire. S-au făcut procesele de dezinfecție și nebulizare și am sistat discuțiile directe cu publicul”, a declarat Roxana Cercel. 


2 comments
  1. Încă o dată vedem inutilitatea acestei instituții. Inspecții nu pot face, iar dacă le fac datele pe care le colectează nu folosesc nimănui. În urma lor, lucrurile în școli rămân la fel… ei nu au fonduri, dar asigura consiliere… pe bune ? unii inspectori nici nu știu pe ce lume trăiesc, numiți politic, fără o minimă experiență….singurul rol al lor ar fi coordonarea examenelor de evaluare sau bacalaureat, dar pentru asta nu e nevoie să ții 100 de angajați/județ timp de 12 luni/an…. ajunge o comisie de 5-7 oameni cu experiență …..structuri comuniste care nu mai există de mult în alte țări …ce sunt în top la PISA …cercetați un pic subiectul ….merita studiat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Trei elevi de la licee tehnologice din Slobozia, prinși de poliție și identificați pe camerele de supraveghere cum furau din ghiozdanele elevilor de la Liceul Pedagogic, când aceștia erau la orele de sport. Poliția a început cercetările abia când o elevă a depus plângere, spune conducerea liceului Pedagogic, care ar mai fi sesizat nereguli, dar susține că „nu ne-a auzit nimeni”

Patru elevi din cadrul Liceului Pedagogic „Matei Basarab” și Liceelor Tehnologice „Înălțarea Domnului” și „Alexandru Ioan Cuza” sunt suspecți că intrau în clasele Liceului Pedagogic „Matei Basarab” și furau bunuri…
Vezi articolul

Evaluarea Națională 2023. Înscrierile au început, iar elevii de clasa a VIII-a sunt înscriși automat de școli până pe 9 iunie / Surse: Mediile din gimnaziu ale elevilor încă figurează în aplicație, deși nu mai contează în nota de admitere la liceu

Înscrierile absolvenților de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională 2023 au început marți, 6 iunie, și durează până vineri, 9 iunie, conform calendarului oficial al evaluării. Elevii sunt înscriși automat…
Vezi articolul

Universitățile să se adapteze pentru instrumentele de inteligență artificială, chiar dacă pun multe probleme: ele oferă numeroase beneficii posibile, iar interzicerea lor ar fi inutilă / Folosirea AI să fie declarată în activitățile academice și restricționată selectiv – poziția oficială a Asociației Universităților Europene

ChatGPT și alte instrumentele bazate pe inteligență artificială, care au ajuns în ultima perioadă la dispoziția publicului larg, ar trebui să fie adoptate într-o manieră “eficientă și adecvată” la nivelul…
Vezi articolul