Suspendarea cursurilor în școlile din Iași este legală și s-a făcut conform măsurilor specificate pentru perioada pandemiei, a decis Curtea de Apel Iași. Instanța a respins o solicitare făcută de Asociația Școlilor Particulare, scrie publicația Educație privată.
Decizia a fost luată după ce Tribunalul Iași a admis, pe 19 noiembrie, solicitarea de anulare a închiderii școlilor, inclusă în Hotărârea Comitetului pentru Situații de Urgență Iași.
Verdictul nemulțumește Asociația Școlilor Particulare, inițiatorii acțiunii în instanță, care susține că va face recurs, relatează Știrile Pro TV.
Amintim că toate școlile și grădinițele sunt închise până pe 9 decembrie 2020, când elevii, profesorii și părinții trebuie să afle dacă vor continua orele online până va începe vacanța de Crăciun sau dacă se reîntorc la școală.
Informații de background
Asociația Școlilor Particulare a cerut, în luna octombrie, în instanță redeschiderea școlilor și grădinițelor ale căror cursuri au fost suspendate de Comitetele județene pentru situații de urgență. Organizația a anunțat, într-un comunicat remis Edupedu.ro, că cere “anularea prevederilor hotărârilor emise de comitetele județene/municipale pentru situații de urgență prin care se suspendă cursurile în unitățile de învățământ”.
Pe 19 noiembrie 2020, Tribunalul Iași a decis că este “nelegală prevederea prin care au fost suspendate activitățile didactice față în față în unitățile de învățământ” de către Comitetul pentru Situații de Urgență Iași. Ziarul de Iași preciza atunci că decizia Tribunalului Iași nu este definitivă și nu produce efecte directe, deoarece judecătorii nu au fost de acord cu suspendarea celor doua articole, până la o decizie definitivă.
Unul dintre motivele pentru care Asociația a cerut anularea deciziilor Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență are în vedere faptul că “măsura închiderii tuturor unităţilor de învăţământ nu este prevăzută de lege“. Constituția României prevede la art. 53 următoarele:
- “(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
- (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii”.
ASP atrage atenția că nici Hotărârile de guvern şi nici ordinele de ministru nu pot fi considerate legi în sensul articolului din Constituție, iar “Legea nr. 55/2020 (singura lege organică invocată ca temei al hotărârii) prevede următoarele – Pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ se pot suspenda, la propunerea consiliului de administraţie a unităţii de învăţământ preuniversitar”.
Motivele pentru care Asociația Școlilor Particulare cere anularea deciziilor Comitetelor pentru Situații de Urgență care privesc unitățile de învățământ:
“1. Hotărârile comitetelor pentru situații de urgență sunt nelegale, lipsite de necesitate şi de proporţionalitate, discriminatorii şi nemotivate.
2. Având în vedere faptul că hotărârile restrâng dreptul la educație garantat de Constituție și de legislația internațională, acest drept nu poate fi restrâs decât cu respectarea prevederilor constituționale: să fie prevăzută de o lege (a), să fie necesară într-o societate democratică (b), să fie proporţională cu scopul vizat (c) şi să nu fie aplicată în mod discriminatoriu (d). Niciuna dintre aceste condiţii nu este îndeplinită.
3. Măsura închiderii tuturor unităţilor de învăţământ nu este prevăzută de lege. Prevederile constituţionale ale art. 53 sunt univoce: exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege. Hotărârile de guvern şi nici ordinele de ministru nu pot fi considerate legi în sensul art. 53 care să permită restrângerea drepturilor fundamentale. Art. 38 (1) Legea nr. 55/2020 (singura lege organică invocată ca temei al hotărârii) prevede următoarele – Pe durata stării de alertă, activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ se pot suspenda, la propunerea consiliului de administraţie a unităţii de învăţământ preuniversitar.
4. Suspendarea cursurilor care implică prezenţa fizică a copiilor poate fi luată doar în mod individual în raport de fiecare unitate de învăţământ la solicitarea formulată de consiliul de administraţie şi în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile de îmbolnăvire în cazul efectivului uneia sau mai multor grupe sau clase.
5. Măsura închiderii unităților de învățământ nu este necesară într-o societate democratică pentru protejarea sănătăţii publice.
6. S-a dispus luarea celei mai drastice măsuri posibile fără ca aceasta să fie fundamentată prin raportare la existenţa transmiterii comunitare şi numărul de focare existente în unităţile de învăţământ din localitate, dar şi a altor criterii de risc, astfel cum impune Ordinul comun. În schimb s-a folosit strict criteriul tehnic, reprezentat de rata incidenţei cumulate cu îmbolnăviri Covid-19, a cărui îndeplinire nu presupune luarea obligatorie a măsurii trecerii tuturor unităţilor de învăţământ în scenariul de funcţionare 3.
7. De altfel Organizația Mondială a Sănătății a constatat într-un Ghid din 14 septembrie 2020 că:
Din perspectiva sănătății publice, decizia de a închide sau redeschide școlile ar trebui să fie ghidată de o abordare bazată pe riscuri, luând în considerare epidemiologia COVID-19 la nivel local, capacitatea instituțiilor de învățământ de a-și adapta sistemul pentru a funcționa în condiții de siguranță; impactul închiderii școlilor asupra pierderilor educaționale, echității, sănătății generale și bunăstării copiilor; și gama de alte măsuri de sănătate publică implementate în afara școlii. Deciziile privind închiderea totală sau parțială sau redeschiderea ar trebui luate la un nivel administrativ local, pe baza nivelului local de transmitere a SARS-CoV-2 și a evaluării riscurilor locale, precum și în ce măsură redeschiderea setărilor educaționale ar putea crește transmiterea în comunitatea. Închiderea facilităților educaționale ar trebui luată în considerare numai atunci când nu există alte alternative.
Pe baza celor mai bune date disponibile, COVID-19 pare să aibă o povară directă limitată asupra sănătății copiilor, reprezentând aproximativ 8,5% din cazurile raportate la nivel global și foarte puține decese (vezi caseta Cercetări privind COVID-19 la copii și în școli pe pagina 8). În schimb, închiderea școlilor are un impact negativ clar asupra sănătății copiilor, educației și dezvoltării, venitului familiei și economiei generale. Guvernele naționale și locale ar trebui să ia în considerare prioritizarea continuității educației prin investiții în măsuri cuprinzătoare, multistratificate (a se vedea tabelul 2) pentru a preveni introducerea și răspândirea în continuare a SARS-CoV-2 în medii educaționale, limitând totodată transmiterea în comunitatea mai largă.
8. Emitentul actelor este cel care ar fi trebuit să justifice oportunitatea şi legalitatea acestei măsuri precum şi, să menționeze criteriile ce stau la baza examenului de proporționalitate în ingerința dreptului la educație al copiilor. “Descarcă de aici Comunicatul integral al Asociației Școlilor ParticulareDownloadPlângerea prealabilă înaintată Prefectului Județului Cluj și Comitetului Județean pentru Situații de Urgență ClujDownload