Surse: Universitățile vor da titlurile de doctor și tot ele vor verifica plagiatele. Instanțele capătă rol-cheie în cazurile de plagiat, în timp ce CNATDCU e retrogradat și transformat în comisie controlată de o direcție din Minister condusă de 6 ani de o apropiată a lui Sorin Cîmpeanu – Proiectul Deca al Legii învățământului superior

3.163 de vizualizări
Masteratul la distanță
Foto: Pexels.com
Forul-cheie în verificarea acuzațiilor de plagiat în cazul doctoratelor – Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) – reapare în proiectul Legii învățământului superior – varianta Deca, după ce, în versiunea din vară a proiectului realizat de Cîmpeanu, fusese desființat, reiese din cea mai recentă versiune a proiectului legislativ, consultată de Edupedu.ro. În această versiune, însă, rolul pe care acest for îl avea în verificarea doctoratelor plagiate e preluat în bună măsură de universități, așa cum prevedea și versiunea inițială a proiectului de lege, pusă în dezbatere în vară. Iar Consiliul – devenit Comisie – își păstrează doar un rol de “backup” în verificarea mai degrabă administrativă a plagiatelor. El ar urma să își piardă autonomia și să fie coordonat de un departament din Ministerul Educației.
  • Departamentul care ar urma să coordoneze CNATDCU așa cum prevede varianta legii Deca este condus din 2018 și până astăzi de Daniela Vasilica Burghilă, o apropiată a fostului ministru Sorin Cîmpeanu care i-a și coordonat lucrarea de doctorat, potrivit catalogului Bibliotecii Naționale a României.
  • Spre deosebire de Legea în vigoare, în noul proiect de lege Deca titlul de doctor este acordat de universitate, nu de către ministru, ceea ce are efecte și asupra procedurilor în cazul constatării unor abateri precum plagiatul.
  • Proiectul de lege consultat introduce prevederi separate pentru reacția autorităților în cazul doctoratelor plagiate, dacă acestea au intrat sau nu în circuitul civil.

CNATDCU reapare în proiectul Legii învățământului superior Deca, după ce, în versiunea din vară a proiectului realizat de Cîmpeanu, fusese desființat, reiese din cea mai recentă versiune a proiectului legislativ, consultată de Edupedu.ro. În această versiune, Consiliul – devenit Comisie – își păstrează un rol de “backup” în verificarea mai degrabă administrativă a plagiatelor, rolul principal revenind universităților, așa cum prevedea și versiunea inițială a proiectului de lege pusă în dezbatere în vară.

  • Spre deosebire de Legea în vigoare, în noul proiect de lege Deca titlul de doctor este acordat de universitate, nu de către ministru, ceea ce are efecte și asupra procedurilor în cazul constatării unor abateri precum plagiatul.
  • Proiectul de lege consultat introduce prevederi separate pentru reacția autorităților în cazul doctoratelor plagiate, dacă acestea au intrat sau nu în circuitul civil.

CNATDCU, a cărui desființare a fost încercată în mai multe rânduri pe parcursul ultimilor ani, revine astfel pe “traseul” verificării plagiatelor în versiunea de proiect elaborată sub noul ministru Ligia Deca și consultată de Edupedu.ro. Și aceasta, în condițiile în care rolul CNATDCU în verificarea plagiatelor a fost subminat anul trecut în două rânduri – întâi prin intervenția abruptă a premierului Nicolae Ciucă, pentru prevenirea verificării acuzațiilor de plagiat care i se aduceau, apoi printr-o decizie a Curții Constituționale, care a determinat-o chiar pe Ligia Deca să respingă propunerea Consiliului de a analiza plagiatul ministrului de interne, Lucian Bode. – Detalii mai jos

Rolul propus pentru CNATDCU în verificarea abaterilor etice

În proiectul nou de lege consultat de Edupedu.ro, CNATDCU reapare în rândul Comisiilor consultative ale Ministerului Educației, alături de alte comisii (cea responsabilă pentru finanțarea învățământului superior – CNFIS, cea pentru etică a managementului universitar – CNEMU, cea de statistică și prognoză – CNSPIS, cea a bibliotecilor universitare – CNBU). Astfel, la Art. 153 (2), ce enumeră aceste comisii, este menționată: “b) Comisia Națională de Atestare a Titlurilor‚ Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU)‚ sprijinită în activitatea sa de un Registru de experți‚ constituit prin ordin al ministrului educaţiei”. 

Potrivit Art. 171 al proiectului de lege consultat, verificarea abaterilor de la normele de etică și deontologie universitară ar urma să se facă de către comisiile de etică din universități. Deciziile acestora pot fi contestate la CNATDCU (sau CNEMU, după caz). CNATDCU are un răgaz să se pronunțe, iar opinia sa are întâietate, în caz că este diferită de cea a Comisiei de etică. 

  • În cazul tezelor de doctorat, regulile se aplică, în situația constatării plagiatului, în funcție de momentul acordării titlului de doctor (pe legea actuală sau pe noua lege, aflată acum în stadiul de proiect). 
  • Totodată, sunt prevăzute modalități diferite de acțiune în cazul în care teza de doctorat plagiată a intrat sau nu în circuitul civil. 

Astfel, potrivit Art. 171 din proiect:

Comisiile de etică universitară sunt cele care cercetează posibilele abateri de la normele de etică și deontologie și au 45 de zile calendaristice, de la primirea sesizării, să se pronunțe prin hotărâre motivată: “4) Comisiile de etică universitară‚ de la nivelul instituţiilor de învăţământ superior‚ cercetează existenţa abaterilor de la normele de etică și deontologie universitară și se pronunţă în termen de 45 de zile calendaristice de la primirea sesizării‚ prin hotărâre motivată în baza unui raport‚ care se comunică persoanei cercetate și persoanei care a formulat sesizarea. Deciziile comisiilor de etică se publică pe site-ul instituţional”.

Hotărârea comisiei de etică poate fi contestată, în termen de 30 de zile, la CNATDCU sau CNEMU, după caz, iar acestea au 45 de zile calendaristice la dispoziție să se pronunțe. Dacă nu este contestată, hotărârea comisiei de etică devine definitivă și obligatorie

  • Dacă decizia CNATDCU (respectiv CNEMU) e diferită de cea a comisiei de etică, decizia CNATDCU va fi pusă în aplicare în 30 de zile de la comunicare.

Dacă la nivelul comisiei de etică e constatat plagiatul într-o teză de doctorat sau dacă existența acestuia e contestată la CNATDCU, rectorul are obligația să acționeze în contencios administrativ pentru anularea diplomei de doctor, “dacă diploma de doctor a intrat în circuitul civil și a născut drepturi subiective garantate de lege”. Dacă nu o face, Ministerul Educației formulează propria acțiune în vederea anulării diplomei și sesizează CNEMU.

  • Dacă titlul de doctor a fost confirmat prin ordin al ministrului (cum se întâmplă în baza actualei legi) și Comisia de Etică sau CNATDCU a constatat plagiatul în teza de doctorat, Ministerul are obligația de a acționa în contencios administrativ pentru anularea ordinului de ministru aferent, “dacă ordinul a intrat în circuitul civil și a născut drepturi subiective garantate de lege”.

În cazul în care comisia de etică sau CNATDCU constată plagiatul într-o teză de doctorat, rectorul are obligația să revoce diploma de doctorat în maximum 30 de zile, “dacă diploma de doctor nu intrat în circuitul civil și nu a născut drepturi subiective garantate de lege”. Dacă titlul de doctor a fost acordat prin ordin al Ministrului Educației, acesta este cel care trebuie să revoce ordinul de confirmare a titlului, “dacă acesta nu intrat în circuitul civil și nu a născut drepturi subiective garantate de lege.”

Schimbări în acordarea și verificarea titlurilor de doctor

Legea 1/2011 prevede, la art. 168 (7), că “Titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului educației și cercetării, după validarea tezei de doctorat de către CNATDCU”. Aceste atribuții revin, în proiectul noii legi, instituției care organizează studiile doctorale, conform art. 46:

  • (2) În urma finalizării studiilor universitare de doctorat știinţific‚ se emite de către Instituţia Organizatoare de Studii Universitare de Doctorat‚ denumită în continuare IOSUD, diploma care conferă titlul de doctor în știinţe‚ corespunzându-i acronimul Dr.
  • (3) În urma finalizării studiilor universitare de doctorat profesional‚ se emite de către IOSUD diploma care conferă titlul de doctor într-un domeniu profesional‚ corespunzându-i acronimul Dr. P..

În aceste condiții, se face o diferențiere și în verificarea tezelor de doctorat acordate conform Legii 1, respectiv în baza viitoarei Legi a învățământului superior. Astfel, Art. 263 al proiectului de lege prevede: “(1) Sesizarea unei lucrări de doctorat suspectată a fi plagiată‚ pe baza căreia Ministerul Educaţiei a emis titlul de doctor‚ se realizează cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 (…)”.

Din consiliu autonom, comisie coordonată de o direcție a ministerului

CNATDCU, până în prezent consiliu național, intră, asemenea celorlalte comisii consultative, în coordonarea direcției pentru învățământ superior din ME, conform proiectului de Lege Deca: “Art. 153 (8) Activitatea comisiilor naționale prevăzute la alin. (2) este coordonată de Direcția Generală care gestionează învățământul superior din cadrul Ministerului Educației”. În această privință, profesorul Lazăr Vlăsceanu comenta, în vară (măsura era luată și în proiectul Cîmpeanu):

  • “Aceste comisii sunt, de fapt, transformate în copii palide ale consiliilor naționale instituite de legea anterioară (nr. 1/2011) ca entități autonome față de ministru, reunite sub administrarea autonomă a UEFISCDI, finanțată de bugetul educației, cu scopul de a oferi universitarilor posibilități de a participa la gestionarea sistemului universitar prin propuneri de politici privind finanțarea, cercetarea, resursele umane, administrarea etc. avansate spre decizia ministrului. Prin proiect, autonomia precedentă a consiliilor este înlocuită de coordonarea, de fapt de subordonarea lor față de direcția pentru învățământul superior din minister (…)”. 
CNATDCU își păstrează un rol administrativ în analizarea tezelor de doctorat înainte de acordarea titlurilor

Punctul 7 al articolului 70 din proiectul de lege prevede că “în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la primirea dosarului de doctorat‚ CNATDCU emite un aviz conform‚ cu privire la respectarea procedurii administrative desfășurate la nivelul IOSUD și respectarea criteriilor minimale pentru acordarea diplomei de doctor. Procedura administrativă include ca pas distinct verificarea declaraţiei privind originalitatea lucrării și a analizei privind gradul de similitudine”.

Rolul de verificare a tezei din punctul de vedere al originalității revine IOSUD, pe baza unui ghid elaborat de CNATDCU.

Dacă în legea actuală, CNATDCU trebuie să valideze “teza” de doctorat pentru ca doctorandului să îi fie acordat titlul de doctor [art. 168 alin. (7) – Titlul de doctor se atribuie prin ordin al ministrului educației și cercetării, după validarea tezei de doctorat de către CNATDCU], în proiectul Legii Deca pentru CNATDCU obiectul nu mai e teza, ci “procesul de validare” a acesteia. Anume, CNATDCU poate “invalida argumentat procesul de validare”: [“(9) În cazul în care CNATDCU invalidează argumentat procesul de validare al tezei de doctorat‚ IOSUD primește din partea CNATDCU o motivaţie scrisă de invalidare‚ iar dosarul poate fi retransmis CNATDCU pentru reevaluare după remedierea motivelor care au stat la baza invalidării‚ conform procedurii descrise la alin. (7)”].

Analiza rapidă a Edupedu.ro nu a identificat în proiectul legii Deca atribuții acordate CNATDCU cu scopul de verificare a calității tezelor de doctorat, în schimb proiectul menționează că acest for trebuie să acorde aviz conform pentru o teză de doctorat în temei administrativ sau, în caz contrar, poate invalida “procesul de validare” a tezei, nefiind clar dacă o teză slabă poate fi respinsă dacă respectă însă procedura.

Context:

Noile prevederi privind rolul CNATDCU diferă substanțial de cele din proiectul inițial al Legii învățământului superior, pus în dezbatere în vară și care desființa această instituție, în plin scandal de plagiat la adresa premierului Nicolae Ciucă. Fostul ministru Sorin Cîmpeanu spunea, atunci, că premierul Ciucă validase total proiectele de legi ale educației. La începutul anului trecut, premierul blocase analiza tezei sale de doctorat de către CNATDCU, în urma acuzațiilor de plagiat formulate de jurnalista Emilia Șercan.

Tot în 2022, Curtea Constituțională decidea că titlul de doctor poate fi retras doar dacă “nu a intrat în circuitul civil”, altfel anularea tezelor putând fi făcută doar prin instanță judecătorească. Situația astfel produsă era descrisă de Dacian Dragoș, președinte al Consiliului Național de Etică, drept un “atac fără precedent a reglementările privind etica în cercetare (…), perfect și circular”. Problema a devenit palpabilă în toamnă, după ce noul ministru al Educației, Ligia Deca, a luat poziție și a prevenit, în temeiul deciziei CCR, încercarea CNATDCU de a analiza teza de doctorat a ministrului Lucian Bode, la rândul său acuzat de plagiat. Această teză așteaptă un al doilea verdict din partea Comisiei de Etică a UBB, în condițiile în care ministrul Bode încearcă să blocheze analiza în instanță.

Citește și:
SURSE: UDMR a cerut ca Legile educației Deca să treacă prin asumarea răspunderii Guvernului, propunere respinsă de premierul Nicolae Ciucă / Calendarul adoptării noilor proiecte ale educației
BREAKING Surse: Mandatele nelimitate pentru rectorii care se suspendă din funcție sunt menținute în proiectul Legii învățământului superior care va fi prezentat de Ligia Deca, prin prevederea legală că mandatele trebuie să fie „complete” pentru a fi limitate
Proiectele legilor Educației vor fi prezentate în Guvern după perioada de vacanță, până la începutul sesiunii parlamentare, spune Ligia Deca
Ministrul Educației, Ligia Deca, le transmite părinților că nu vor exista schimbări bruște în sistem și orice modificare relevantă va fi anunțată din timp: “Legile vor viza bunăstarea elevilor și creșterea calității și echității”

4 comments
  1. Există și teze de doctorat de valoare submediocră, fără aplicabilitate , inutile. CV- ul autorilor demonstrează că studiile pe care le au la bază si activitatea ulterioara ,sunt diferite în raport cu tema abordată in teze.Comisiile de doctorat nu au refuzat asemenea lucrări din diferite motive.Prin comparare (CV – titlul tezei), s-ar putea evidenția, de către universitați asemenea cazuri ( cu pondere mare , comparabilă cu ponderea celor plagiate),fără nici un soft ajutător.Evident , asemenea ” lucrări ” nu sunt copiate, ele reflectand exact nivelul autorilor.

  2. Legea Deca solicita comisiilor de etica din universitati sa dea verdicte de plagiat pentru teze intrate in circuitul civil. Asta incalca decizia CCR din 2022.
    Apoi legea Deca le solicita rectorilor sa ceara in instanta anularea diplomelor de doctor pentru care comisiile de etica au dat verdict de plagiat. Dar decizia CCR din 2022 spune clar ca diplomele nu pot fi retrase/anulate in instanta decat pentru motive de procedura, si pentru plagiat.
    Deci legea Deca arunca o pisica moarta in curtea universitatilor pe care le obliga sa incalce deciziile CCR si in curtea instantelor, car nu pot anula diplomele de doctor.
    Deci legea Deca propune solutii neconstitutionale.

  3. Ce haos se va crea așteptând ca universitățile să se controleze singure. Exemplele universităților din UE nu poate fi aplicat României, deoarece aici sunt probleme fucționale mari la nivel de stat, de aceea avem MCV, de aceea nu suntem primiți în Senghen etc.

  4. Oamenii seriosi o sa-si dea doctoratul la o universitate prestigioasa din Europa sau din State. Politicienii o sa se umple de doctorate pe la mai multe universitati, pe la SRI, Politie, Armata, Spiru Haret, Luxembourg, Gagauzia etc.
    Asta daca doctor Ciuca nu pune in practica sugestia lui CTP cu hotararea de guvern care sa-i faca pe toti doctori lol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Orarul școlar să fie organizat în așa fel încât pentru un „bloc” de ore elevii să poată merge la ce cursuri aleg din oferta școlii, cu alți colegi din alte clase – regulă nouă în ROFUIP 2024 / CDEOȘ ar intra în vigoare odată cu noile planuri-cadru, în septembrie 2025

Regulamentrul de funcționare a școlilor propus de Ministerul Educației, aflat în dezbatere publică, vine cu o schimbare majoră față de cel actual: organizarea cursurilor la care clasele se pot amesteca.…
Vezi articolul

Ludovic Orban, bâlbâieli cu privire la noul ministru propus al Educației: Domnul Cîmpeanu este rectorul Universității de… Facultății veterinare, este președintele asociației rectorilor, noi îi spunem rectorul rectorilor / E garanția implementării ‘România educată’

Președintele PNL, fostul premier Ludovic Orban nu a știut numele universității pe care o conduce noul ministru propus de partidul său și susținut puternic chiar de el în poziția de…
Vezi articolul