Surse: Universitățile cu domenii de licență în științe și inginerie vor primi cu 33% mai mulți bani pentru burse și protecție socială, prevede proiectul Legii Deca, în care apare și un „Program Național” de sprijin pentru educație în științe exacte și inginerie / Cîmpeanu anunța „susținere privilegiată” pentru domeniile STIM

Foto: © Andrea De Martin | Dreamstime.com

Un “Program Național de sprijinire a învățării științelor exacte, a ingineriei și matematicii” (PNSTIM) urmează să se înființeze în baza viitoarei Legi a învățământului superior, în continuarea unui program similar în învățământul preuniversitar, potrivit unei versiuni foarte recente a proiectului de Lege, consultată de Edupedu.ro. Totodată, proiectul prevede un cost standard mai mare pentru fondul de burse și protecție socială, în cazul studenților care urmează studii de licență în domeniile STIM (științe, tehnologie, inginerie, matematică). 

Acele înțelegeri se regăsesc în proiectul de lege al învățământului superior pe care urmează să-l prezinte noul ministru al Educației, Ligia Deca, conform versiunii foarte recente consultate de Edupedu.ro. Astfel:

Art. 120 (6) prevede că “se înființează Programul Național de sprijinire a învățării științelor exacte‚ a ingineriei și matematicii (PNSTIM) în completarea programului similar din sistemul de învățământ preuniversitar. În cadrul programului‚ Ministerul Educației și instituțiile de învățământ superior pot sprijini unitățile de învățământ preuniversitar pentru dotarea laboratoarelor din domeniile STIM‚ definite în învățământul preuniversitar‚ sprijinirea inclusiv financiară a cadrelor didactice și a elevilor în vederea creșterii competențelor în domeniile STIM”. 

Totodată, Art. 148, ce abordează tema fondurilor pentru burse și protecție socială a studenților, prevede, la punctul (21): “În cazul studenţilor înmatriculaţi în cadrul programelor de studii de licenţă din domeniile aferente STIM‚ costului standard pentru fondul de burse și protecţie socială i se aplică un coeficient de 33%”.

Același articol precizează, la punctul 19, că, pentru anul universitar în curs, costul standard pentru fondul de burse și protecție socială este de 300 lei/lună/student. Altfel, pe baza noii legi, acest cost trebuie stabilit anual prin ordin al ministrului. Același articol menționează: “Costul standard pentru constituirea fondului de burse și protecție socială a studenţilor se alocă pentru 12 luni‚ pentru studenții de la învățământul cu frecvență‚ fără taxă de studii”.

Foto: © Andrea De Martin | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Universitatea Politehnica din București domină managementul învățământului superior din România: reprezentanții săi – prezenți la vârful tuturor organismelor centrale cu decizie administrativă sau financiară în domeniu
Exit mobile version