Inspectorii școlari generali sunt convocați astăzi de către Ligia Deca, ministrul Educației, potrivit surselor Edupedu.ro. Bursele elevilor în anul școlar 2023-2024, transportul, organizarea noilor direcții județene de învățământ preuniversitar și actualizarea bazelor de date în SIIIR(Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România – n.red) se află pe ordinea de zi. Potrivit acelorași surse, întâlnirea este programată la ora 13. Întâlnirea are loc la o lună de la debutul cursurilor anului școlar, după o mulțime de controverse legate de aplicarea noii legislații în toate aceste domenii.
Conform surselor Eduepdu.ro, temele de discuție sunt următoarele:
- Situația trasportului școlar conform aplicării L 198 și HG 810
- Situația burselor școlare conform noii metodologii
- Reorganizarea instituțiilor la nivel județean
- Relația ISJ/DJIP-Unități de învățământ. Modalități de sprijin și suport.
- Provocări în implementarea proiectelor PNRR
- Actualizarea bazelor de date specifice (SIIIR)
- Situația nivelului de învățământ antepreșcolar
- Digitalizarea evaluărilor naționale
- Diverse
Transportul elevilor
Ligia Deca, ministra Educației, a spus, la TVR Info, că e normal să dureze un pic până când se va regla acordarea transportului gratuit pentru elevii navetiști, pentru că s-a schimbat mecanismul de finanțare și “a fost nevoie de un pic de timp după ce legea intră în vigoare”.
Edupedu.ro a scris recent despre cazul din Constanța, unde la o lună de la începerea anului școlar, elevii navetiști au plătit abonamente din banii lor și nu cred că îi vor mai recupera pentru că nu există proceduri în acest sens.
La rândul lor, transportatorii spun că nu au fost informați de inspectoratul școlar despre procedura prin care trebuie să acorde gratuit transportul elevilor navetiști și se tem că nu își vor recupera banii. După o întâlnire la Consiliul Județean și cu Inspectorul general școlar, s-a stabilit că de luni, 9 octombrie, transportatorii vor emite abonamente gratuite pentru elevii navetiști.
Cum beneficiază elevii navetiști de transport gratuit
Potrivit HG. 810/ 2023, pentru transportul județean, în fiecare an, până la data începerii cursurilor anului școlar, consiliile județene transmit ISJ/ISMB lista operatorilor de transport public județean și rutele pe care aceștia operează. Apoi, inspectoratele școlare județene transmit către toate unitățile de învățământ din județ lista menționată anterior. Apoi, părintele solicită unității de învățământ, în scris sau online, în primele 5 zile lucrătoare de la începutul anului școlar, traseul și operatorul de transport folosit. Mai departe școlile trimit înapoi tabele nominale cu numele elevilor către toți operatorii pentru a putea să îi identifice pe elevi când se urcă în microbuze.
Despre bursele elevilor
Până pe 20 octombrie, toate școlile vor transmite inspectoratelor școlare lista elevilor care iau burse, pe lunile septembrie și octombrie, și sumele estimate pentru plata burselor, după cum se arată într-o informare a Inspectoratului Școlar Județean Mureș.
Pot lua bursă de merit și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională, pentru bursa socială monoparentală se acceptă și certificatul de divorț și convenția notarială, potrivit instrucțiunii Ministerului Educației pentru bursele școlare din 2023-2024.
Elevii de clasa a V-a trebuie să primească burse de merit pe baza premiilor de la concursurile și olimpiadele școlare, obținute anul trecut când erau clasa a IV-a, încă din septembrie, odată cu ceilalți elevi de gimnaziu, se arată într-o instrucțiune a Ministerului Educației trimisă în teritoriu marți după-amiază, 26 septembrie, obținută de Edupedu.ro. În documentul cu precizări suplimentare despre modul în care se acordă bursele școlare se mai arată și că o condiție pentru acordarea burselor de merit la clasa a V-a este ca elevii să aibă calificativul Foarte Bine la (FB) purtare pe anul școlar trecut.
Bursele școlare pentru septembrie și octombrie vor fi plătite abia peste 64 de zile, pe 15 noiembrie, a anunțat Ministerul Educației marți, 12 septembrie.
În ceea ce privește bursele de merit la clasa a V-a pe baza rezultatelor școlare, în instrucțiune se arată că elevii vor primi aceste burse din ianuarie 2024 pe baza mediei notelor obținute pe primele două module, adică până la vacanța de Crăciun 2023. Edupedu.ro a semnalat și acest aspect în septembrie: elevii care au început clasa a V-a în această toamnă vor primi primele burse de merit de 450 de lei pe lună abia peste 155 de zile, la mijlocul lunii februarie 2024.
Reorganizarea noilor direcții de învățământ preuniversitar
Prin noua lege a învățământului preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial, inspectoratele școlare sunt înlocuite cu direcții județene aflate în subordinea Ministerului Educației. Articolul 116 prevede:
(1) Se înființează direcțiile județene de învățământ preuniversitar/Direcția Municipiului București de Învățământ Preuniversitar, ca servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educației, cu personalitate juridică, prin reorganizarea inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, finanțate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației.
Despre SIIIR
Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) a fost făcut în 2014 prin fonduri europene. La vremea respectivă, a costat 18 milioane de lei, conform proiecte.pmu.ro.
Potrivit sursei de mai sus, „grupul ţintă al proiectului este format din beneficiarii sistemului informatic şi din personalul ce va fi implicat în administrarea şi operarea acestuia”, proiectul urmărind formarea a doar 598 de persoane pentru utilizarea lui.