SURSE Școlile nu ar fi bifat ca ridicate cardurile educaționale pentru peste 80.000 de elevi și de aceea familiile nu au primit banii / Săptămâna aceasta vor fi încărcate

9.300 de vizualizări
Foto: © Ilya Genkin | Dreamstime.com
Unele școli nu au bifat în aplicația SIIIR că au fost ridicate cardurile educaționale, de aceea nu au fost încărcate cu cei 500 de lei. În această situație se află peste 80 de mii de elevi, potrivit surselor Edupedu.ro. Zeci de părinți din mai multe județe ne-au semnalat faptul că deși au ridicat cardurile nu au primit și banii pe ele. Potrivit surselor Edupedu.ro, cardurile ar urma să fie alimentate săptămâna aceasta, după ce Ministerul Educației a transmis o nouă actualizate a listelor. Amintim, cardurile au fost distribuite din 8 ianuarie, dar abia în data de 26 ianuarie a început și alimentarea tichetelor, așa cum a declarat atunci ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, pentru Edupedu.ro.

Zeci de părinți ne-au semnalat faptul că deși au ridicat cardurile încă din luna ianuarie nu au fost încărcate cu bani. Nu au primit nici un răspuns concret, nici de la școli, nici de la inspectoratele județene școlare. Potrivit surselor Edupedu.ro, problemele au fost cauzate de faptul că unele școli nu ar fi bifat în aplicația SIIIR când cardurile au fost ridicate de părinți, de aceea banii nu au putut fi încărcați pe carduri. În această situație ar fi peste 81.000 de mii de elevi. Când a fost depistată această problemă s-au făcut actualizările pentru cei care au ridicat cardurile și nu erau bifați în aplicație.

Banii vor intra pe carduri în această săptămână, potrivit surselor Edupedu.ro.

Din 26 ianuarie, de când a început alimentarea cardurilor, au apărut mai multe probleme legate de aceste tichete educaționale. Părinți care ne-au semnalat că au primit cardurile dar nu au fost încărcate până în ziua de azi, 12 februarie. O altă situație este aceea în care nu au primit deloc carduri și pentru care Ministerul urmează să emită altele noi.

O a treia situație este cea în care părinți cu mai mulți copii nu au primit încă toate cardurile.

Nu există o situație clară a numărului de carduri pe județe, dar în Sibiu de exemplu, potrivit informațiilor ISJ transmise pentu Edupedu.ro, au fost peste 10.000 de carduri eligibile și distribuite, și doar 19 beneficiari nu și le-au ridicat. Și în acest județ sunt probleme cu cardurile neîncărcate.

Noutatea anul acesta este că potrivit OUG nr 83/2023, pot fi depuse cereri pentru tichete pe tot parcursul anului școlar.

Informații de context

Pe 26 ianuarie, ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu spunea pentru Edupedu.ro că “de azi începe încărcarea cardurilor educaționale, care sunt în posesia beneficiarilor și voi monitoriza cu atenție ca săptămâna viitoare să închidem încărcarea pentru cardurile validate”. El vorbea atunci de peste 485 de mii de carduri la Inspectoratele școlare care au fost distribuite. Aproape 82 de mii dintre acestea nu au fost bifate în SIIIR de școli, ca fiind distribuite și de aceea nu au fost încărcate.

Amintim, cardurile au început să fie distribuite părinților începând cu data de 8 ianuarie, iar potrivit Ministerului Fondurilor Europene, acestea ar fi trebuit să fie încărcate în cel mult 2 zile lucrătoare. Acest lucru nu s-a întâmplat, ne-au semnalat zeci de părinți din toată țara.

Ce se poate cumpăra cu tichetele educaționale

Cardurile educaționale trebuie utilizate exclusiv pentru cumpărarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei, potrivit OUG nr. 83/2023. Pe site-ul -ul Ministerului Fondurilor Europene apar mai multe informații despre tichete și utilizarea lor.

  • Nu sunt permise operațiuni de retragere de numerar sau preschimbare în numerar a celor 500 de lei și utilizarea lor în alte scopuri;
  • Pot fi folosite doar pe teritoriul României, doar în unitățile afiliate;
  • Nu se poate emite restul banilor în cash, la unitățile de unde se achiziționează rechizitele /articolele de vestimentație necesare frecventării școlii și grădiniței;
  • Cât timp poate fi utilizată suma virată: în anul şcolar în care se acordă, pe perioada de valabilitate a tichetului social.
  • Cât timp este valabil tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educaţional: Tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional are perioada de valabilitate de un an de la data emiterii, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
  • Însă, sprijinul financiar de 500 lei se acordă o singură dată pentru un întreg an școlar, într-o tranșă unică. În funcție de evoluția veniturilor familiei, cei care au dreptul la această măsură de sprijin vor încasa sumele cuvenite pe tichetele pe suport electronic emise în acest an.

Vezi aici lista magazinelor unde pot fi folosite tichetele pentru rechizite și îmbrăcăminte, pe fiecare județ

Cine primește tichetele educaționale / Lista se poate actualiza pe tot parcursul anului

Din acest an, beneficiarii vor primi carduri noi, indiferent dacă au mai avut în trecut tichete educaționale, și vor fi valabile pentru următorii 5 ani. Cei 500 de lei vor fi livrați într-o singură tranșă.

Conform prevederilor Ordonanței de urgență, în anul școlar 2023-2024, pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili:

a) preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:

  • au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani).
  • au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent;
  • venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 lei;

b) elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.

Lista destinatarilor finali se actualizează, în cursul anului școlar în care se acordă sprijinul, ori de câte ori situația o impune.

STS continuă să verifice datele pentru alte peste 100 de mii de persoane care au depus dosare.

Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional către unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate.

Unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali transmit reprezentantului legal/tutorelui destinatarului final tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate de pe raza teritorială unde aceștia își au domiciliul sau reședința.

Pentru destinatarii finali nedeplasabili, unitățile școlare au obligația de a asigura serviciul de livrare a tichetului electronic la domiciliul sau reședința acestora.

Unitățile de învățământ actualizează săptămânal stadiul repartizării tichetelor sociale pentru sprijin educațional către destinatarii finali în interfața web din aplicația informatică dezvoltată în acest sens de către Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Foto: © Ilya Genkin | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Tichetele educaționale de 500 de lei vor fi încărcate începând de vineri, 26 ianuarie, spune Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu
Cardurile educaționale de 500 de lei au început să fie încărcate

16 comments
  1. eu am primit în februarie transa a doua carduri educaționale dar nu le-au încărcat cu bani nici acum suntem în martie și nici un ban na intrat pe card

  2. bună ziua eu am 3 copii și si pentru doar doi am primit carduri pentru unul nu , anul acesta pentru niciunul deși ma încadrez ce se intampla vor fi încărcate cele de anul trecut sau voi primi altele

  3. o intrebare am, se mai poate depune cerere pentru tichetul educational acum ?
    eu am dat doamnei invatatoare cererea in octombrie dar a uitat sa o dea la secretariat.

  4. Nici noi nu am primit cardurile la nici un copii școală ne spune că vor mai primi carduri și pt restul de copii eligibili dar nu știu nici ei când!

  5. am intrebat de atatea ori si nimeni nu a rasp clar.
    intrebare
    copii care sunt eligibili si nu au primit cardurile cand le primesc ,aveti o data fixa???

  6. mie nu mi-a dat carduri am trei copiii ptr care pot lua ,și desi mi sa spus că sunt eligibila ,nu am primit carduri, nimeni nu știe nimic

  7. eu am 4 copiii toți la școală dar doar la 1 am tichet educațional doar la el am primit informație sa depun acte .Cum as putea sa depun cerere pt ceilalți 3 copii

  8. Vaa mai fi tranșa a doua la carduri educationale eu nu am primit am 3 copii la școală și mi-a zis că sunt eligibile și o sa primesc în tranșa a doua dar oare va fi

  9. In Cluj-Napoca nhci nu le-am primit. Când am sunat la școală ai zis ca ei nu le-au primit. Cei de la isnpectorat nu răspund nici la tel nici la mail. E al doilea an cand depun acte si nu priimesc tichetele desi sunt pe lista.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Câte clădiri cu risc seismic 2 sunt înregistrate în sistemul școlar? Ministrul Deca: “În jur de 600 de clădiri cu destinație educațională” / “Ne dorim să extindem programul” de consolidare, dar clădirile în risc seismic I sunt “prima urgență”

“Cifrele sunt undeva în jur de 600 de clădiri cu destinație educațională”, a spus, miercuri, ministrul Educației, Ligia Deca, întrebată fiind de jurnaliști câte clădiri cu risc seismic 2 sunt…
Vezi articolul