SURSE: Regulile noi de înscriere la clasa pregătitoare 2020. Pentru prima dată în metodologie sunt prevăzute condițiile pentru copiii reveniți din străinătate

30.751 de vizualizări
Foto: ISMB
Evaluarea dezvoltării copiilor pentru înscrierea la clasa pregătitoare, numită în trecut evaluare psihosomatică, se va face în acest an doar pentru cei care nu au frecventat grădinița sau care s-au întors din străinătate și care nu au împlinit încă 6 ani la data de 1 septembrie 2020, potrivit noii metodologii aflate în lucru la Ministerul Educației, obținută de Edupedu.ro. Pentru ceilalți copii, care împlinesc 6 ani după 1 septembrie și care au fost la grădiniță, înscrierea la clasa pregătitoare va fi făcută pe baza unei cereri și a unei recomandări din partea grădiniței.

Copiii care împlinesc 6 ani după 1 septembrie 2020 și care NU au frecventat grădinița sau care au venit din străinătate trebuie să treacă prin evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică, în centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE), se arată în proiectul de metodologie obținut de Edupedu.ro.

Vezi aici noul proiect de Calendar de înscriere la clasa pregătitoare 2020

Pentru ceilalți copiii născuți în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 inclusiv și care au mers la grădiniță, înscrierea în clasa pregătitoare 2020 se face în baza unei recomandări eliberate de grădiniță, renunțându-se la evaluarea psihosomatică. Părintele poate cere grădiniței să-i transmită recomandarea “și prin poștă cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice.”

Părinții divorțați pot transmite (nu doar depune, cum era până acum) o copie a hotărârii judecătorești definitive din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului.

Modificările aduse metodologiei – articol cu articol

Noua metodologie prevede, la articolul 3 aliniatul (2):

  • Art. 3 – (2) Părinții divorțați depun/transmit la înscrierea în clasa pregătitoare o copie a hotărârii judecătorești definitive din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului.

Vechea metodologie prevedea la art. 3 – (2):

  • Art. 3 – (2) Părinții divorțați depun la înscriere o copie a hotărârii judecătorești definitive din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și unde a fost stabilită locuința minorului.

Noua metodologie prevede la articolul 6, alineatele (1), (2) și (3):

  • (1) Părinţii ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător.
  • (2) În situația copiilor menționați la alin. (1) care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților/ tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolarSolicitarea de eliberare a recomandării prevăzută la Anexa 2 poate fi depusă direct la unitatea de învățământ sau transmisă prin poștă/ mijloace electronice. La solicitarea părintelui, unitatea de învățământ cu nivel preșcolar poate transmite recomandarea și prin poștă cu confirmare de primire sau prin mijloace electronice.”
  • (3) Părinții / tutorii legali instituiți / împuterniciții legali ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 inclusiv, care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2020-2021, sau ai celor pentru care nivelul de dezvoltare nu este corespunzător pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, vor fi consiliați în vederea înscrierii copiilor la grădiniță, în grupa mare.

Vechea metodologie prevedea la articolul 6, alineatele (1), (2) și (3):

  • (1) Părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2020 inclusiv pot să își înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.
  • (2) Înscrierea copiilor menționați la alin. (1) în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților/tutorilor legal instituiți/împuterniciților legali, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice a acestora, făcută de specialiști, atestă pregătirea copiilor pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
  • (3) Părinții copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2020 inclusiv, care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2020-2021, sau ai celor pentru care evaluarea menționată la alin. (2) arată că dezvoltarea psihosomatică nu poate asigura parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare vor fi consiliați în vederea înscrierii copiilor la grădiniță, în grupa mare.

Noua metodologie prevede la articolul 7, alineatele (1), (3), (4), (5), (6) și (7):

  • (1) Evaluarea dezvoltării copiilor, menționată la art. 6 alin. (1), se efectuează de către centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE) doar în situația copiilor care nu au frecventat grădinița sau care s-au întors din străinătate, în perioada prevăzută de Calendarul înscrierii în învățământul primar.
  • (3) Comisia județeană/a municipiului București de înscriere a copiilor în învățământul primar, denumită în continuare comisia județeană / a municipiului București poate decide organizarea activității de evaluare a dezvoltării copiilor în locații accesibile pentru a evita deplasarea pe distanțe lungi a copiilor și părinților acestora.
  • (4) Părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali ai copiilor menționați la art. 7 alin. (1) depun/transmit pe e-mail, prin poștă, la CJRAE/CMBRAE, cererea-tip în care se solicită evaluarea copilului în vederea stabilirii nivelului de dezvoltare a acestuia, prevăzută în Anexa 3.”
  • „(5) Perioada de desfășurare a activității de evaluare a dezvoltării copiilor, efectuate de CJRAE/CMBRAE, precum și adresele acestor instituții la care se desfășoară evaluarea sunt afișate la avizierul și pe site-ul unităților de învățământ, CJRAE/CMBRAE și al inspectoratului școlar. Activitatea va fi realizată în intervalul orar 10,00-18,00, în baza unei programări telefonice prealabile, astfel încât programul de desfășurare să poată fi adaptat pentru asigurarea tuturor măsurilor de siguranță și sănătate a copiilor și părinților/tutorilor legali instituiți/reprezentanților legali.
  • (6) La încheierea activității de evaluare a dezvoltării pentru fiecare copil, rezultatul este comunicat în scris, prin e-mail sau prin poștă, cu confirmare de primire, după caz, sau este înmânat direct părintelui/ tutorelui legal instituit/ reprezentantului legal care a solicitat evaluarea. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.
  • (7) Unitățile de învățământ preșcolar și CJRAE/CMBRAE transmit comisiei județene/a municipiului București listele nominale ale copiilor cărora li s-au eliberat recomandări, respectiv procesele-verbale cu numele copiilor și rezultatele evaluării, după caz.

Vechea metodologie prevedea la articolul 7, alin. (1), (3), (4), (5), (6) și (7):

  • (1) Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor, menționată la art. 6 alin. (2), se efectuează sub coordonarea centrului județean de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE/CMBRAE), în perioada prevăzută de calendarul înscrierii în clasa pregătitoare.
  • (3) Comisia județeană/a municipiului București de înscriere a copiilor în învățământul primar, denumită în continuare comisia județeană/a municipiului București, poate decide organizarea evaluării dezvoltării psihosomatice a copiilor atât la sediul CJRAE/CMBRAE, cât și în diferite zone ale județului/ municipiului București, cu prioritate în grădinițe, pentru a facilita accesul părinților și al copiilor la această evaluare.
  • (4) Părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai copiilor menționați la art. 6 alin. (1) și (3) depun la CJRAE/CMBRAE o cerere-tip în care solicită evaluarea dezvoltării psihosomatice a copilului. În situația în care comisia județeană/a municipiului București decide organizarea evaluării dezvoltării psihosomatice a copiilor și în alte zone ale județului/municipiului București, conform alin. (3), depunerea cererilor se poate face și la sediul unităților/instituțiilor în care se realizează evaluarea.
  • (5) Perioada de desfășurare a evaluării dezvoltării psihosomatice, precum și adresele unităților/instituțiilor la care se desfășoară evaluarea sunt stabilite de comisia județeană/ a municipiului București și sunt afișate la toate unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar. Activitatea de evaluare a dezvoltării psihosomatice va fi planificată în intervalul orar 10,00-18,00, astfel încât programul de desfășurare să sprijine accesul părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali la serviciile de evaluare.
  • (6) La încheierea evaluării dezvoltării psihosomatice a fiecărui copil, rezultatul evaluării este comunicat, în scris, părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal care a solicitat evaluarea. Rezultatul evaluării nu poate fi contestat.
  • (7) Rezultatul evaluărilor dezvoltării psihosomatice a copiilor din județ/municipiul București este înscris într-un proces-verbal, semnat de specialiștii care au efectuat evaluarea. CJRAE/CMBRAE transmite procesul-verbal comisiei județene/ a municipiului București, care asigură păstrarea sa la dosarul comisiei.

Noua metodologie prevede la articolul 12, alin (1):

  • „Comisia județeană/a municipiului București asigură instituirea și funcționarea unui telverde, care va funcționa până la data de 31 iulie 2020, la care părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali și alte persoane interesate pot obține, gratuit, informații referitoare la înscrierea copiilor în învățământul primar.

Vechea metodologie prevedea la articolul 12, alin (1)

  • Comisiile/Comisia județeană/a municipiului București asigură instituirea și funcționarea unui telverde, care va funcționa până la data de 19.04.2020, la care părinții și alte persoane interesate pot obține, gratuit, informații referitoare la înscrierea copiilor în învățământul primar.

Noua metodologie prevede la articolul 13, alineatele (1), (2), (3) și (4)

  • (1) Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la secretariatul unității de învățământ  la care părintele/ tutorele legal instituit/ reprezentantul legal dorește înscrierea copilului.
  • (2) Completarea cererii-tip de înscriere se face în perioada prevăzută de calendarul înscrierii, prin introducerea în aplicația informatică a datelor furnizate de părinte/tutorele legal instituit/reprezentantul legal. În situația completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele/ tutorele legal instituit/ reprezentantul legal va transmite unității de învățământ declarația-tip pe proprie răspundere, prevăzută în anexa nr. 4 la prezentul ordin, cu privire la veridicitatea informațiilor introduse în cerere, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare, în situația menționată la art. 6 alin. (1).
  • (3) Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de învățământ la care părintele/ tutorele legal instituit/ reprezentantul legal solicită înscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice și constă în compararea datelor introduse în aplicația informatică cu documentele transmise de către părinte/ tutore legal instituit/ reprezentant legal. Prezentarea de înscrisuri false se pedepsește conform legii și atrage pierderea locului obținut prin fraudă.
  • (4) În situația depunerii cererii-tip de înscriere și a documentelor justificative direct la unitatea de învățământ, verificarea și validarea datelor introduse se face în prezența părintelui/ tutorelui legal instituit/ reprezentantului legal și a cel puțin unui membru din comisia de înscriere, conform programării realizate de către unitatea de învățământ.”

Vechea metodologie prevedea la articolul 13, alineatele (1), (2), (3) și (4):

  • (1) Cererea-tip de înscriere se poate completa online sau la secretariatul unității de învățământ la care părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal dorește înscrierea copilului.
  • (2) Completarea cererii-tip de înscriere se face în perioada prevăzută de calendarul înscrierii, prin introducerea în aplicația informatică a datelor furnizate de părinte/tutorele legal instituit/reprezentantul legal.
  • (3) Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de învățământ la care părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal dorește înscrierea, în prezența părintelui/tutorelui legal instituit/reprezentantului legal și a cel puțin unui membru din comisia de înscriere, conform programării realizate de către unitatea de învățământ, zilnic, în intervalul orar 8,00-18,00 (luni-joi), respectiv 8,00-17,00 (vineri).
  • (4) Validarea cererii-tip de înscriere constă în compararea datelor introduse în aplicația informatică cu documentele depuse de către părinte/tutorele legal instituit/reprezentantul legal, tipărirea, verificarea și semnarea de către părinte/tutorele legal instituit/reprezentantul legal a fișei tipărite.

Noua metodologie prevede, la articolul 14 alineatele (3) și (4):

  • „(3) În cazul în care cererea-tip de înscriere este completată pentru un copil care împlinește vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2020 inclusiv, alături de documentele menționate la alin. (2) părintele/ tutorele legal instituit/ reprezentantul legal depune / transmite o copie a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare.
  • (4) În cazul în care solicită înscrierea la altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe lângă documentele menționate la alin. (2) și, după caz, la alin. (3), părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali depun/transmit pe e-mail sau prin poștă și documente în copie simplă care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare, stabilite în conformitate cu art. 10.”

Vechea metodologie prevedea, la articolul 14 alineatele (3) și (4):

  • (3) În cazul în care cererea-tip de înscriere este completată pentru un copil care împlinește vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2020 inclusiv, alături de documentele menționate la alin. (2) părintele/tutorele legal instituit/reprezentantul legal depune și o copie a documentului prin care CJRAE/CMBRAE comunică rezultatul pozitiv al evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului.
  • (4) În cazul în care solicită înscrierea la altă unitate de învățământ decât școala de circumscripție, pe lângă documentele menționate la alin. (2) și, după caz, la alin. (3), părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali depun și documente care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare, stabilite în conformitate cu art. 10.

Noua metodologie prevede la articolul 15, alineatele (1), (3), (4), (5) și (6):

  • (1) Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ informează părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali prin afișare la avizier și postare pe site-urile instituțiilor, după caz, cu privire la faptul că aplicația informatică nu permite înscrierea la mai multe unități de învățământ.
  • (3) Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ informează părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali prin afișare la avizier și postare pe site-urile instituțiilor, după caz, cu privire la următoarele aspecte:
    prevederile prezentei metodologii privind înscrierea în învățământul primar;
    modalitatea de definire a numărului de locuri libere;
    criteriile de departajare generale și specifice care sunt utilizate în cazul în care numărul de opțiuni pentru respectiva unitate de învățământ este mai mare decât numărul de locuri libere.
  • (4) Pentru validarea cererii-tip de înscriere, în situația în care părintele/ tutorele legal instituit/ reprezentantul legal depune direct documentele la unitatea de învățământ, un membru al comisiei de înscriere din unitatea de învățământ tipărește fișa completată în aplicația informatică, în prezența părintelui.”
  • (5) Validarea fișei tipărită din aplicația informatică poate fi realizată prin semnătură la sediul unității de învățământ sau prin mijloace electronice, după caz.
  • (6) În situația în care comisia de înscriere din unitatea de învățământ identifică erori sau neclarități în completarea cererii-tip sau în documentele depuse/transmise, părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali vor fi contactați de către comisia de înscriere în învățământul primar din unitatea de învățământ în vederea remedierii acestora, iar procesul de validare se reia în conformitate cu prevederile alineatelor (4) și (5) și cu încadrarea în termenele prevăzute de Calendarul înscrierii în învățământul primar.

Vechea metodologie prevedea la articolul 15, alineatele (1), (3), (4), (5) și (6):

  • (1) În momentul prezentării la unitatea de învățământ pentru completarea cererii-tip de înscriere, părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali sunt informați că aplicația informatică nu permite înscrierea copilului la mai multe unități de învățământ.
  • (3) În momentul prezentării la unitatea de învățământ pentru completarea sau validarea cererii-tip de înscriere, părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali sunt informați cu privire la prevederile prezentei metodologii, la modalitatea de definire a numărului de locuri libere și la criteriile de departajare generale și specifice care sunt utilizate în cazul în care numărul de opțiuni pentru respectiva unitate de învățământ este mai mare decât numărul de locuri libere. Unitățile de învățământ pun la dispoziția părinților/tutorilor/împuterniciților legali aceste informații și prin afișare.
  • (4) Pentru validarea cererii-tip de înscriere, un membru al comisiei de înscriere din unitatea de învățământ tipărește fișa completată în aplicația informatică, în prezența părintelui.
  • (5) După tipărire, cererea-tip de înscriere este verificată și semnată de părinte/tutorele legal instituit/împuternicitul legal.
  • (6) În cazul existenței unei erori în transcrierea datelor, părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali o semnalează pe loc, iar membrul comisiei de înscriere din unitatea de învățământ procedează la corectarea greșelii în baza de date computerizată și retipărește cererea-tip de înscriere corectată din calculator, în vederea semnării de către părinte/tutorele legal instituit/împuternicitul legal.

Noua metodologie prevede la articolul 16, alineatul (1) lit.a):

  • (1) După încheierea perioadei de completare și validare a cererilor-tip de înscriere, cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare se face în două etape succesive, după cum urmează:
  • prima etapă, în care repartizarea copiilor se face pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, folosind aplicația informatică și pe baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare. ”

Vechea metodologie prevedea la articolul 16, alineatul (1) lit.a):

  • (1) După încheierea perioadei de completare și validare a cererilor-tip de înscriere, cuprinderea copiilor în clasa pregătitoare se face în două etape succesive, după cum urmează:
  • a) prima etapă, în care repartizarea copiilor se face pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de părinți/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali, folosind aplicația informatică și pe baza deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ, luate în urma aplicării criteriilor de departajare pentru copiii din alte circumscripții școlare;

Noua metodologie prevede la articolul 17, alineatul (1):

  • (1) În prima etapă, procesarea cererilor-tip de înscriere se desfășoară la Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar, denumită în continuare Comisia națională, cu ajutorul aplicației informatice și la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/ transmise de părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali.

Vechea metodologie prevedea la articolul 17, alineatul (1):

  • (1) În prima etapă, procesarea cererilor-tip de înscriere se desfășoară la Comisia națională de înscriere a copiilor în învățământul primar, denumită în continuare Comisia națională, cu ajutorul aplicației informatice, și la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse de părinți/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali.

Noua metodologie prevede la articolul 19, alineatul (1):

  • (1) În a doua fază de înscriere, în conformitate cu calendarul înscrierii și cu programul afișat, la fiecare unitate de învățământ la care au rămas locuri libere, comisia de înscriere din unitatea de învățământ analizează cererile-tip de înscriere și documentele depuse/transmise de părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali ai copiilor care au domiciliul în afara circumscripției școlare.

Vechea metodologie prevedea la articolul 19, alineatul (1):

  • (1) În a doua fază de înscriere, în conformitate cu calendarul înscrierii și cu programul afișat, la fiecare unitate de învățământ la care au rămas locuri libere, comisia de înscriere din unitatea de învățământ analizează cererile-tip de înscriere și documentele depuse de părinții/tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali ai copiilor care au domiciliul în afara circumscripției școlare.

Noua metodologie prevede, la articolul 25, alineatele (1) și (3):

  • (1) Părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali ai copiilor menționați la art. 24 depun/transmit cererea-tip de înscriere în învățământul primar online sau la secretariatul școlii aflate pe prima poziție din cele 3 opțiuni exprimate pentru etapa a doua.
  • (3) Validarea cererii-tip de înscriere se face la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție din cele 3 opțiuni exprimate pentru etapa a doua, în conformitate cu prevederile prezentei metodologii. Modalitatea de validare va fi cea prevăzută la Art. 15 alineatele (4), (5) și (6).

Vechea metodologie prevedea, la articolul 25, alineatele (1) și (3):

  • (1) Părinții/Tutorii legal instituiți/Reprezentanții legali ai copiilor menționați la art. 24 depun cererea-tip de înscriere în învățământul primar online sau la secretariatul școlii aflate pe prima poziție din cele 3 opțiuni exprimate pentru etapa a doua.
  • (3) Validarea cererii-tip de înscriere se face la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție din cele 3 opțiuni exprimate pentru etapa a doua, în prezența părintelui și a cel puțin unui membru din comisia de înscriere, după procedura menționată în prezenta metodologie.

Noua metodologie prevede la articolului 28, alineatul (6):

  • (6) Comisia județeană/a municipiului București asigură informarea publicului interesat referitor la procedurile ce trebuie aplicate și la calendarul depunerii/transmiterii și soluționării cererilor de înscriere ale părinților/ tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali menționați la alin. (1).

Vechea metodologie prevedea la articolului 28, alineatul (6):

  • (6) Comisia județeană/a municipiului București asigură informarea publicului interesat referitor la procedurile ce trebuie aplicate și la calendarul depunerii și soluționării cererilor de înscriere ale părinților/tutorilor legal instituiți/împuterniciților legali menționați la alin. (1).

Noua metodologie prevede la articolul 33, alineatul (4):

  • (4) CJRAE/CMBRAE asigură, la solicitarea părinților/ tutorilor legal instituiți/ reprezentanților legali, serviciile de evaluare a dezvoltării copiilor, inclusiv după încheierea perioadei de evaluare prevăzută în calendarul înscrierii. Având în vedere faptul că, din punct de vedere al nivelului de dezvoltare al copilului, schimbările care intervin la vârsta de 5 – 6 ani sunt continue, și, în unele situații, alerte, la solicitarea scrisă a părinților/ tutorilor legal instituiți / reprezentanților legali, copiii care nu au primit recomandare pentru înscrierea în clasa pregătitoare pot să se adreseze unității de învățământ cu nivel preșcolar pentru eliberarea recomandării prevăzute la art. 6 alin. 2.

Vechea metodologie prevedea la articolul 33, alineatul (4):

  • (4) CJRAE/CMBRAE asigură, la solicitarea părinților/tutorilor legal instituiți/împuterniciților legali, serviciile de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor, inclusiv după încheierea perioadei de evaluare prevăzute în calendarul înscrierii. Având în vedere faptul că, din punct de vedere psihosomatic, schimbările care intervin la vârsta de 5-6 ani sunt continue și, în unele situații, alerte, la solicitarea scrisă a părinților/tutorilor legal instituiți/împuterniciților legali ai copiilor care au primit aviz negativ de înscriere în clasa pregătitoare, respectivii copii pot fi reevaluați de către CJRAE/CMBRAE după un interval de timp de aproximativ 6 luni.

Noua metodologie prevede la articolul 36, alineatul (3):

  • (3) Validarea cererilor-tip de înscriere se realizează conform modalității prevăzute la art. 15 alin. (4), (5) și (6).

Vechea metodologie prevedea la articolul 36, alineatul (3):

  • (3) După completare, cererea-tip de înscriere este tipărită, verificată și semnată de părinte/tutorele legal instituit/ împuternicitul legal.

Noua metodologie prevede la articolul 39, alineatul (1):

  • (1) În cazul în care părintele/ tutorele legal instituit/ reprezentantul legal dorește înscrierea la o unitate de învățământ particular care nu a optat pentru includerea ofertei sale de școlarizare în aplicația informatică, înscrierea se face de către părinte/ tutore legal instituit/ reprezentantul legal în conformitate cu procedurile stabilite de unitatea de învățământ.

Vechea metodologie prevedea la articolul 39, alineatul (1):

  • (1) În cazul în care părintele/tutorele legal instituit/împuternicitul legal dorește înscrierea la o unitate de învățământ particular care nu a optat pentru includerea ofertei sale de școlarizare în aplicația informatică, înscrierea se face de către părinte/tutorele legal instituit/împuternicitul legal direct la unitatea de învățământ, conform procedurilor stabilite de aceasta.

Noua metodologie prevede la articolul 41, alineatul (2):

  • (2) În cazul unităților de învățământ alternativ de stat care nu au constituită circumscripție școlară, părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali se adresează pentru înscriere unității de învățământ dorite. Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare la aceste unități de învățământ se face în prima etapă de înscriere.

Vechea metodologie prevedea la articolul 41, alineatul (2):

  • (2) În cazul unităților de învățământ alternativ de stat care nu au constituită circumscripție școlară, părinții/tutorii legal instituiți/împuterniciții legali se adresează pentru înscriere direct unității de învățământ dorite. Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare la aceste unități de învățământ se face în prima etapă de înscriere.

Noua metodologie prevede la articolul 53, un noua alineat, alin. (3), care va avea următorul cuprins:

  • (3) În situația în care validarea cererii-tip de înscriere se face în baza declarației pe proprie răspundere, părinții/ tutorii legal instituiți / reprezentanții legali ai copiilor au obligația de a prezenta în format fizic documentele care au stat la baza înscrierii în învățământul primar în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor. Prezentarea de înscrisuri false se pedepsește conform legii și atrage pierderea locului obținut prin fraudă.

Noua metodologie prevede că la articolul 55 se introduce un alineat nou:

  • (2) „Inspectoratele școlare județene/ inspectoratul școlar al municipiului București, centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională și unităţile de învăţământ asigură respectarea măsurilor igienico-sanitare, în contextul pandemiei cu noul coronavirus.

Noua metodologie abrogă art. 7, alin.(2).

Ce prevedea art. 7, alin.(2):

  • (2) În evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor este implicat personalul de specialitate al CJRAE/CMBRAE, personal de specialitate din alte instituții/unități, precum și medici școlari sau medici de familie, acolo unde este necesar.

FOTO: ISMB

Citește și:


6 comments
  1. Buna ziua,
    Cum se va desfasura examenul pt intrarea in clasa 0 sectia germana anul acesta. ( sunt 50 locuri si 70 de copii inscrisi?)Multumesc.

  2. Am avea nevoie de lamuriri cu privire la cei care deja am depus cererile de inscriere. Raman valabile sau trebuie sa reluam procedura de inscriere?

  3. Care sunt condițiile ca un copil care împlinește 6 ani in August sa mai poată rămâne un an la gradinita

  4. Copilul împlinește 6 ani in 29.08.2020 fiind obligată să-l dau la școala ce posibilitate am să-l mai las la grădinița încă un an

  5. Bună ziua, fetița mea împlinește 6 ani pe 12 noiembrie, în plus din luna februarie am retras o de la grădiniță ptr că am plecat în străinătate, în ce condiții ar putea fi primită în clasa pregătitoare?

  6. Bună dimineața! Ptr un copil născut în 21.08.2014 și care nu are pregătire ptr grupa pregătitoare se poate face o evaluare psihosomatica ptr a rămâne la grădiniță grupa mare!? Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premieră la înscrierea în clasa pregătitoare 2020: în fiecare clasă va fi maximum un copil cu cerințe educaționale speciale – regulă introdusă de Inspectoratul Școlar București

Măsură pentru integrarea mai ușoară la școală a copiilor cu cerințe educaționale speciale: Inspectoratul Școlar București a decis, în premieră, ca în fiecare clasă pregătitoare să fie maximum un elev…
Vezi articolul

DOCUMENT Școala după școală poate fi organizată în Biserică. A apărut procedura de organizare a Programului: cum pot fi plătiți profesorii

Procedura de organizare a Programului “Școala după Școală” a fost publicată de Inspectoratul școlar București. Fiecare școală trebuie să discute până în luna februarie, în Consiliul de Administraţie, dacă este…
Vezi articolul

EXCLUSIV Modificări la înscrierea în clasa pregătitoare 2020, în București: repartizarea copiilor în clase se va face în ordine alfabetică sau prin tragere la sorți în ședință publică. Învățătoarele – repartizate la clasă prin tragere la sorți

Formarea claselor pregătitoare vine anul acesta, în București, cu o modificare esențială: elevii vor fi repartizați pe clase în ordinea alfabetică a numelor sau prin tragere la sorți “în ședință…
Vezi articolul

Repartizarea copiilor în clasele pregătitoare – în ordine alfabetică sau prin tragere la sorți – va fi stabilită de fiecare Inspectorat Școlar Județean, nu de școli, anunță Iulian Cristache, Federația Națională a Părinților

Procedura exactă de repartizare a copiilor în clasele pregătitoare – în ordine alfabetică sau prin tragere la sorți în ședință publică – va fi stabilită de fiecare Inspectorat Școlar Județean,…
Vezi articolul

BREAKING Se suspendă evaluarea psihosomatică a copiilor și înscrierea efectivă la clasa pregătitoare. Cererile pot fi completate online, dar trebuie validate la școală

Ministerul Educației suspendă evaluarea psihosomatică a copiilor, precum și înscrierile efective la clasa pregătitoare. Părinții vor putea să-și exprime opțiunile pentru clasa pregătitoare doar online, în perioada în care școlile sunt…
Vezi articolul