SURSE Profesorii vor primi doar 13% creștere salarială de la 1 ianuarie, față de 40% cât prevedea OUG 57/2023, adoptată în plină grevă – proiect

28.635 de vizualizări
Protestele profesorilor, 9 iunie 2023 / Foto: Facebook.com – Salvati invatamantul romanesc
Guvernul Ciolacu ar pregăti o majorare de 13% a salariilor de bază, de la 1 ianuarie, pentru profesori și angajații din Învățământ, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Finanțelor, consultat de Edupedu.ro.

Proiectul prevede și o majorare pentru luna august, cu 7%, în condițiile în care în septembrie 2024 sunt programate alegerile locale.

Prevederea din draftul OUG privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative:

“Prin derogare de la prevederile alin. (1) și de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului didactic, personalului didactic auxiliar precum și ale personalului nedidactic se majorează în anul 2024 după cum urmează:

a) începând cu data de 1 ianuarie 2024 cu un procent de 13% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023;

b) începând cu data de 1 august 2024 cu un procent de 7% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023”.

Procentul anual de creștere ar fi cel anunțat de sindicate: “dacă e să ne gândim la grila per total, cea pe care noi am propus-o, ar trebui să obţinem o mărire de cel puţin 20% anul viitor”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, recent.

Contactat de Edupedu.ro, la momentul respectiv, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a declarat că salariul unui profesor debutant trebuie să fie, de la 1 ianuarie 2024, așa cum „apare în OUG 57. Trebuie să fie echivalentul salariului mediu brut pe economie”. Dacă rezultatele nu sunt conforme cu interesele colegilor, vom declanșa proteste“, a declarat Nistor pentru Edupedu.ro.

Ce majorări prevede OUG nr. 57/2023

“Grila de salarizare aplicabilă sistemului național de învățământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabilește pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea
bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanți/asistenți universitari.

Personalul didactic, personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din sistemul de învățământ de stat beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2024, de 50% din diferența stabilită între salariul de bază aflat în plată și salariul de bază stabilit prin grila de salarizare în vigoare la 1 ianuarie 2024”.

Dacă s-ar aplica, majorările prevăzute de OUG 57 ar însemna aproape 40% creștere salarială de la 1 ianuarie, conform calculelor Edupedu.ro pe baza datelor și declarațiilor oficiale.

Informații de context.

Premierul Marcel Ciolacu le-a promis profesorilor public, când a preluat rotativa: “Ca premier, voi livra la milimetru ce am promis. Acest guvern va face dreptate dascălilor. Este nevoie de criterii de performanță”, spunea Ciolacu atunci.  

La rândul său, Ligia Deca, după discuțiile de la Guvern din octombrie, cu sindicatele din Educație, a spus că “voi face tot ceea ce ține de mine pentru ca angajamentele privind creșterea salariilor“.

În ultimele luni, ministra Ligia Deca a vorbit despre soluțiile care se caută pentru ca profesorii și restul personalului din educație să primească ce li s-a promis în OUG 57/2023, după greva de luna mai, fără să dea un răspuns clar cum vor fi acordate majorările salariale având în vedere că legea salarizării nu este gata.

Pe 5 octombrie, ministrul Deca invoca posibilitatea ca legea salarizării să nu fie gata până la 1 ianuarie: “Trebuie să găsim o soluție chiar și pe actuala legislație, pentru ca profesorii să primească ceea ce li s-a promis”, spunea Deca. 

Pe 28 septembrie, la TVR ministra Ligia Deca, a evitat să spună că garantează că va avea loc creșterea de salarii de la 1 ianuarie 2024, așa cum a promis Guvernul, chiar și în lipsa unei noi legi a salarizării.

Pe 17 octombrie, Ligia Deca a spus într-un interviu la Europa Liberă că Guvernul caută o soluție tehnică care să prevadă creșterea salariilor în educație de la 1 ianuarie 2024, chiar și în lipsa legii salarizării. “Acum, care va fi această variantă, vom vedea”, spunea Deca.

Pe 4 noiembrie, Ligia Deca și-a schimbat discursul despre creșterile salariale promise angajaților din Educație la 1 ianuarie 2024, spunând că acum se discută, în funcţie de proiecţia de buget pentru anul următor, care vor fi creşterile posibile. Ministra spunea recent că „vom face toate demersurile ca, chiar și în cazul în care nu avem o lege a salarizării, profesorii să beneficieze de ceea ce li s-a promis”.


55 comments
  1. 17% aplicat la dec. 2023, sal. luat tot anul scolar activ, deci, CO calculat pe baza lui.
    7% in august aplicat TOT la sal din dec 2023??! Nu la cel marit din iulie! Atunci e vacanță si indemn de concediu e deja calculata. Asta daca o sa mai dea in vara ceva. Sporurile raportate toate la fix nivelul de acum sau înghețate?
    ce țeapă. Pe ce lista vor candida liderii tradatori??

  2. respect pt profesori dar cu personalul nedidactic cum rămâne putem noi să trăim cu 2400 de lei pe luna oare la noi nu se gândește nimeni ,munca noastră de ce nu ie plătită treziți-vă oameni buni

    1. Marele academician profesor doctor decent Hardau ,trebuie dat afara din sindicat urgent.El e cel care tradeaza salariile noastre ale profesoriilor !Cind vom scapa de el vom avea salarii ca in U.E.Pina atunci Hadar(Hardau ) manica mult kkt si fara rost .

  3. Pai 95% dintre profesori voteaza psd/pnl… ma mir ca va mirati de gogomaniile promise. Si acum ar trebui sa ne punem intrebarea: cum de cadrele didactice / sindicatele au citit ce le-a promis guvernul dar nu au reusit sa inteleaga ce au citit? Cauta in dex definitia de mai sus 🙂
    Eu tin cu profesorii dar exista o limita.

  4. PNL si PSD- aceeasi mizerie. Coalitia guvernamentală nefirească incropită din cele două găsti după mintea idioată a lui Klaus Iohannis clamează nevoia de reforme , dar nu au curajul să treacă de la vorbe la fapte, in timp ce România se confruntă cu o criză economică generată de deficitul bugetar excesiv. Ba mai mult coalitia aflată la guvernare cu o majoritate confortabilă in parlament, demonizează permanent opozitia si in special USR-ul, pentru aproximativ un an cât a fost la guvernare în perioada 2020-2021. Acesti incapabili care ne guvernează reprosează tocmai USR-ului singurul partid reformator că făcut Programul National de Redresare si Rezilientă pentru atragerea de fonduri europene , care include o serie de reforme reforme propuse de România si agreate împreuna cu oficialii Comisiei Europene, precum:
    -Reforma pensiilor speciale si trecerea lor pe contributivitate;
    -Reforme în politica fiscală;
    -Revizuirea cadrului legislativ pentru companiile cu capital de stat;
    -Revizuirea sistemului de salarizare în administrația publică centrală si locală;
    –Crearea și operaționalizarea Bancii Naționale de Dezvoltare;
    –Un nou sistem pentru a accede în funcțiile publice;
    -Modificarea legilor justiției și consolidarea cadrului anti-corupție;
    -Transport fără emisii de carbon;
    -Energie Regenerabilă.
    In loc sa treaca la reforme, Marcel Ciolacu face pe prostul spunand ca la guvern nu exista PNRR-ul: “Ca să vă mai spun un lucru: am dat și eu ca prim-ministru al României să mi se pună și mie PNRR-ul la dispoziție. Nu există. Dacă dumneavoastră ați mai auzit așa ceva: în Guvernul României proiectul PNRR-ului nu există.”
    În replică, fostul ministru al fondurilor europene Cristian Ghinea din partea USR, care a elaborat PNRR, a spus că marcel Ciolacu minte și a publicat link-ul către PNRR: – https://mfe.gov.ro/pnrr/.
    De asemenea, reorganizarea administrativ- teritorială a României a devenit o necesitate, cu atât mai mult cu cât există unități administrativ-teritoriale în țară care nu se pot întreține singure. În România sunt 2862 de comune din care 2.390 au sub 5.000 de locuitori, 891 n-au nici măcar 2.000 de oameni. Avem 216 orașe din care 117 au sub zece mii de cetățeni. Au însă aparate birocratice stufoase care le conduc, în mai toate cazurile cu ajutor de la stat. 2.593 de localități au beneficiat în 2022 de fonduri din bugetul statului pentru a putea să funcționeze. Și așa se întâmplă în fiecare an.
    In acest caz, Ilie Bolojan, președinte CJ Bihor vine cu urmatoarea solutie: „Primăriile care sunt gestionate prost ar trebui să fie lăsate să intre insolvență. Ori am avut de fiecare dată în acești ani ai guvernului în care primăriile care au acumulat arierate, au gestionat catastrofal activitatea au primit bani direct prin hotărâre de guvern la propunerea Ministerului de Finanțe pentru a li se șterge aceste datorii. Ori practic mesajul care este? Orice faceți cineva vă salvează”.
    In prezent există depus la senat un proiect de LEGE pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr.2/1968, republicată, privind organizarea administrativă a teritoriului României. (https://www.senat.ro/legis/PDF/2023/23b278AD.PDF?nocache=true)
    Proiectul initiat de Vlad Benga din partea USR, zace in sertarele Parlamentului, in timp ce presedintele Senatului Nicolae Ciucă nu catadicseste să- pună pe ordinea de zi, dar se lamentează că România se află in situatie precară din cauza cheltuielior bugetare la nivel central si local.
    De aceea, proiectul de lege propus de Vlad Benga, deputat USR, privind reorganizarea administrativ-teritorială a României, prin comasarea satelor și reducerea numărului de județe, ar trebui promovat de parlament cel putin acum când a ajuns cutitul la os din cauza crizelor suprapuse. Cu atat mai mult cu cat fiind vorba de un proiect de LEGE pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, acesta ar putea fi completat cu un articol care sa prevada si abrogarea acordarii pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor și președintilor, respectiv vicepreședinților de Consilii Judeteane.
    (Vezi: https://www.cdep.ro/proiecte/2023/400/30/3/pl197.pdf)

    1. Ai incercat iar sa faci misto de doi lei, asa cum ti-e obiceiul, si ti-ai dat cu tesla in ce n-ai! Semestre nu mai exista de doi ani! Dar tu da-i inainte si baga-te in seama in continuare.

    2. corect. iar școala o sa reînceapă după ce intra în vigoare OUG 57
      și jos deca ,că n a făcut nimic bun, decât ,că s a închinat in fata dulapului când a preluat mandatul
      miss piggy tre sa zboare in ianuarie

      1. Ati picat in capcana. Ala de deasupra, ala de se intreaba de ce e serios, e un mic frustrat care se da istet si rotund din timpul grevei. Pentru el profesorii sunt niste asistati sociali. Nu mai plecati dupa orice fenta.
        Altfel, stiti ca acum nu se mai poate face greva, cel putin deocamdata, nu? Multumiti-le golanilor din conducerea sindicatelor!

          1. mrs. ficus ? cum a fost in Tanzania ? cald , soare ? ti au plăcut bronzatele dansatoare 😉?

  5. și așa aveți salarii f mari în comparație cu restul muncitorilor din Ro și nu prea face ți nimic,stați la cafele in cancelarii și elevii zbenguie prin clase aiurea

      1. Grevă din ultima săptămână din mai, până livrează la milimetru ceea ce au promis! Fără medii încheiate și boicotate examenele naționale!

    1. Bine că le știi tu pe toate, vă dați cu părerea ca la fotbal, dar legea nu o respectați niciodată. Pretenții aveți cât cuprinde!

    2. Stane, esti prost. Informat. Avem si fursecuri. Si elevii ”zbenguie” cu rost, dar tu fiind un muncitor non-inteligent, nu te prinzi.

    3. ‘Nea Gheorghe, esti in eroare: profesorii nu-s muncitori. In rest, te-as invita si pe tine in invatamant salariul asta “foarte mare”, daca nu ne-ar desparti zeci de examene si biblioteci. A, nu poti? Pai atunci nu te plange…

    4. Ce minciuni propagi. Nu știi nimic din realitățile școlii. De-abia ajungi în cancelarie, stai puțin și mergi din nou la oră. O zi pe săptămână ești de serviciu, așa că nu ai nici un răgaz pentru că în fiecare pauza ești în curtea școlii, pe coridor, să-i păzești, să-i desparți, să-i supraveghezi, etc.
      Și câte ar mai putea fi spuse!
      Nu mai vorbi din imaginație! Cunoaște realitatea!

    1. Cu aceiasi lideri sindicali care va ejecteaza din lupta rusinos, inainte sa finalizeze?

      Si credeti ca mai exista energia necesara printre sindicalisti si, mai ales, sustinerea societatii pentru asa o miscare masiva?

    1. Nu le-a fost predata lectia adecvat (de catre sindicalisti, de mana cu politicienii). 🤷‍♂️ Sa vina, repede, cei care sunt metodisti dintre profesori, sa dea o mana de ajutor! 😈

      Dar probabil vor intelege, pana la urma, si profesorii dupa ce le repeta experienta. 💡 Dar nu acum, caci acum s-au terminat cursurile. Data viitoare, peste cativa ani. 👍

  6. Grevă sau proteste o să mai facem după schimbarea liderilor sindicali. Cu aceștia nu mă mai angajez la nimic. Ne vând pe doi galbeni rapid. Oare chiar nu se sesizează lumea sa ceară schimbarea lor?

  7. Nu pot accepta ca într-un stat democrat să nu se respecte LEGEA sau cuvântul de onoare! Pe semne că de sus în jos, în stil piramidal obscur politic, se vrea prăbușirea învățământului tot mai adânc, chiar pe fundul prăpastiei. Rușine tuturor guvernanților!!! Sunteți adevărați trădători și mafioți! Ar trebui să fiți judecați pentru subminarea starului de drept știrbit educația! GREVĂ GENERALĂ PE TIMP NELIMITAT ESTE SINGURA SOLUȚIE!!!

  8. Cand Ciolacu spune ca se va tine de cuvant sa stiti sigur ca va da TEAPA.
    Discurs dublu, una pentru TV si populatie si altul pentru profesori.
    OUG 57 trebuie sa se aplice, restul sunt fumigene pentru sindicate.
    Un asistent medical are un salariu mai mare decat un profesor universitar! Este o tara normala? Asistent medical ajungi dupa 1, 2 ani de formare la pseudocursuri cu liceul, in mediul universitar ajungi dupa minim 10 ani = licenta, masterat, doctorat etc.
    Asistent universitar = 3200 lei – asistent medical = 4000 lei.

  9. daca mai avem o umbra de demnitate ar trebui sa protestam constant,cu schimbul daca e nevoie,la cotroceni pana obtinem demisia lui iohannis,indiferent de durata si de presiuni.

    1. “Cu schimbul”? Cat optimism!

      Nu s-a mai intamplat asta de la “Piata Universitatii”, “mai @nimalule”! Cati ani sunt de atunci? Majoritatea acelora sunt morti, iar astia mai noi sunt cu like-urile, nu cu statul in picioare. 🙁

  10. Acei 13 procente de dărnicie electorală acoperă măcar inflația? Căci, in mod sigur nu acoperă deprecierea puterii de cumpărare. Hai la vot, că doar înțelegi cine “ți-a dat”!

  11. pe hotnews. titlu mare: cresc salariile profesorilor!!!
    și comentarii : creșteri nesustenabile.
    demisia liderilor de sindicat trădători , asta sunt trădători ,
    aplicarea oug57 , nicio promisiune nu trebuie luata in seama
    de la 50 s a ajuns la 20 acuma s a făcut 13 faptic se va da 10 la sută. adica praf in ochi

  12. Oricum deocamdată măririle s-au plătit din banii tăiați din salarile celor care au făcut grevă.

    Când trebuiau să plătească au revenit la vechile tertipuri.

    Ce urmează?
    Amânare, proces, amânare, recurs, amânare apoi
    Plata in 10 tranșe in jumătate de deceniu.
    Asta daca sindicatele nu așteaptă un an , să treacă alegerile, până fac chemarea in judecată.

  13. Eu zic sa nu ne grabim.

    Poate si 13% vor zice ca e mult si il vor da in 3 transe iunie, septembrie si decembrie.

    Îi cunoaștem. Ne așteptăm la orice de la acești ipochimeni.

    1. Mai intai, schimbati toti liderii de sindicat: DE SUS PANA JOS. Au retrogradat si, deci, trebuie sa lase pe altii, ceva mai priceputi. 👎

      Sau desfiintati sindicatele, ca nu puteti indica la ce anume folosesc, mai exact! 🤔

  14. deci cei patru au fost trei , ciuca și ciolacu.
    13% o sa luați voi , PSD+ PNL la alegeri
    am făcut greva pt 13 procente care nici inflația n o acoperă.
    ce stabilea OUG 57? de ce nu o respectați?
    unde e salariul cu 4 in față ?
    de ce ați păstrat inspectoratele ? că sa trimiteți inspecții , sa semănați frica? păi nici cu parul la poarta școlii n o sa ne mai puteți ține .
    p.s. notele o să curgă , nu va speriați. or să curgă cat are stiloul cerneală…
    dar nu uitați că dascălul are arma mult mai ascuțită decât virful peniței : cuvântul.
    13 la sută va uram , cumulat evident.

  15. Daca se intampla asta, inseamnca ca toti liderii sindicali care au negociat conditiile incetarii grevei se afla in fata unui esec monumental, isi vor da demisia iar miscarea sindicala din invatamant isi va alege noi lideri, ceva mai ageri sau cu mai putine sfori politice 🏴‍☠️? 💡

    Ce le raspund liderii sindicali profesorilor care i-au numit tradatori pentru ca au acceptat incheierea grevei inainte de obtinerea unor rezultate palpabile?

    Pun genunchiul jos si isi cer iertare in genul lu’ Postelnicu?

    Sau continua sa se bata cu caramida in piept si sa ne spuna cum s-au luptat ei vitejeste cu balaurul guvernamental?

  16. Atentie, nu era marire de 40% din salariul actual, ci 40% din diferenta fata de noua grila( care nu e clar stabilita), deci eu zic ca e acceptabil.

    1. La celebra marire din vara, am primit 1000 brut la salariu, dar mi-au taiat intre timp indemnizatia de masa, nu voi mai primi bonurile de concediu si nu am primit prima de cariera…ca de, ca proaspat profesor universitar dupa 21 de ani de chin si sacrificii nu meritam…cine m-a pus sa ma zbat sa promovez! In fine, cei din invatamantul universitar nu merita nimic, ca n-au participat la greva, dar cei din preuniversitar sunt iar bataia de joc a securistilor de la putere…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Cele aproape 600 de mii de tichete educaționale de 500 lei pot fi date părinților / Fiecare școală își organizează propria procedură prin care dă cardurile cu bani, iar părinții pot fi anunțați prin diriginți și învățători

Procedura prin care cardurile educaționale de 500 de lei vor ajunge la părinți a fost publicată în Monitorul Oficial miercuri seara. Ordinul comun semnat de ministrul Educației și ministrul Fondurilor…
Vezi articolul