SURSE Profesorii primesc în aprilie banii pentru a doua tranșă a diferențelor salariale din perioada 2017-2021

37.655 de vizualizări
Valoarea tichetelor de creșă
Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com
Cadrele didactice primesc în luna aprilie banii pentru a doua tranșă a diferențelor salariale din perioada 2017-2021, potrivit surselor Edupedu.ro. Este vorba despre aplicarea prevederilor ordonanței de urgență nr. 48 din 14 aprilie 2022. Concret, profesorii vor lua în această lună 10% din valoarea diferențelor salariale.

Tot în această lună, se plătesc și sentințe, acolo unde mai sunt de plătit, și dobânzi, unde este cazul, potrivit acelorași surse.

Amintim că salariile cadrelor didactice și angajaților din învățământ vor fi plătite pe 11 aprilie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Ziua de salariu pentru profesori și angajații din Educație a fost modificată în aprilie, ca să nu se suprapună cu Vinerea mare.

Despre diferențele salariale ale profesorilor

Ordonanța de Urgență nr. 48 din 14 aprilie 2022 este cea care stabilește modalitatea în care se face plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021.

  • Proiectul de ordonanță a fost elaborat după negocierile dintre guvern și reprezentanții profesorilor, după ce sindicatele acestora au obținut în instanță plata diferențelor salariale.

Pentru anul 2022, sumele s-au plătit într-o singură tranșă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prevede art. 4, alin. (4) din ordonanța amintită.

Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, astfel:

  • în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 5% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 10% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale;
  • în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 35% din valoarea diferențelor salariale.

Conform ordonanței de urgență de mai sus, plata sumelor se face anual, într-o singură tranșă, până la data de 30 iunie.

Foto: © Vsg Art Stock Photography And Paintings | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:

DOCUMENT Până pe 11 aprilie, școlile trebuie să trimită Ministerului Educației situația plăților cu procese pierdute în perioada 2019-2022, la cererea Curții de Conturi

9 comments
  1. Eu nu îmi amintesc sa fi încasat aceste diferențe în prima tranșă,că zice că suntem în transă 2..De ce era nevoie de o amenințare cu greva pt așa ceva???

  2. bună ziua , se gândește cineva la îngrijitoarele ,mecanicii , bucătarii , muncitorii de jos din învățământ ce salarii au ? din 2009 cu cât s.au mărit? Cu tot respectul pentru toate categoriile din învățământ și noi tot pentru copii muncim . S.au tăiat din salarii în 2009 la tot învățământul , dar înapoi se dau numai unor angajați .Nu avem magazine din care să cumpărăm la pteț redus pentru că avem un venit mai mic , mergem , ne uităm și plecăm pentru că nu ne permitem. La salariile noastre când și cine se uită ? Când ni se vor restitui acele sume care s.au oprit de mulți ani ? Nu avem sporuri , nu este diferență de vechime în muncă . Am peste 25 de ani vechime și salariul este la fel ca unui nou angajat . Repet, cu tot respectul pentru toți angajații din învățământ , se poate fără noi să fie totul ok ? Mulțumesc

  3. Greva generala in perioada EN și a Bac-ului. Altfel ne merităm soarta. Liderii sindicali ne tot spun că unii dintre noi avem rate și nu putem suporta o lună fără salariu. In cazul GREVEI GENERALE se poate obține și salariul platit la timp. Trebuie sa fie UNITI, altfel vom fi umiliți PE VECIE!!!

  4. Am primit 30 lei in mana. Ma simt impresionant de bogat brusc. De cand am citit fluturasul stau cu el in mana si nu stiu cum sa cheltuiesc toti acei bani. Stau pe un munte de bani. Ma simt un fel de Ali Baba modern. Ce sa fac oare cu atatia bani? Veniti cu idei!

  5. Nu putem avea salarii “babane” dacă nu suntem uniți, nu sunt de acord cu grevă generală ca să facă guvernul economie la buget,putem boicota examenele naționale, examenul de bacalaureat, au apărut listele de participare la capacitate și bacalaureat, nu înțeleg de ce vă UMILITI AN DE AN pentru niște sume ridicole,TREZIȚI-VĂ, dacă NU,atunci nu vă mai plângeți…

  6. S-au gandit ca vom consuma tot salariu sa cumparam mancare de PASTE si nu avem din ce trai inca o luna.Lor si-au majorat salariile(si asa babane) inainte.Profesorii au ramas din nou sa ia praful de pe toba prin noua lege a salarizarii unitare,lege pe care o vom vedea cand se intoarce Dragnea!

  7. ptr cadrele didactice se poate da bani dar ptr personalul nedidactic când? aș dori un răspuns.multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel David: În ciuda unor interpretări greșite legate de „afectarea unor discipline și ore”, numărul actual de ore se poate păstra sau chiar crește prin noile planurile-cadru / Decizia se duce mai mult spre școală și elevi. Încurajăm autonomia și performanța

În ciuda unor „interpretări greșite” legate de „afectarea unor discipline și ore”, numărul actual de ore se poate păstra sau chiar crește prin noile planurile-cadru, atrage atenția ministrul Educației și…
Vezi articolul
Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ

Aplicația de salarizare a personalului din Învățământ a fost din nou modificată: actualizări în validarea planificării concediului de odihnă pentru profesori, printre noutăți

Aplicația de salarizare pentru profesorii și angajații din Învățământ a fost actualizată, potrivit unui document publicat de mai multe inspectorate școlare. Printre noutăți se află și actualizările în validarea planificării…
Vezi articolul

Controverse în jurul unei licitații George Enescu / Întrebări legate de veridicitatea obiectelor și înstrăinarea patrimoniului național puse de Mihai Șora, Eugen Ciurtin și Gabriel Bebeșelea / Poziția casei de licitații

Licitația George Enescu – Univers şi Creație, organizată de casa de licitații Historic, în 22 septembrie, a provocat un val de reacții din partea mai multor oameni de cultură români, scrie…
Vezi articolul

Politicienii legiferează ca la piață, în Senat, pentru admiterea la liceu a elevilor. De ce examen pe 50% din locuri? Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației: A fost decis de Camera Deputaților, nu pot să dau studii pentru cei 50% / USR s-a retras de la dezbateri

Un examen de admitere la liceu, pe lângă Evaluarea Națională, va fi introdus în noua lege a Educației, pentru 50% dintre locuri. Prevederea a rămas în actuala formă a proiectului…
Vezi articolul

Alexandru Rafila: Va crește numărul de cazuri de Covid-19, după începerea școlii / El susține că nu știe țări unde școala să fi reînceput fără o creștere a cazurilor / Despre interacțiunea copii-bunici: Utilizezi masca şi în casă, de exemplu

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, spune că numărul de cazuri de infectări cu Sars-CoV-2 va crește “cu siguranță” după reînceperea școlilor, potrivit News.ro. El a afirmat, pentru Digi24,…
Vezi articolul