SURSE Profesorii cercetați pentru violență fizică sau verbală ar putea să nu le mai predea elevilor în timpul anchetei disciplinare

Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com

Cadrele didactice care sunt cercetate pentru violență fizică și/sau verbală ar putea să nu le mai predea elevilor în timpul anchetei disciplinare, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar, obținut pe surse de Edupedu.ro. Abaterile pot fi constatate după ce școala solicită un raport specialitate realizat de specialişti din cadrul DGASPC (Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului – n.red).

Sunt vizați atât profesorii cu fapte de violență fizică și/sau verbală, în situația în care potrivit legii nu reprezintă infracțiuni, cât și cei cu atitudini care pun în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a elevilor. Dacă profesorul este cercetat pentru cele precizate mai sus, el nu va mai preda elevilor, pe perioada anchetei disciplinare, conform art. 204 alin. (6) din proiectul Deca.

Art. 204 – „(2) Reprezintă abateri disciplinare ale personalului didactic de predare şi se sancţionează potrivit art. 205:

a) faptele de violenţă fizică şi/sau verbală, în situaţia în care potrivit legii nu reprezintă infracţiuni;

b) orice fapte sau atitudini care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor;

c) manifestarea convingerilor politice şi prozelitismul religios în spaţiul şcolar, în situaţia în care potrivit legii nu reprezintă infracţiuni;

d) activitatea de desfăşurare a meditaţiilor cu elevii de la propria clasă;

e) încălcarea dispoziţiilor legii, a obligaţiilor din prezentul titlu, a normelor statutului profesiei, deciziilor obligatorii ale organelor profesiei la nivel naţional sau ale unităţii de învăţământ al cărei angajat este sau în cadrul căreia prestează activităţi de predare-învăţare-evaluare cu antepreşcolarii/preşcolarii/elevii;

f) alte fapte de natură să aducă atingere imaginii, demnităţii sau drepturilor copiilor/elevilor şi a familiilor acestora, ori să prejudicieze onoarea şi/sau prestigiul unităţii/instituţiei, interesul învăţământului.”

În cazul în care cadrul didactic este cercetat pentru una din faptele prevăzute la art. 204, alin. (2), lit. a)-b), pe perioada desfăşurării anchetei disciplinare, acesta nu va desfăşura activităţi didactice cu beneficiarii direcţi”, potrivit art. 204 alin. (6).

Alin. (3) de la art. 204 stabilește că „abaterile disciplinare prevăzute la alin.(2) lit. a) şi b) pot fi constatate numai după solicitarea unui raport de specialitate realizat de specialişti din cadrul DGASPC la solicitarea scrisă a unităţii de învăţământ.”

Ce sancțiuni disciplinare pot fi aplicate, potrivit proiectului Deca

Art. 205 – „(1) Sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

a) avertisment;

b) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1 – 6 luni;

c) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi control;

d) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.”

În proiectul Deca apare că pentru profesorii din cele două categorii nu pot să primească următoarele sancțiuni: „avertisment”, „diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1 – 6 luni” și „suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcţii didactice superioare sau pentru obţinerea gradelor didactice ori a unei funcţii de conducere, de îndrumare şi control”.

La art. 205, alin. (4) stabilește că, în cazul desfacerii contractului de muncă, persoana sancţionată nu poate exercita nicio activitate didactică în sistemul de învăţământ pentru o perioadă de 10 ani: „În situaţia aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. d), pentru fapte referitoare la acte de violenţă fizică şi/sau verbală şi orice activităţi/atitudini care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor, pentru o perioadă de 10 ani persoana sancţionată nu poate exercita nicio activitate didactică în sistemul de învăţământ.”

Prevederea referitoare la profesorii cercetați pentru violență care nu mai pot preda în timpul anchetei disciplinare nu a fost inclusă și în proiectul fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu.

Foto: Captură Proiectul Legii învățământului preuniversitar lansat în dezbatere publică pe 13.07.2022

În schimb, proiectul lui Cîmpeanu prevedea că raportul de specialitate al cadrelor didactice în situația de mai sus va fi realizat de specialiști din cadrul compartimentului de asistență psihopedagogică dintr-o altă unitate de învățământ. Mențiunea nu se mai găsește în proiectul Deca.

Sancțiunile disciplinare din proiectul lui Cîmpeanu:

Foto: Captură Proiectul Legii învățământului preuniversitar lansat în dezbatere publică pe 13.07.2022

În prezent, Codul-cadru de etică al personalului didactic din învățământul preuniversitar stabilește că, în relațiile cu elevii, personalul didactic are obligația de a cunoaște, de a respecta și de a aplica norme de conduită prin care se asigură „ocrotirea sănătății fizice, psihice și morale a beneficiarilor direcți ai educației”, „interzicerea oricăror activități care generează corupție”, „respectarea demnității și recunoașterea meritului personal al fiecărui beneficiar direct al educației”.

Foto: © Sarinya Pinngam | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Meditațiile cu elevii de la clasă sunt interzise profesorilor, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar / Ce sancțiuni s-ar putea aplica – surse
Exit mobile version