În interiorul PNL au început deja să fie vehiculate primele nume de miniștri care ar putea face parte dintr-un viitor guvern condus de Ludovic Orban. Surse liberale au explicat pentru G4Media.ro că încă nu au fost discuții formale despre ministere și miniștri, dar că, în diverse grupuri de lucru ale partidului, sunt luați în calcul, în primul rând, specialiștii pe diverse domenii.
Printre numele vehiculate până acum se numără cel al secretarului general al PNL, Robert Sighiartău. El este dat ca 100% sigur că va ocupa un portofoliu de ministru, cel mai probabil cel al Dezvoltării Regionale. Un al doilea nume vehiculat este al Ralucăi Turcan, prim-vicepreședinte PNL. Potrivit surselor din PNL, Turcan ar urma să preia portofoliul Educației.
Redacția EduPedu.ro - Tot ce e important să știi pentru Educația copilului tău. Află în timp real ce decizii iau autoritățile și cum influențează ele viața de zi cu zi a școlii și viața pe termen mediu și lung a românilor.
Ministerul Educației pregătește un proiect prin care să fie suplimentate 5300 de locuri pentru personalul didactic, nedidactic și auxiliar din școlile din țară, potrivit surselor Edupedu.ro. Proiectul a fost prezentat…
Guvernul a aprobat, miercuri, un memorandum privind semnarea Acordului între România şi Ucraina privind recunoaşterea reciprocă a actelor de studii, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al Executivului, faţă de prevederile…
Față de acum 5 ani, a crescut gradul de alfabetizare digitală în rândul copiilor din România, concomitent cu gradul de expunere la riscuri întâlnite în mediul online și cu apariția de noi…
Angajații din sistemul de Învățământ au protestat miercuri, 10 mai, în Capitală. Marșul de protest a fost anunțat, printr-un comunicat comun al federațiilor sindicale din Educație. Este vorba despre Federația…
Retailerul suedez IKEA a publicat în mai multe state americane și europene rețeta pentru celebrele chifteluțe suedeze, precum și pentru sosul specific care le însoțește. Ambasada Suediei la București a…
Într-o notă privind organizarea programului scolar în perioada sustinerii probelor A, B, C, D din cadrul examenului national de bacalaureat, sesiunea iunie 2025, de către elevii claselor a XII-a/ a…