Surse: Presiuni ca Daniela Vișoianu – controversata fostă consilieră de la educație cu contracte cu ministerul, cu Cumpănașu și legături cu băieții deștepți din energie – să ocupe o funcție de secretar de stat în Ministerul Educației

Foto: Facebook Daniela Visoianu

Presiuni la noul ministru al Educației, Ligia Deca, pentru ca fosta consilieră a ministrului Monica Anisie, Daniela Vișoianu, să ocupe un post de secretar de stat sau altă poziție înaltă în Minister, potrivit surselor Edupedu.ro. Conform acestor surse, Ligia Deca a semnat astăzi ordinele de delegare de responsabilități pentru toți secretarii de stat, mai puțin pentru Gigel Paraschiv.

Amintim că Vișoianu a fost consilierul ministrului Educației Monica Anisie, iar Edupedu.ro a dezvăluit în exclusivitate la preluarea mandatului de consilier că Ministerul Educației derula la acea vreme un proiect pe fonduri europene cu una dintre asociațiile conduse de Vișoianu și cu un ONG condus de Cumpănașu, precum și legăturile sale cu băieții deștepți din energie.

Presiunile ca Vișoianu să ocupe o poziție în minister vin la doar o zi după ce Ligia Deca a preluat mandatul de ministru al educației, vacantat de Sorin Cîmpeanu în urma afacerii de plagiat.

Daniela Vișoianu a intrat în atenția presei în 2012, când derula un alt proiect pe fonduri europene – “Munca are genul feminin” – prin Asociația C4C alături de soțul său, Corneliu Vișoianu, care fusese partener cu “băiatul deștept” din energie Bogdan Buzăianu în “compania care a făcut strategia electorală în 2000 pentru PNL Prahova (prin firma B&C Consulting, după iniţialele numelor Bogdan şi Corneliu)”, scria la acea vreme publicația www.viitorulilfovean.ro.

Consilier județean din partea PSD Dâmbovița până în martie 2022, apoi șef de cabinet în Ministerul Transporturilor, Corneliu Vișoian – soțul Danielei Vișoianu – este de pe 21 iulie 2022 directorul Uzinei Automecanica Moreni, după cum relatează Incomod-media.ro

În 2019, președintele Klaus Iohannis i-a acordat Danielei Vișoianu ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler, în cadrul unei ceremonii oficiale organizate la Cotroceni. Distincția i-a fost decernată la 4 zile după ce Vișoianu a anunțat că a făcut alegerea “modestă” de a accepta să fie consilierul ministrului Educației Monica Anisie.

DOCUMENT Contractul pe fonduri europene încheiat acum 1 an cu Ministerul Educației de Asociația condusă de consiliera de acum a ministrului Anisie

Daniela Vișoianu era atunci vicepreședintele Asociației C4C Communication for Community, potrivit declarației sale de interese. Asociația C4C Communication for Community, în care soțul său avea rol de expert, a încheiat în 2018 un contract cu Ministerul Educației și ONG-ul lui Cumpănașu, pentru implementarea proiectului pe fonduri europene “Noi perspective în educație“, potrivit documentelor obținute în exclusivitate de Edupedu.ro

La contractul obținut de Edupedu.ro și prezentat mai jos, actul adițional a fost semnate în iulie 2019. Pentru ce este plătit ONG-ul lui Vișoianu: pentru activități de formare a personalului și promovare a proiectului, conform documentelor obținute de Edupedu.ro.

Asociația C4C, Daniela Vișoianu și “băieții deștepți din energie”

Daniela Vișoianu a intrat în atenția presei în 2012, când derula un alt proiect pe fonduri europene – “Munca are genul feminin” – prin Asociația C4C alături de soțul său, Corneliu Vișoianu, care fusese partener cu “băiatul deștept” din energie Bogdan Buzăianu în “compania care a făcut strategia electorală în 2000 pentru PNL Prahova (prin firma B&C Consulting, după iniţialele numelor Bogdan şi Corneliu)”, scria la acea vreme publicația www.viitorulilfovean.ro.

Sub titlul “Banii din fonduri structurale ajung tot la băieții deștepți din energie”, ziarul nota că “Doamna Vișoianu câștiga aproape 100 de milioane de lei vechi lunar din funcția de manager a firmei Arelco Distribuţie SRL, firmă face parte din grupul societăţilor care au tranzacţionat energie de la Complexul Energetic Rovinari. SRL-ul bucureştean a încheiat un contract păgubos pentru CE Rovinari, cumpărând o bună perioadă energie la un preţ de 104 lei, mai mic decât cel de producţie, 112 lei, însă, în martie anul trecut, preţul de achiziţie a fost renegociat şi s-a evitat astfel crearea unui prejudiciu de peste 200 de miliarde complexului”, scria în 2012 www.viitorulilfovean.ro.

În 2017, jurnaliștii Pro TV spuneau într-o anchetă “România te iubesc” că soțul Danielei Vișoianu, Corneliu Vișoianu, este “un specialist în strategii de comunicare, traseist politic pe care l-am regăsit în 2013 consilier al premierului Ponta, ocupându-se de problemele românilor de pretutindeni”.

Nicolas (Bogdan) Buzăianu şi Corneliu Vișoianu și-au înființat propria lojă masonică în 2003, numită Marea Lojă a României, pe care au condus-o ca Pro-mare Mason și Mare Maestru. Marea Lojă Masonică, masoneria Energiei, era o grupare disidentă, constituită din mulți dintre ‘frații’ migrați de la alte loje”, potrivit România te iubesc.

Corneliu Visoianu / Foto: stirileprotv.ro

A fost membru PNL, a trecut apoi la PSD, potrivit unei anchete semnate de Emilia Sercan în EVZ, iar în 2008 Corneliu Vișoianu candida fără succes din partea PDL la alegerile parlamentare în Gorj, potrivit pandurul.ro.

Tot în 2008, de Ziua Unirii, Marea Lojă Națională din România condusă de Eugen Ovidiu Chirovici și Marea Lojă a României condusă de Corneliu Al. Vișoianu au fuzionatscria Evz.ro.

În perioada 2013-2015 a fost consilier pentru românii de pretutindeni al premierului Ponta, potrivit HotNews.roDescarcă de aici CV-ul lui Corneliu Vișoianu (sursa)

Sursa:
Cine este Daniela Vișoianu, noul consilier al ministrului Educației: legături cu băieții deștepți din energie și un contract chiar cu Ministerul și cu ONG-ul lui Cumpănașu. Vișoianu spune că funcția de consilier “e posibil prea puțin” pentru ea
DOCUMENT Iohannis a decorat-o pe Daniela Vișoianu, controversata consilieră de la Ministerul Educației. Ea are contracte în derulare cu ministerul și Cumpănașu. Legăturile cu băieții deștepți din energie
Exit mobile version