La întâlnirea-reuniune a consorțiilor universitare românești cu premierul României, Nicolae Ciucă, niciunul dintre cei 25 de rectori și reprezentanți ai universităților „veniți din toată țara”, nu a ridicat problema titlurilor de doctor acordate de universități sau cea a plagiatelor, inclusiv a acuzațiilor de plagiat aduse premierului, ori cea a desființării CNADTCU – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare – instituția care analizează cazurile de plagiat și dă verdicte în aceste cazuri, fiind singura care poate propune retragerea unui titlu academic de doctor. Informațiile au fost confirmate de sursele Edupedu.ro.
Niciun consorțiu universitar nu a prezentat înainte cu ce teme merge la întâlnirea cu premierul și nici după nu au existat, până la ora publicării acestui articol, comunicări despre ce s-a discutat la Palatul Victoria.
Guvernul a dat un comunicat, dar nicio fotografie de la eveniment nu a fost publicată pe conturile oficiale de Facebook ale Guvernului sau premierului Ciucă până la ora publicării articolului, conturi cu o activitate foarte intensă, din care nu a lipsit până acum niciun eveniment care a avut loc la Palatul Victoria. Acesta ar fi primul.
Edupedu.ro a scris despre întâlnirea de luni, de la Guvern, iar temele care s-ar fi dorit abordate, conform planului inițial, erau următoarele, potrivit surselor Edupedu.ro:
- Consolidarea conectării universităților la mediul socio-economic
- Susținerea conectării universităților românești la mediul internațional
- Susținerea excelenței și performanței universităților românești
- Susținerea echității și a sprijinului acordat studenților
- Susținerea eticii și deontologiei universitare
- Consolidarea autonomiei universitare și eliminarea birocrației, în paralel cu creșterea responsabilității universităților
- Susținerea programului de digitalizare a universităților românești
- Aspecte legate de statutul cadrului didactic universitar
- Susținerea învățământului superior medical
- Reglementarea la nivel de lege a valorilor învățământului universitar
În cele câteva imagini publicate de la reuniunea la care a avut acces doar fotograful oficial, se poate vedea cum premierul Ciucă le mulțumește rectorilor pentru „prezența la această activitate, pe care am pregătit-o împreună cu ministrul Cîmpeanu”.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu se declară și el „absolut impresionat” de faptul că au venit „toți rectorii care au confirmat”.
Rectorii prezenți la Guvern pot fi identificați doar după fotografiile și imaginile oficiale, pentru că instituția nu a prezentat în niciun comunicat numele acestora:
De remarcat că niciun consorțiu universitar nu a avut până în prezent vreo luare de poziție sau vreo reacție publică la proiectul legii învățământului superior, cu toate că acesta prevede desființarea CNADTCU sau posibilitatea ca plagiatorii să ceară cu o simplă cerere renunțarea la doctorate, fără nicio consecință sau vreo despăgubire.
Amnistierea plagiatorilor prin noua lege a educației: orice plagiator va putea să renunțe, gratis, la doctoratul făcut pe banii statului, dacă legea este promovată. Premierul Ciucă, protagonist al celui mai mare scandal de plagiat din prezent, “a validat total“ legea și va putea renunța unilateral la titlu, potrivit unei analize publicate luni de Edupedu.ro.
Amintim că premierul Ciucă “a validat total“ proiectul de lege care îi permite chiar lui să renunțe la titlul de doctor obținut în urma plagierii conținute în cel puțin 42 de pagini, potrivit analizei realizate de jurnalista Emilia Șercan.
Reamintim că pe 18 ianuarie 2022, jurnalista Emilia Șercan a publicat o investigație în PressOne, conform căreia teza de doctorat a premierului Nicolae Ciucă, susținut de Klaus Iohannis, include conținut plagiat în cel puțin 42 de pagini din totalul de 138. Conținutul din cel puțin 19 pagini a fost plagiat din alte două teze de doctorat susținute anterior la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), una dintre ele coordonată chiar de îndrumătorul premierului. Cu câteva excepții, porțiunile plagiate depistate au fost copiate din surse tipărite, care nu ar putea fi detectate cu un soft anti-plagiat, se arată în investigație.
Nicolae Ciucă a obținut anularea, în instanță, a solicitărilor depuse la CNADTCU pentru verificarea suspiciunilor privind teza sa de doctorat, Consiliul din coordonarea Ministerului Educației care cercetează tezele de doctorat plagiate și care este singurul ce poate decide acordarea sau retragerea unui titlu de doctor.
G4Media a dezvăluit recent că dosarul în care premierul Nicolae Ciucă a solicitat anularea sesizărilor de plagiat din teza sa de doctorat a fost ”direcționat” spre un anumit complet, condus de un judecător care s-a pensionat imediat după ce a anulat sesizările de plagiat.
Unul dintre motivele pentru care un judecător a suspendat analiza doctoratului premierului Ciucă a fost ”nevoia de stabilitate în conducerea executivă a statului”, scrie G4Media.ro
Redăm comunicatul Guvernului:
„Premierul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții consorțiilor universitare pentru a discuta despre reforma structurală a mediului universitar prin proiectele Legilor Educației.
Alături de reprezentanții Consorțiilor Universitaria, Academica Plus, cei ai universităților tehnice – ARUT, ai universităților de medicină și farmacie, ai universităților de științele vieții – USAMV-uri și ai consorțiului universităților de arte, la dialog au participat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja, consilierul prezidențial Ligia Deca, precum și consilierii de stat Marilen Pirtea și Sorin Costreie, din cadrul Cancelariei Prim-ministrului.
Dezbaterile s-au axat pe teme legate de consolidarea conectării universităților la mediul socio-economic și la mediul academic internațional, susținerea excelenței și performanței universităților românești, susținerea echității și a sprijinului acordat studenților, consolidarea autonomiei universitare și eliminarea birocrației, în paralel cu creșterea responsabilității universităților, susținerea programului de digitalizare a universităților românești, aspecte legate de statutul cadrului didactic universitar, de etica și deontologia universitară, de susținerea învățământului superior medical, precum și pe întregul set de valori promovat de România Educată.
Consultarea cu consorțiile universitare reprezintă pentru Guvern și ministerele de resort o oportunitate de a rămâne conectate la mediul universitar, cu realitățile acestuia, implicit o oportunitate de a contribui la depășirea provocărilor cu care se confruntă instituțiile învățământului superior și persoanele didactice, didactice auxiliare și nedidactice din universități.
Reprezentanții consorțiilor au apreciat și au exprimat susținerea pentru proiectul Legii învățământul superior, lege care va oferi instrumente moderne și posibilitatea valorificării expertizei universitare românești în beneficiul studenților și întregii societăți. Totodată, au fost formulate o serie de propuneri și recomandări de îmbunătățire a viitorului cadru legal de funcționare a învățământului universitar.
Sunt recunoscător pentru dialogul de astăzi, simt că la finalul discuției avem o abordare coerentă în ceea ce privește transformarea educației în conformitate cu o strategie națională ambițioasă inițiată de președintele României și asumată și de noi la nivel executiv, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.
Pe lângă temele discutate în cadrul reuniunii, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a evidențiat o serie de aspecte pe care proiectul Legii Educației le reglementează: susținerea echității și a reducerii abandonului școlar la nivelul învățământului universitar, posibilitatea de cofinanțare a universităților care câștigă proiecte internaționale, susținerea internaționalizării activităților universităților românești, asigurarea autonomiei universitare, consolidarea rolului universităților românești la nivel regional, național sau internațional – în funcție de misiunea asumată, precum și posibilitatea de implicare a studenților în proiecte naționale și internaționale”