SURSE Lucrările profesorilor de la Titularizare și Definitivat 2023 au fost transportate și cu mașinile inspectorilor școlari, pentru a ajunge în centrele de corectare

Foto: © Maurice Van Den Bosch | Dreamstime.com

În unele județe, lucrările profesorilor de la Titularizare și Definitivat 2023 au fost transportate și cu mașinile inspectorilor, fără că fie prezent un inspectorat al Jandarmeriei sau Poliției, conform surselor Edupedu.ro. Potrivit procedurii pentru transportul acestor lucrări, document obținut de Edupedu.ro, echipa trebuie să fie formată din 2 reprezentanți ai inspectoratului și un reprezentant al Jandarmeriei/Poliției/Poliției comunitare. În același timp, procedura permite transportul și fără un membru Poliției sau Jandarmeriei.

Conform surselor Edupedu.ro, în județele mai mici, lucrările au fost transportate cu mașinile inspectorilor școlari. Potrivit acelorași surse, de 2 ani, se folosesc mașinile din inspectoratele școlare, de pe la scoli, fiecare județ găsind o soluție.

În mod normal, echipa care se ocupă de transportul lucrărilor este formată din 2 delegați ai inspectoratului scolar şi de un reprezentant al Jandarmeriei/Poliției/Poliției comunitare. Dacă reprezentantul Jandarmeriei/Poliției/Poliției comunitare nu participă, atunci transportul lucrarilor scrise este asigurat de o echipă formată din 3 membri: doi delegaţi desemnați de inspectoratul şcolar și un membru al comisiei de examen. 

Articolul 6 – „(2) Transportul lucrărilor scrise, împachetate în saci, sunt transportate către centrele de evaluare, este asigurat de inspectoratul şcolar. Fiecare transport este asigurat de 2 delegați ai inspectoratului scolar şi de un reprezentant al Jandarmeriei/Poliției/Poliției comunitare. În condițiile în care reprezentantul Jandarmeriei/Poliției/Poliției comunitare nu participă la activitatea de transport a lucrărilor scrise, transportul este asigurat de către un echipaj constituit din membru al comisiei județene/municipiului București de organizare și desfăşurare a concursului, un membru al comisiei de concurs din centrul/centrele în care s-a susținut proba scrisă și un delegat desemnat de inspectoratul școlar.

(3) Persoanele desemnate de inspectoratele şcolare pentru transportul lucrărilor trebuie să aibă asupra lor ordin de deplasare și delegație specială pentru predarea lucrărilor scrise la centrele de evaluare semnată de președintele comisiei județene de organizare şi desfășurare a concursului.

(4) Persoanele desemnate de inspectoratele şcolare pentru transportul lucrărilor declară în scris că nu se cazează în timpul transportului lucrărilor scrise, înainte de predarea tuturor lucrărilor scrise la ultimul centru de evaluare de pe traseul stabilit.”

Cum sunt pregătite lucrările candidaților pentru transport

În procedură se arată că lucrările care urmează să fie expediate se împachetează în plicuri opace şi rezistente la transport.

Art. 5 – (4) Lucrările destinate expedierii se împachetează în plicuri opace şi rezistente la transport. Sigilarea plicurilor se efectuează prin aplicarea pe locul punctelor de legătură a ștampilei inspectoratului şcolar din județul din care sunt expediate. Plicurile sigilate se pun în saci rezistenți (rafie, pânză), iar ulterior sunt legați cu sfoară și sigilați astfel încât să fie imposibilă despachetarea/scoaterea conținutului, fără ruperea sigiliului.”

(5) Sacii nu trebuie să depăşească 20 Kg. Aceştia se numerotează de la 1 la n, la nivel județean si se întocmeşte un centralizator privind conținutul din fiecare sac, conform anexei nr. 2.”

Tot în document apare, la articolul 16, că toate activitățile desfăşurate pentru pregătirea lucrărilor scrise în vederea transportului acestora de la centrele de centrele de colectare/examen la centrele de evaluare precum şi primirea/predarea lucrărilor scrise la centrele de evaluare vor fi înregistrate audio-video.

Ce se întâmplă când lucrările ajung în centrele de evaluare

Un membru al comisiei de evaluare verifică dacă sigilarea sacilor și plicurilor în care se află lucrările scrise s-a realizat conform procedurii.

Art. 7 – (1) La centrul de evaluare, un membru al comisiei de evaluare verifică dacă sigilarea sacilor şi plicurilor în care se află lucrările scrise ce urmează să fie preluate s-a realizat conform prevederilor art. 5 alin. (4). După deschiderea plicurilor se verifică dacă lucrările scrise respectă arondarea disciplinelor la centrul de evaluare/contestații și ale Procedurii nr. 28811/27.06.2023 privind desfăşurarea probei scrise, sigilarea si securizarea lucrărilor scrise din cadrul concursului national pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar – sesiunea 2023.”

Procedura privind transportul lucrărilor scrise din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar și din cadrul examenului national pentru definitivare în învăţământ, sesiunile anului 2023, de la centrele de concurs/examen la centrele de evaluare 

Ce este titularizarea

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.

În 2023 au fost înregistrate 5.261 de contestații. În cazul a 5.076 de contestații (96,48%), notele au fost modificate astfel: pentru 3.179 de lucrări notele inițiale au fost mărite, în timp ce pentru 1.897 de lucrări notele inițiale au fost micșorate, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

Fără inspecția la clasă la Titularizare 2023

Cu o lună înainte de proba scrisă a concursului de Titularizare 2023, Ministerul Educației a modificat, prin ordin de ministru, metodologia pentru mobilitatea profesorilor. Mai exact, schimbarea a venit după ce Guvernul a adoptat ordonanța de urgență care prevede, printre altele, să se susțină doar proba scrisă la concursul național de Titularizare 2023, fără inspecția la clasă. Au rămas doar probele practice și orale. Rezultatele de la probele practice și orale au fost publicate marți, 4 iulie, de Ministerul Educației.

Definitivarea în învățământul preuniversitar

În 2023, 1.235 de profesori au contestat nota inițială.

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Foto: © Maurice Van Den Bosch | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version