SURSE Livrarea cardurilor pentru primele didactice de 1.500 de lei încă nu a început

24.328 de vizualizări
Foto: card primă de carieră didactică
Cardurile profesorilor, pe care va fi virată prima didactică de 1.500 de lei, încă nu au început să fie livrate, potrivit surselor Edupedu.ro. Conform acelorași surse, este posibil ca de săptămâna viitoare să înceapă livrarea. Pe 4 octombrie, Adrian Câciu, ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene, declara pentru Edupedu.ro că distribuția cardurilor se va face în perioada 10-20 octombrie.

UPDATE Cardurile pe care va fi virată prima didactică de 1.500 de lei au început să fie livrate de astăzi, susțin reprezentanți ai Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene

„Poșta Română va distribui cardurile, bazele de date au fost transmise de către Ministerul Educației, toate elementele de logistică din spatele acestei alimentări sunt în curs de realizare. Urmează o distribuție a cardurilor în perioada 10-20 octombrie. În perioada 20-27, ele vor fi alimentate”, a spus Adrian Câciu.

Ordonanța de urgență nr. 58 din 12 iunie 2023 este cea care stabilește că profesorii care au fost în activitate în anul școlar 2022-2023 vor primi în luna octombrie primele de carieră didactică de 1.500 de lei.

Edupedu.ro a scris că personalul nedidactic este în pericol să nu primească prima de carieră profesională de 500 de lei, scrie Guvernul, care la două săptămâni după adoptarea OUG pentru acești bani, și-a dat seama că acest tip de personal se numește „administrativ” în noua lege a educației. Proiectul de OUG, care modifică OUG nr. 58 din 12 iunie 2023, se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern.

În proiectul menționat anterior se arată că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va încheia, în termen de 5 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordonanței, un act adițional la convenţia cu Compania Naţională “Poşta Română”.

Art. II – „În aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene încheie act adițional la convenţia cu Compania Naţională “Poşta Română” – S.A. pentru etichetarea, colectarea şi distribuţia măsurii de susţinere a activităţii didactice și administrative pe suport electronic pentru beneficiarii finali personal didactic și administrativ”, conform proiectului de OUG

Pe 5 octombrie, premierul Ciolacu a anunțat că alocă din fondul de rezervă banii necesari pentru ca ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene să asigure personalului din educație voucherele educaționale. 

Ce sunt primele de carieră didactică și primele de carieră profesională

Prima de carieră didactică „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional.”

Prima de carieră profesională, „asigurată pentru sprijinul personalului nedidactic, are drept scop susținerea participării la cursuri de pregătire profesională, dar și pentru acoperirea unor nevoi didactice individuale.”

Art. 3 – „(3) Prima de carieră didactică are o valoare nominală de 1.500 lei net care se decontează din fonduri externe nerambursabile pentru următoarele categorii principale de cheltuieli:

a) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

b) cheltuieli pentru echipamente IT;

c) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;

d) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice.

(4) Prima de carieră didactică se acordă într-o singură tranșă, respectiv în luna octombrie 2023 și va putea fi utilizată în anul școlar 2023—2024.

Citește și:
Personalul nedidactic, în pericol să nu primească prima de carieră profesională de 500 de lei, scrie Guvernul, care la două săptămâni după adoptarea OUG pentru acești bani, și-a dat seama că acest tip de personal se numește „administrativ” în noua lege a educației / Un proiect de OUG e pe ordinea de zi a ședinței de azi
Cardurile pentru profesori, pe care va fi virată prima didactică de 1.500 de lei în această lună, vor fi distribuite din 10 octombrie prin poștă, spune ministrul Adrian Câciu
Premierul Marcel Ciolacu: Alocăm din fondul de rezervă banii pentru plata primei de carieră didactică de 1.500 de lei și a primei de carieră profesională de 500 de lei

9 comments
  1. ,,Urmează o distribuție a cardurilor în perioada 10-20 octombrie. În perioada 20-27, ele vor fi alimentate”, a spus Adrian Câciu
    AZI ESTE 30 OCTOMBRIE 2023… CARDURILE SUNT GOALE!🙄

  2. În toată cariera mea didactica, am cumpărat materiale fără să-mi deconteze cineva vreun ban. Ar trebui sa nu se pună condiții pentru cheltuirea acestor bani!

  3. Care carduri? Nici măcar nu au anunțat cine sunt emitenții, dacă există. De lista comercianților afiliați nici nu poate fi vorba. Trag de timp. Cardurile trebuia date din anul școlar 2021-2022.

    Mare minune dacă le-om vedea anul ăsta, anul ăsta școlar!

      1. Presupun că îmbrăcăminte specifică se încadrează a fi decontată.(ex. frac pentru prof. de muzică). Or veni cu foaie de instrucțiuni. Pe de altă parte un set de îmbrăcăminte ar trebui să poată fi decontată de oricine

      2. Nu ați citit OM Câciu.

        NU se poate cumpăra de oriunde ci DOAR din magazinele afiliate (lista desigur nu a fost publicată încă).
        Adică la fel ca la Cardurile SOCIALE

        Mai mult trebuiesc aduse facturi doveditoare care să corespundă cu lista unităților afiliate (orice altă achiziție din alte magazine este considerată deturnare de fonduri)

        Mai mult, in ordinul de ministru Câciu ,se precizează că și suma forfetară TREBUIE justificată printr-un referat semnat de beneficiar (pt cheltuieli ,, asociate “) si depus la unitatea școlară.

        P.S. Personal cred că toată această întârziere se datorează faptului ca ,,firmele afiliate” NU au fost stabilite încă pentru că nu s-au înțeles pe șpaga care trebuie plătită ca să ajungă pe listă.

        Șpagă care se va regăsi în prețurile umflate când firmele respective vor avea monopol pe vânzările de produse eligibile.

        Cam asta e măreața primă.

        PPS
        Prin definiție ,,prima” este un beneficiu în bani la dispoziția angajatului.
        Deci, nu e primă ci un ajutor social

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii care nu au telefon, laptop şi internet pot solicita şcolilor să le pună la dispoziție echipamentele necesare. Ministrul Educaţiei anunţă că va participa la videoconferinţe cu directorii din fiecare judeţ

Profesorii care nu au telefon, laptop şi internet pot solicita şcolilor să le pună la dispoziție echipamentele necesare, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei primit de Edupedu.ro, după videoconferința cu…
Vezi articolul

Ministerul Educației a deschis o anchetă proprie în cazul învățătoarei care l-a făcut „handicapat” pe un elev cu autism pe grupul de părinți / Ancheta ISJ Bacău este finalizată, dar deocamdată rezultatele nu pot fi făcute publice

Ministerul Educației a trimis Corpul de control încă de săptămâna trecută la școala din comuna Răchitoasa, spune Roxana Cerghici, consilier de comunicare al ISJ Bacău pentru Edupedu.ro. Verificările au pornit…
Vezi articolul

INTERVIU Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere UB: Numărul posturilor scoase la concursul de titularizare e ridicol de mic. Lipsa de perspectivă îi descurajează pe profesorii debutanți în câțiva ani. E un cerc vicios al demotivării

Absolvenții de Litere, specializarea limba română și o limbă străină, ajung să fie profesori în sistemul public de învățământ pe un număr de posturi scoase la concurs „ridicol de mic”,…
Vezi articolul