SURSE Gigel Paraschiv – propunerea înaintată de PSD premierului Nicolae Ciucă pentru a prelua funcția de ministru al Educației, după demisia lui Cîmpeanu / Paraschiv este un apropiat al lui Cîmpeanu și al lui Costoiu, iar schimbarea ministrului ar fi una de formă

Gigel Paraschiv / Foto: INQUAM Photos - George Călin

Gigel Paraschiv, protejatul lui Sorin Cîmpeanu la Ministerul Educației, a fost propus de liderul PSD Marcel Ciolacu să preia funcția de ministru al Educației, poziție vacantată prin demisie de Sorin Cîmpeanu, au declarat pentru Edupedu.ro surse politice. Potrivit surselor noastre, Gigel Paraschiv, secretar de stat responsabil cu învățământul universitar de mai bine de 10 ani, și Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației, au fost chemați la discuții la Guvern în această dimineață de premierul Nicolae Ciucă. Pe de altă parte, conform surselor Edupedu.ro, președintele o susține în acest moment pe funcție pe consiliera sa Ligia Deca.

Discuțiile cu Nicolae Ciucă vin după ce premierul a anunțat aseară a acceptat demisia lui Sorin Cîmpeanu din funcția de ministru al educației și că “urmează să ne consultăm în Partidul Național Liberal și în cadrul coaliției de guvernare și să validăm, cu celeritate, propunerea pe care o voi înainta domnului președinte al României, Klaus Iohannis, pentru funcția de ministru”.

Amintim că Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia joi seară din funcția de ministru al Educației, în plin scandal de plagiat. Demisia lui Cîmpeanu vine la 4 zile de la ancheta publicată în pressone.ro de Emilia Șercan, care a arătat că Sorin Cîmpeanu a plagiat într-un curs universitar.

Dacă propunerea PSD este agreată, iar Gigel Paraschiv acceptat de președintele Klaus Iohannis și numit ministru al Educației, schimbarea lui Sorin Cîmpeanu de pe acest fotoliu devine una doar de formă. Gigel Paraschiv este secretar de stat responsabil cu învățământul superior de mai bine de 10 ani și este cunoscut ca fiind un apropiat al lui Sorin Cîmpeanu și al fostului ministru PSD Mihnea Costoiu, rector al Universității Politehnica din București. Gigel Paraschiv este profesor la Universitatea Politehnica din București.

Secretar de stat responsabil cu învățământul superior din 2012 și până în prezent, Gigel Paraschiv este cunoscut ca apropiat al lui Sorin Cîmpeanu și al lui Mihnea Costoiu. Paraschiv a fost impus de Sorin Cîmpeanu anul trecut în Guvernul Orban. Potrivit surselor Edupedu.ro, una dintre condițiile impuse de Cîmpeanu lui Ludovic Orban, pentru a-i vota guvernul în Parlament, a fost chiar menținerea lui Paraschiv în funcția de secretar de stat (detalii aici).

Menținerea lui Gigel Paraschiv în funcția de secretar de stat la Educație a fost una dintre monedele de schimb ale votului dat de Sorin Cîmpeanu în 2019, președintele Consiliului Național al Rectorilor (CNR) și membru fondator al partidului Pro România, în favoarea guvernului Orban, sfidând astfel ordinul de partid dat de Victor Ponta (detalii aici), potrivit surselor Edupedu.ro.

Dacă Gigel Paraschiv este acceptat de Iohannis în fruntea Ministerului Educației, demisia de ieri și schimbarea numelui ministrului sunt doar gesturi de marketing politic. Prezența lui Paraschiv în minister este o “garanție” că politica universitară, modalitatea de finanțare a universităților, numirea șefilor diferitelor consilii ministeriale, aplicarea legilor Cîmpeanu realizate sub auspiciile România Educată sunt în continuare controlate de Sorin Cîmpeanu, Mihnea Costoiu și zona contra-reformistă din CNR după cum scriam și în urmă cu 3 ani.

Ce avantaj obține PSD cu susținerea lui Gigel Paraschiv? O garanție că pachetul de legi lansat în dezbatere de Cîmpeanu, cu articole care susțin masiv plagiatorii, ar trece cât mai rapid într-o formă apropiată de cea inițială; ar obține și susținerea majorității universităților care și-au exprimat deja susținerea pentru Cîmpeanu, interesate de asemenea ca proiectele de legi să treacă în forma actuală.

Decizia rămâne la președintele Klaus Iohannis, cel care a cerut Guvernului Ciucă să elaboreze și să treacă rapid legile educației și care, până acum, nu a avut niciun cuvânt explicit împotriva proiectelor Cîmpeanu.

Relevant pentru relația dintre Sorin Cîmpeanu și Gigel Paraschiv este următorul dialog avut de cei doi în vară, în timpul unei dezbateri organizate la Brașov a proiectelor legilor educației:

Sorin Cîmpeanu: L-am rugat să răspundă din două motive – pe partea de universitar sigur că e cel mai cu experiență dintre cei din prezidiu, iar pe partea de armată, după cunoștința mea, e de departe cel mai înalt în grad din tot prezidiul.

Gigel Paraschiv: Ei, nu știu, s-ar putea să nu fie așa.

Sorin Cîmpeanu: Nu vorbim despre funcții, funcțiile sunt funcții, dar gradele sunt de departe…

Gigel Paraschiv: Da, funcția nu se vede, gradul se mai vede când scoți livretul de la naftalina. (N. Red.: G.P. explică faptul că introducerea admiterii centralizate la facultăți, propusă în 2016, nu a fost acceptată)

Sorin Cîmpeanu: Secretar de stat pentru învățământ universitar de mai bine de 10 ani, pentru cei care nu știți. Sunt ministrul numărul 18 cu care lucrează. Când a avut ideea asta fost singura perioadă de întrerupere de câteva luni pe care ar trebui să o ia din cauză sau datorită acestei idei.

Gigel Paraschiv: Mă rog, pe acolo pe undeva, nu s-a dorit și nu se dorește.

Exit mobile version