Surse G4Media.ro: Florin Roman, care a demisionat din Guvern după acuzații de plagiat, e susținut de PNL pentru postul de vicepreședinte al Camerei Deputaților

Florin Roman / Foto: Grigore Popescu - Agerpres Foto

Florin Roman, care a demisionat din Guvern după acuzații de plagiat, e susținut de PNL pentru postul de vicepreședinte al Camerei Deputaților, susțin sursele G4Media. Pentru postul de vicepreședinte al Senatului PNL susține un alt fost ministru, este vorba despre Sorin Cîmpeanu, și el demisionar din Guvernul Ciucă după acuzații de plagiat.

Reamintim că pe 15 decembrie 2021 Florin Roman și-a anunțat demisia din funcția de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării. Aceasta, după ce Libertatea a scris că și-a plagiat lucrarea de disertație la master, susținută la Facultatea de Psihologie a Universității Titu Maiorescu, în 2012. Publicația a relatat că a primit de la ministru 10 pagini din lucrare, care sunt identice cu paginile dintr-un suport de curs din anul universitar 2007-2008 de la Universitatea Politehnică Timișoara, semnat de profesorul Constantin-Dan Dumitrescu.

În aceeași zi, rectorul UBB, Daniel David, declara cu câteva ore înainte de demisia demnitarului că Florin Roman nu este licențiat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, așa cum susține în CV. Universitatea “a căutat și a găsit în arhivă că, de fapt, politicianul a studiat în acei ani la un colegiu universitar neacreditat aparținând de Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia”, apoi a dat la UBB doar un examen de absolvire a colegiului, care nu echivalează cu o licență. Titlul obținut astfel e echivalent cu cel de “subinginer”, scria Libertatea, care nota astfel a treia „gaură” din CV-ul ministrului, după o carte nescrisă și după lucrarea de master plagiată.

În CV-ul oficial publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Florin-Claudiu Roman menționase, la studii și cursuri de specialitate, “Universitatea Babeș-Bolyai Cluj Napoca, licențiat – Științe economice, specializare ‘Contabilitate și Gestiune Financiară’ (1992-1996)”. Aceeași specializare apare și în studii la Universitatea Athenaeum București, tot cu licență în Științe Economice, în perioada 2008-2011. Athenaeum a confirmat pentru Libertatea că Roman a urmat cursurile sale, dar cu un an devansat față de cum e menționat în CV.

Exit mobile version