Examenul de Titularizare 2020 va avea loc miercuri, pe 29 iulie, potrivit surselor Edupedu.ro. Ministerul Educației a refăcut calendarul concursului național de titularizare în învățământ, în condițile în care acesta fusese suspendat pe data de 17 iunie, Legea 55/2020 interzicând organizarea concursurilor de angajare în instituții publice în perioada stării de alertă.
Reamintim că președintele Klaus Iohannis a semnat joi, 2 iulie, decretul de promulgare a unei legi care permite organizarea titularizării în perioada stării de alertă.
Anul trecut la consursul național de titularizare au participat circa 27.000 de candidați, profesori și viitori profesori. Proba scrisă de la titularizare era programată inițial pe 15 iulie.
Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și inspecția în profilul postului.
Examenul de definitivat se va organiza conform calendarului existent, pe 22 iulie.
Amintim că pe 23 iunie 2020 Senat, în calitate de cameră decizională, a votat modificarea articolului din Legea 55/2020 care bloca organizarea concursurilor de angajare în instituţii publice, inclusiv titularizarea în învăţământ. Modificarea apare în proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ. Amendamentul a fost propus de fostul ministru Mihnea Costoiu, senator PSD.
Legea modificată prevede:
- “(3) Pe durata starii de alerta, in institutiile şi autoritatile publice se suspenda orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau functiilor vacante si temporar vacante, cu excepţia celor prevazute la alin. [1] şi (2], precum şi la art. 11 si 12, precum şi posturile de predare vacante din unitatile de invatamant preuniversitar si a posturilor si funcţiilor vacante din institutiile de invatamant superior, institutele de cercetare, Academia Romana si academiile de ramura”.
Reamintim că la mijlocul lunii iunie concursul național de Titularizare 2020 a fost suspendat, potrivit unui Ordin de Ministru. Toate activitățile programate în calendarul de mobilitate începând din data de 18 iunie au fost blocate. Ordinul respectiv a apărut cu doar câteva ore înainte ca profesorii să își poată depune dosarele de înscriere.
Foto: © Potatushkina | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.