Surse: Examenul de Titularizare 2020 va avea loc miercuri, pe 29 iulie

48.221 de vizualizări
Foto © Potatushkina | Dreamstime.com
Examenul de Titularizare 2020 va avea loc miercuri, pe 29 iulie, potrivit surselor Edupedu.ro. Ministerul Educației a refăcut calendarul concursului național de titularizare în învățământ, în condițile în care acesta fusese suspendat pe data de 17 iunie, Legea 55/2020 interzicând organizarea concursurilor de angajare în instituții publice în perioada stării de alertă.

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a semnat joi, 2 iulie, decretul de promulgare a unei legi care permite organizarea titularizării în perioada stării de alertă.

Anul trecut la consursul național de titularizare au participat circa 27.000 de candidați, profesori și viitori profesori. Proba scrisă de la titularizare era programată inițial pe 15 iulie.

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată, candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și inspecția în profilul postului.

Examenul de definitivat se va organiza conform calendarului existent, pe 22 iulie.

Amintim că pe 23 iunie 2020 Senat, în calitate de cameră decizională, a votat modificarea articolului din Legea 55/2020 care bloca organizarea concursurilor de angajare în instituţii publice, inclusiv titularizarea în învăţământ. Modificarea apare în proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ. Amendamentul a fost propus de fostul ministru Mihnea Costoiu, senator PSD.

Legea modificată prevede:

“Alineatul (3) al articolului 27 din Legea nr. 55/2020 privind unele masuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicata in Monitorul Oficial Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
  • “(3) Pe durata starii de alerta, in institutiile şi autoritatile publice se suspenda orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau functiilor vacante si temporar vacante, cu excepţia celor prevazute la alin. [1] şi (2], precum şi la art. 11 si 12, precum şi posturile de predare vacante din unitatile de invatamant preuniversitar si a posturilor si funcţiilor vacante din institutiile de invatamant superior, institutele de cercetare, Academia Romana si academiile de ramura”.

Reamintim că la mijlocul lunii iunie concursul național de Titularizare 2020 a fost suspendat, potrivit unui Ordin de Ministru. Toate activitățile programate în calendarul de mobilitate începând din data de 18 iunie au fost blocate. Ordinul respectiv a apărut cu doar câteva ore înainte ca profesorii să își poată depune dosarele de înscriere.

Foto: © Potatushkina | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


12 comments
  1. Cel mai îndoielnic examen! Unii îl susțin, an de an pe când alții știu deja că vor fii angajați chiar și fără el!
    Sunt destui care nu dau acest examen și primesc loc! Ar fi ideal să fie o dreptate în țara asta,pentru toți.

  2. De ce nu se pot desfiintacuiburile alea de mafii numite Inspectorate Scolare Judetene, sa ocupe profesorii postul direct prin interviu la directorul scolii? Si sa fie o perioada determinata la inceput sa vada ce rezultate au copiii si dupa aceea sa fie perioada nedeterminata sau concediere in functie de rezultatele obtinute de elevii scoliti de acel profesor? Pentru ca prin mizeria asta de titularizare, definitivat, grade 2,1… tot niste incompetenti de profesori invata la misto elevii mai nimic si de asta avem cel mai mare grad de analfabeti functionali din UE. Chiar asta se doreste, o natiune de manevra, de vulpite si vioreli? Actualmente din 1000 de profesori grad1 titulari cred ca doar 5-6 au intradevar veleitati didactice, restul sug banul public degeaba!

    1. Dacă directorii vor angaja direct profesorii, fără inspectorat, va fi și mai rău. Înseamnă să le dai o putere enormă. Și așa eșecul examenului de titularizare li se datorează în bună măsură, fiindcă nu scot la concurs decât posturile pe care le vor ei. Fac și desfac coduri de posturi. Unde mai pui că majoritatea lor sunt înregimentați politic, fie la un partid, fie la altul. Ar însemna să avem școli PNL, școli PSD etc. Nici practic nu e posibil, fiind vorba de școli de stat, nu private.

  3. Domnule Peticila, nu gasesc sursa oficiala a informatiei,
    unde apare scris pe edu.ro ca 29 iulie este data concursului?
    Multumesc!

  4. Iată că li s-a îndeplinit dorința: profesorii se vor pregăti cu sârguință pentru a ocupa cele mai bune școli pentru suplinitori… Până la urmă concurența este, pentru majoritatea candidaților, o luptă pentru două școli și nu patru sau șase, pentru ceva teoretice în loc de tehnologice unde trebuie să lucreze într-un an ca să repare ceea ce nu au făcut alții în opt ani cel puțin. Spor la învățat dragi profesori!

    1. Oricum posturile bune se iau pe pile ca asa functioneaza sistemu si restu la gramada ce mai ramana,pot 30 de candidati sa ia 10 pe linie,tot la tara ajung in conditii mizere…asa ca motivatie e super….2-3 predau la oras si restu…raman cu salaru…in restu munca de la tara e asidua…multa munca….elevi foarte dornici de invatat…revenim la analfabeti…etc…mai bine sa aveti noroc…su da prindeti ceva la oras…acolo macar daca e scandal…ramai cu sufletu impacat…ca ai facut ceva…si ai avut si cu cine …cu unu…doi…in rest….slab…

    2. Știți vorba aceea că nu poți convinge o pisica să facă decât ce vrea ea sa facă?Așa e și cu tot circul ăsta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Soluția care le permite profesorilor să dezvolte lecții și activități atractive pentru elevii lor, prezentată luna aceasta la cel mai important târg global de educație și tehnologie (P)

Inovația educațională dezvoltată de Samsung Electronics împreună cu Shape Robotics pentru sistemul educațional, display-urile Interactive Samsung Flip Pro cu aplicația Fable Blockly integrată, va putea fi testată de mii de…
Vezi articolul

Ligia Deca lasă școlilor decizia de a stabili intrări separate sau comune pentru profesori și elevi: Nu cred că respectul pentru cadrul didactic se rezumă la intrarea separată / Nu cred că această decizie se poate lua de la centru

Ministrul Educației, Ligia Deca, spune că “fiecare școală trebuie să decidă cum se face accesul în școală, dacă vor fi mai multe intrări, una pentru profesori și una pentru elevi”.…
Vezi articolul