SURSE De luni, 8 ianuarie, ar trebui să înceapă distribuirea în școli a tichetelor educaționale de 500 de lei în județele unde au ajuns deja cardurile / Inspectoratele vor primi un ordin de ministru cu procedura prin care părinții vor primi cardurile

26.555 de vizualizări
Foto: © Ilya Genkin | Dreamstime.com
De luni, 8 ianuarie, părinții ar fi putea primi de la școală tichetele educaționale de 500 de lei, acolo unde cardurile au ajuns deja sau urmează să fie distribuite, spun surse pentru Edupedu.ro. Până joi, 4 ianuarie, inspectoratele școlare din 9 județe au primit tichetele iar până sâmbătă cel târziu ar trebui livrate în toată țara. Urmează însă ca până luni, când se reiau cursurile școlare să fie emis un ordin de ministru comun al ministrului Fondurilor Europene și al ministrului Educației privind procedura de distribuire a cardurilor către beneficiari. Edupedu.ro a scris pe 23 decembrie că cele peste 500 de mii de tichetele educaționale de 500 de lei vor fi gata de livrare după Crăciun.
  • Ar trebui să primească carduri în total 486.317 de beneficiari care au fost validați deja, iar alți peste 63 de mii sunt în curs de validare și ar putea fi incluși pe listă, a transmis STS pentru Edupedu.ro.

Joi, 4 ianuarie, cardurile ajunseseră în 9 inspectorate școlare județene, fie prin Poșta Română, fie prin curier, potrivit surselor Edupedu.ro. Județele sunt: Constanța, Sibiu, Olt, Călărași, Covasna, Mureș, Harghita, Brașov, Ilfov.

Inspectoratele școlare așteaptă instrucțiuni pentru a putea să dea mai departe cardurile beneficiarilor, adică părinților și aparținătorilor legali.

Până luni, 8 ianuarie, când părinții ar putea fi chemați la școală pentru a ridica cardurile, în acele județe acestea au fost distribuite deja. Urmează să fie emis un ordin de ministru comun semnat de miniștrii fondurilor europene și educației privind procedura de distribuire a cardurilor de la școală la beneficiar. Ordinul este în procedură de avizare, mai spun sursele Edupedu.ro.

Procedura privind distribuirea cardurilor

În OUG nr. 83/2023 nu este prevăzută clar o procedură a distribuirii cardurilor, ci una generală. Inspectoratele le transmit școlilor, iar școlile mai departe beneficiarilor. Însă nu se precizează detalii despre cum și când intră aceștia în posesia cardurilor.

“În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prin ordin comun al ministrului investițiilor și proiectelor europene și al ministrului educației, se aprobă procedura specifică de distribuire a tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, procedura specifică de returnare a acestora către beneficiar – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, precum și mecanismul de implementare aferent”, scrie în OUG.

Art. 7 alin (5), prevede că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar, asigură coordonarea distribuirii măsurii de acordare de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional de la unitatea emitentă către inspectoratele școlare/Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Articolul 8, alin. (1) Unitatea emitentă asigură livrarea tichetelor sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional, împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate, către inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București, conform listelor finale ale destinatarilor finali eligibili comunicate de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de beneficiar.

(2) Inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București distribuie tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional către unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate.

(3) Unitățile de învățământ din care provin destinatarii finali transmit reprezentantului legal/tutorelui destinatarului final tichetul social pe suport electronic pentru sprijin educațional împreună cu informațiile necesare privind lista unităților afiliate de pe raza teritorială unde aceștia își au domiciliul sau reședința.

(4) Pentru destinatarii finali nedeplasabili, unitățile școlare au obligația de a asigura serviciul de livrare a tichetului electronic la domiciliul sau reședința acestora.

(5) Unitățile de învățământ actualizează săptămânal stadiul repartizării tichetelor sociale pentru sprijin educațional către destinatarii finali în interfața web din aplicația informatică prevăzută la art. 6 alin. (4).

Informații de context

Deși tichetele educaționale ar fi trebuit să fie livrate la început de an școlar, au fost întârzieri peste întârzieri ale autorităților, iar instituțiile pasează vina de la una la alta.

Tichetele educaționale de 500 de lei, din fonduri europene, au fost aprobate abia pe 12 octombrie, prin ordonanța de urgență 83/2023. 

Tichetele în valoare de 500 de lei se pot folosi doar pentru a cumpăra rechizite și îmbrăcăminte pentru școală și ar fi trebuit inițial să ajungă la copii și părinți în luna octombrie, dar au fost numeroase extinderi de termene ale OUG nr. 83/2023.

La finalul primului modul de școală, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunța într-o postare pe Facebook că a finalizat modelul cardurilor pe care părinții le pot folosi pentru a cumpăra rechizite pentru copii. Nu era precizat însă și când vor primi aceste carduri cei peste 410 mii de beneficiari. Ordonanța de urgență nr. 83/2023 menționează doar că cei 500 de lei vor fi acordați într-o singură tranșă, dar nu există și un calendar anunțat.

Pe 20 octombrie, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin a anunțat că se extinde termenul de depunere al cererilor până pe 26 noiembrie. Edupedu.ro a scris că în aceeași zi, a fost lansată și licitația pentru achiziția cardurilor cu care părinții pot cumpăra rechizite și îmbrăcăminte pentru elevii defavorizați.

Chiar dacă părinții nu mai trebuie să aducă adeverințe de venit, procedura de verificare a veniturilor și de acordare a tichetelor educaționale este una birocratică în continuare.

Părinții au depus cereri la școală la începutul acestui an școlar, pentru a primi aceste tichete de 500 de lei. Pentru a nu fi puși din nou părinții pe drumuri la ANAF și la primărie, cum s-a întâmplat anul trecut, ordonanța de urgență 83/2023 prevedea un mecanism de verificare a veniturilor de către școli, printr-o aplicație numită PatrimVen, a celor de la Ministerul Finanțelor. Mai departe, Ministerul Educației ar fi trebuit să pună la dispoziția STS bazele de date cu elevii și părinții, disponibile în SIIIR, lucru de care susține că s-a achitat din 9 noiembrie, într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro.

STS ar fi trebuit să valideze aceste date cu cele de la Evidența Populației, Inspectoratul pentru Imigrări și multe alte instituții. Nu este clar ce anume s-a blocat, dar în urma articolelor Edupedu.ro STS a decis totuși să trimită la MIPE lista intermediară.

Numărul beneficiarilor estimat în octombrie de minister a fost depășit. Până acum, 486.317 de cereri care au fost validate, potrivit STS, iar părinții sau aparținătorii legali vor primi cardurile cu câte 500 de lei, bani care pot fi folosiți pentru cumpărarea de rechizite și servicii sau obiecte educaționale.

STS anunță că mai are de verificat și validat încă 63.371 de solicitări. Dacă și acestea vor fi rezolvate, ar însemna că vor fi, pe datele actuale, 549.688 de beneficiari de tichete sociale. Costul acestora pentru buget ar fi de 274,8 milioane de lei.

Cine primește tichetele educaționale

Din acest an, beneficiarii vor primi carduri noi, indiferent dacă au mai avut în trecut tichete educaționale, și vor fi valabile pentru următorii 5 ani. Cei 500 de lei vor fi livrați într-o singură tranșă. Termenul până la care părinții au putut depune cererile pentru tichetele educaționale fusese extins până la data de 26 noiembrie, potrivit unei modificări a ordonanței de urgență, publicată în Monitorul Oficial. 

Conform prevederilor Ordonanței de urgență, în anul școlar 2023-2024, pentru tichetele sociale pe suport electronic sunt eligibili:

a) preșcolarii înscriși în învățământul de stat, care îndeplinesc cumulativ, următoarele criterii:

  • au vârsta minimă de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului școlar curent (copiii pot fi înscriși la grădiniță și înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spațiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani).
  • au vârsta maximă de 6 ani, împliniți după data de 1 septembrie a anului școlar curent;
  • venitul lunar pe membru de familie este maximum 633 lei;

b) elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi și care sunt în întreținerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 1.500 lei.

Lista destinatarilor finali se actualizează, în cursul anului școlar în care se acordă sprijinul, ori de câte ori situația o impune.

Foto: © Ilya Genkin | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
EXCLUSIV Tichetele educaționale de 500 de lei vor fi gata de livrare, după Crăciun / Lista beneficiarilor, blocată de o lună, a fost trimisă de STS Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, iar tichetele urmează să fie trimise la școli, aflate în plină vacanță de iarnă
UPDATE Tichetele educaționale de 500 de lei, care ar fi trebuit să ajungă la peste 400.000 de familii luna aceasta, au fost deblocate, după ce Serviciul de Telecomunicații Speciale susținea că: Listele finale nu au putut fi generate în mod automat întrucât nu au fost puse la dispoziție toate datele
Tichetele educaționale de 500 de lei nu vor ajunge la elevi de Crăciun și nici până la finalul acestui an / Ministerul Educației nu a trimis listele cu numele beneficiarilor – surse
Ministerul Fondurilor Europene anunță la finalul primului modul de școală cum vor arăta noile carduri pentru tichete educaționale, în valoare de 500 de lei, cu care cei peste 410 mii de elevi ar fi trebuit să poată cumpăra rechizite la începutul anului școlar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Director de liceu, după ce a văzut într-o experiență Erasmus cum poate folosi inteligența artificială: Viitorul nu poate fi ținut pe loc. Ca pedagogi trebuie să fim deschiși la tehnologii și este datoria noastră cât trăim să-i pregătim pe copii pentru această lume nouă

Viitorul nu poate fi ținut pe loc și inteligența artificială ne va ajunge din urmă și va intra în viața noastră. Fie că vrem sau nu. Ca pedagogi, trebuie să…
Vezi articolul

Modificări la regulile pentru școli-pilot, propuse de Ministerul Educației pentru a putea derula proiectul de finanțare de 12 milioane de euro prin PNRR: Statutul se poate obține pentru cel puțin un an, față de patru cât e în prezent și nu se mai precizează cum vor fi plătiți profesorii care sunt implicați în activități specifice – ordin de ministru în dezbatere

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică, vineri, 26 aprilie, proiectul de metodologie prin care școlile pot aplica pentru statutul de școli-pilot. Documentul nu mai prevede modul prin care ar…
Vezi articolul