SURSE Calendarul înscrierilor la grădiniță și creșă, decalat cu câteva săptămâni: Reînscrierile încep pe 6 iunie 2023, iar înscrierile pe 15 iunie

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com

Calendarul înscrierilor pentru creșe și grădinițe propus joi pentru avizare în Comisia pentru Dialog Social (CDS) prevede ca reînscrierile copiilor să aibă loc între 6-14 iunie, iar înscrierile pentru cei care nu au mai frecventat grădinița între 15-30 iunie. Documentul a fost avizat în CDS, joi, potrivit surselor Edupedu.ro. Amintim, calendarul înscrierilor a fost lansat în dezbatere publică pe 3 mai și potrivit acestuia reînscrierile ar fi trebuit să înceapă miercuri, 23 mai, dar abia joi, 24 mai, calendarul a fost supus spre avizare în CDS.

Părinții vor putea reînscrie copiii la grădiniță și creșă începând cu 6 iunie 2023, iar înscrierile pentru cei care nu au mers la grădiniță până acum vor începe pe 15 iunie, potrivit calendarului obținut de Edupedu.ro și care a fost în discuție joi în ședința Comisia pentru Dialog Social. Precizăm că pot apărea ajustări privind calendarul până la apariția ordinului de ministru.

Termenul anunțat anterior pentru înscrieri și lansat în dezbatere publică a fost depășit. Era 23 mai pentru reînscrieri, însă abia joi, 24 mai, calendarul a ajuns modificat pe masa Comisiei pentru dialog social.

Urmează ca ordinul de ministru să fie publicat și aprobat pentru a intra în vigoare.

Calendarul înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2023 – 2024 în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare

6-14 iunie 2023 Etapa de reînscrieri

Sunt reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ în anul școlar curent și care   urmează să o frecventeze și în anul școlar următor, ca urmare a exprimării acestei opțiuni de către părinții/reprezentanții legali ai acestora, printr-o cerere scrisă.

Pentru unitățile de învățământ care  au și grupe de nivel antepreșcolar, în baza continuității, copiii de 3 ani din grupa mare de la creșă pot fi  reînscriși în grupa mică de la grădiniță, în limita locurilor disponibile pentru acest nivel de vârstă și în ordinea descrescătoare a vârstei, dacă părinții solicită acest lucru. În situația în care, prin aplicarea criteriului vârstei, numărul cererilor depășește numărul locurilor disponibile, departajarea se face prin aplicarea criteriilor generale, respectiv specifice de departajare, menționate la art. 10 din Metodologia-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare. 

Pe 14 iunie 2023, ora 14 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după finalizarea etapei de reînscrieri

15-30 iunie 2023Etapa I din cadrul procesului de înscrieri

Copiii sunt înscriși în această etapă, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.

Etapa I are trei faze:

Faza 1, între 15-20 iunie 2023

Faza a II-a, între 21-26 iunie 2023

Faza a III-a, între 27 – 30 iunie 2023

Pe 30 iunie 2023 Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri

3-18 iulie 2023 Etapa a II-a din cadrul procesului de  înscrieri

În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse. 

Etapa a II-a are trei faze:

Faza 1, între 3 – 6 iulie 2023

Faza a II-a, între 7 – 12 iulie 2023

Faza a III-a, între 13 – 18 iulie 2023

18 iulie 2023, ora 14,00Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri

20-30 august 2023 – Etapa de ajustări

În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de ISJ/ISMB și pe baza dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar. La această etapă au acces următoarele categorii de copii:

31 august 2023, ora 14Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după etapa de ajustări

8 septembrie 2023, ora 16Introducerea în SIIIR a tuturor copiilor înscriși în anul școlar 2023 – 2024, în unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar.

Despre înscrieri

Cererile de înscriere se pot depune și online, dar creșele și grădinițele trebuie să asigure în perioada de înscrieri prezența unui număr suficient de persoane din comisia de înscriere și stabilește programul de lucru al comisiei în schimburi, atât în program de dimineață, cât și de după amiază, în intervalul orar 8:00 – 18:00 (luni-joi), respectiv 8:00 – 17:00 (vineri), pentru a sprijini participarea părinților la procedurile de completare/validare a cererilor-tip de înscriere.

În cazul înscrierii la creșă sau grădiniță, părintele are posibilitatea înregistrării a trei opțiuni în cererea-tip de înscriere, conform metodologiei pusă în dezbatere publică pe 3 mai. Vezi aici Model declarație pe propria răspundere.

Alegerea unității de învățământ la care va fi înscris copilul

Potrivit metodologiei de înscriere care poate fi consultată aici, Părinții copiilor cu vârste de la naștere la 3 ani pot solicita înscrierea copiilor lor la creșe.
Copiii cu vârste între 3 și 6 ani pot fi înscriși în grădinițe, prin depunerea unei cereri la unitatea de învățământ aleasă, pe locurile libere rămase după operațiunea de reînscrieri. (n. red care se desfășoară între 23-30 mai).

Numărul locurilor libere este stabilit ca diferență între numărul de locuri alocate pentru nivelul preșcolar și/sau antepreșcolar, pe grupe de vârstă, prin planul de școlarizare și numărul de copii care au ocupat locuri în etapa de reînscrieri.

Începând cu anul școlar 2023 – 2024 au loc înscrieri în cadrul serviciilor de educație timpurie complementare. Copiii antepreşcolari şi preşcolari pot fi înscrişi în serviciile de educaţie timpurie complementare și în timpul anului şcolar, în situaţii deosebite (reîntoarcerea familiei din străinătate, lipsa locurilor în creșe și grădinițe în momentul în care mama urmează să reia serviciul sau începe serviciul, situații medicale care pot împiedica înscrierea copilului în cadrul serviciului de educație timpurie complementar în perioada stabilită prin calendarul înscrierii aprobat anual de Ministerul Educației).

Criterii de departajare pentru înscrierea la creșă

Alin. 2. Criteriile generale de departajare pentru înscrierea la creșă, inclusiv pentru cele pentru care autoritatea publică locală are statutul de fondator și care au solicitat includerea ofertei de școlarizare în aplicația informatică utilizată pentru înscriere, sunt următoarele:

a) copilul are vârsta de 2 ani împliniți la începutul anului școlar;
b) domiciliul copilului/locul de muncă al unuia dintre părinți este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele depune cererea de înscriere;
c) ambii părinți ai copilului lucrează/părintele prezintă adeverință de reîntoarcere la serviciu, în termen de 30 de zile de la data înmatriculării sau părintele copilului nu beneficiază de indemnizație pentru creșterea și îngrijirea copilului;
d) cel puțin unul dintre părinți/reprezentanții legali ai copilului urmează o formă de învățământ la zi;
e) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți;
f) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
g) cel puțin unul dintre părinți/reprezentanții legali ai copilului se încadrează în una dintre situațiile: (i) pensionat în conformitate cu prevederile legale; (ii) cu certificat de handicap; (iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă;
h) părintele copilului are un alt copil minor aflat în întreținere (până la nivelul clasei a IV-a a învățământului primar).

Criterii de departajare pentru înscrierea la grădiniță

Alin. 3 Criteriile generale de departajare care se aplică în situația prevăzută la alin. (1) pentru
nivelul preșcolar sunt următoarele:

a) copilul are vârsta de 4 sau 5 ani împliniți la începutul anului școlar;
b) domiciliul copilului/locul de muncă al unuia dintre părinți este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele depune cererea de înscriere;
c) cel puțin unul dintre părinți/reprezentanții legali ai copilului urmează o formă de învățământ la zi;
d) existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți; situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;
e) existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
f) ambii părinți ai copilului lucrează sau cel puțin unul dintre ei se încadrează în una dintre situațiile: (i) pensionat în conformitate cu prevederile legale; (ii) cu certificat de handicap; (iii)
șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă;
g) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
h) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă, în anul școlar pentru care se face înscrierea.

Dacă se înscriu prea mulți copii la o creșă/grădiniță

Inspectoratele școlare pot decide extinderea activității didactice în situația unităților de învățământ care au un număr mare de solicitări de înscriere a copiilor antepreșcolari și preșcolari, în alte unități de învățământ care au spații disponibile.

Numărul de locuri care se acordă, prin cifra de școlarizare, asigură cuprinderea întregii generații a copiilor de 4 ani în grupa mijlocie și cuprinderea întregii generații a copiilor de 5 ani în grupa mare din învățământul preșcolar.

În cazul în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor în creșă sau grădiniță se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc cele mai multe dintre criteriile menționate la alin. (2) și/sau la alin.(3), apoi copiii care îndeplinesc trei sau patru dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc două sau doar unul dintre criteriile menționate la alin. (2) și/sau alin.(3).

În caz de egalitate pe ultimele locuri, pentru copiii care îndeplinesc același număr de criterii generale de departajare, ordinea de prioritate a criteriilor este cea menționată la alin. (2) și/sau la alin.(3).

Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ și se aplică în situația prevăzută la alin. (1), după aplicarea criteriilor generale menționate la alin. (2) și/sau la alin.(3). Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ indică documentele doveditoare pe care părintele/reprezentantul legal trebuie să le depună în momentul completării/validării cererii-tip de înscriere. De asemenea, potrivit metodologiei, este interzis creșelor și grădinițelor să facă liste de preînscrieri, organizate în afara calendarului înscrierii, sau orice alte proceduri care nu respectă metodologia.

În cazul grădiniței, din acest an 2023-2024 este obligatorie înscrierea la grupa mijlocie, potrivit articolul 24 din Legea Educației, reiese din metodologia cadru.

La alocarea numărului de grupe pentru nivelul preșcolar și/sau antepreșcolar se ține cont de numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a putea începe creșa sau grădinița, precum și de prevederile din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare cu privire la efectivul maxim de copii la grupă prevăzut la art. 63 alin. (1) lit. a) și b) și cu privire la vârstele pentru care este declarată obligativitatea învățământului preșcolar prevăzute la art. 24 alin.(1).

Criterii de departajare pentru creșe și grădinițe din cadrul serviciilor de educație timpurie complementare

Criteriile generale de departajare care se aplică pentru nivelul antepreșcolar și preșcolar din cadrul serviciilor de educație timpurie complementare (grădiniță comunitară, ludotecă/grup de joacă), sunt următoarele:

a) domiciliul copilului/locul de muncă al unuia dintre părinți este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele depune cererea de înscriere;
b) părintele copilului are un alt copil minor aflat în întreținere (până la nivelul clasei a IV-a a învățământului primar) și nu și-a putut înscrie copilul în vârstă de 3 – 6 ani la nici o unitate de învățământ preuniversitar cu grupe de nivel preșcolar din apropierea domiciliului – pentru serviciul tip grădiniță comunitară;
c) existența unei dovezi privind solicitarea înscrierii copilului într-o unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și a respingerii înscrierii acestuia ca urmare a lipsei de locuri – atât pentru serviciul tip grădiniță comunitară, cât și pentru serviciul tip ludotecă/grup de joacă;
d) copilul are vârsta de până la 1 an sau vârsta cuprinsă între 3 – 4 ani și părinții/reprezentanții legali nu au făcut demersuri pentru înscrierea acestuia într-o unitate de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică, cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar – pentru serviciul tip ludotecă/grup de joacă.

Criteriile specifice de departajare se fac publice la data menționată în Calendarul înscrierii copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, prin afișare la sediul unității de învățământ. După această dată, modificarea ori adăugarea altor criterii specifice de departajare este interzisă.

Pentru informarea părinților și a publicului interesat, planul de școlarizare, respectiv numărul de grupe alocate pentru nivelul preșcolar și/sau antepreșcolar sunt afișate la fiecare unitate de învățământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și pe site-ul inspectoratului școlar, conform Calendarului înscrierii copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare.

Directorul unității de învățământ desemnează o persoană care răspunde la solicitările părinților/reprezentanților legali.

Ce conține dosarul pentru înscrierea la creșă / grădiniță

Din anul școlar 2023-2024 înscrierea la creșă și grădiniță se va face direct la unitatea de învățământ, potrivit metodologiei cadru:

Art. 11 (1) Înscrierea copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare se face prin depunerea unei cereri-tip de înscriere însoțită de documente
justificative.

(2) Cererea-tip de înscriere se poate transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la sediul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului, în perioada prevăzută de Calendarul înscrierii copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare. În cazul înscrierii la creșă sau grădiniță părintele are posibilitatea înregistrării a trei opțiuni în cererea-tip de înscriere.

(3) În situația transmiterii prin e-mail sau prin poștă, părintele va transmite unității de învățământ declarația-tip pe proprie răspundere, prevăzută în Anexa nr. 1 cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere.

(4) Validarea cererii-tip de înscriere este obligatorie și se face la unitatea de învățământ la care părintele solicită înscrierea sau prin intermediul mijloacelor electronice și constă în compararea datelor introduse în aplicația informatică cu documentele transmise/depuse de către părinte.

Dosarul de înscriere a copilului într-o unitate de învățământ cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar, precum și în serviciul de educație timpurie complementar cuprinde următoarele documente:
a) copie de pe certificatul de naștere al copilului;
b) copie de pe actele de identitate ale părinților și, după caz, copie a hotărârii/sentinței de plasament sau a sentinței de încredințare în vederea adopției;
c) adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți, pentru tipul de program prelungit, respectiv pentru înscrierea în învățământul antepreșcolar;
d) alte documente doveditoare care fac obiectul criteriilor generale sau specifice de înscriere;
e) adeverință de la medicul de familie în care să se menționeze că respectivul copil este sănătos clinic;
f) avizul epidemiologic/dovada de vaccinare întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unității.

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com /

Citește și:
Înscrierea la grădiniță și creșă 2023. Regulile, puse în dezbatere: creșele și grădinițele nu au voie să facă liste de preînscrieri, iar cererile pot fi depuse online / Ce conține dosarul
Exit mobile version