Surse: Bursele elevilor de la liceele militare, neplătite de la începutul anului școlar

1.298 de vizualizări
Foto: Colegiul Militar Stefan cel Mare Campulung Moldovenesc
Niciun elev de la liceele militare nu a primit bursele pe lunile septembrie, octombrie și noiembrie, din cauza unui blocaj la nivelul Ministerelor Educației (ME) și al Apărării Naționale (MApN), potrivit surselor Edupedu.ro. Liceele ar fi fost informate de către Ministerul Educației să aștepte plata banilor din partea Ministerului Apărării.

Celor cinci colegii naționale militare li s-ar fi precizat să aștepte banii de la Ministerul Apărării Naționale (MApN) care le acorda bursele până la publicarea, în septembrie, a noii metodologii de acordare a burselor școlare pe noua lege a educației în învățământului preuniversitar. Potrivit metodologiei, traseul banilor pentru plata burselor școlilor și liceelor de stat este în responsabilitatea Ministerul Educației, fără să fie menționată vreo excepție, cum ar fi în cazul liceelor militare coordonate și de Ministerul Apărării.

Potrivit informațiilor noastre, inspectoratele școlare prin care trec banii de burse ale elevilor de care aparțin cele 5 colegii militare din țară ar fi cerut precizări la direcția financiară din Ministerul Apărării.

La liceul militar din Constanța elevii și-ar fi primit însă, la prima virare a burselor din acest an școlar, pe 15 noiembrie, banii pe lunile septembrie și octombrie, ca restul elevilor din țară. Conform surselor noastre, la a doua virare în țară a banilor de burse, recent, la mijlocul lunii decembrie, liceului militar din Constanța nu i s-ar mai fi trimis necesarul de bani raportat.

Edupedu.ro a cerut puncte de vedere de la Ministerul Educației și de la Ministerul Apărării Naționale. În momentul primirii acestora, le vom publica.

Există 5 colegii naționale militare în România. Aproape 1.000 de elevi în total sunt admiși anual în acestea în clasa a IX-a. Este vorba despre:

  • Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza;
  • Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, Alba Iulia;
  • Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare”, Câmpulung Moldovenesc;
  • Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu”, Craiova;
  • Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, Constanța

Toți elevii liceelor militare au promovat Bacalaureatul 2023.

Edupedu.ro a prezentat recent cazul unui elev de clasa a IX-a cu media generală 3,50 care primește lunar sute de lei bursa de merit „Ligia Deca“, chiar dacă nu a venit nicio zi la școală de pe 11 septembrie, după semnalează într-un mesaj pe adresa redacției un secretar de școală, sub protecția anonimatului – detalii aici.

Elevul nu este singurul caz, însă: mai sunt peste 8.000 de elevi cu medii sub 5 care primesc bursă de merit, fiind printre primii 30% din clasa lor după performanțele școlare, criteriu impus de metodologia de acordare. Peste 130 de elevi din penitenciare au primit și ei la timp bursele, arată date de la Administrația Națională a Penitenciarelor pentru Edupedu.ro.

Bursele pentru elevii de la privat, în aceeași situație

Toate bursele elevilor pentru luna noiembrie ar fi trebuit să fie deja plătite recent, de vineri, 15 decembrie, după ce banii pentru acestea au fost virați școlilor.

Elevii de la școlile private, unde există întârzieri pentru că banii urmează alt traseu față de bursele pentru elevii de la stat, ar putea primi bursele sociale și de excelență până la finalul anului, spune secretarul de stat Lixandru pentru Edupedu.ro.

Un proiect de Hotărâre de Guvern (HG) a fost lansat de Ministerul Educației în consultare publică pentru alocarea de bani din Fondul de rezervă al Guvernului ca să plătească bursele elevilor de la privat. Tot parcursul banilor pentru acestea ar trebui să se desfășoare în ultimele trei zile din acest an calendaristic.

Citește și:
Bursele „Ligia Deca“, pentru medii sub 5, se dau un an întreg, chiar dacă beneficiarii chiulesc masiv. Situația unui elev cu media 3,50 care va lua circa 4.000 de lei bursă până în iulie 2024, deși de la începutul anului nu a venit deloc la școală
Ultima săptămână de școală înainte de vacanța de iarnă începe luni, 18 decembrie / Calendarul celor trei module de cursuri rămase
Elevii de clasa a V-a vor primi primele burse de merit peste 50 de zile și vor afla abia în ianuarie care sunt cei care se califică pentru acestea, pe baza mediei notelor obținute până la vacanța de Crăciun – document
DOCUMENT Elevii de clasa a V-a primesc burse de merit din septembrie pe baza premiilor la concursurile din clasa a IV-a și, din ianuarie 2024, pe baza mediei notelor din primele două module, transmite Ministerul Educației într-o instrucțiune / Condiția: să aibă calificativul Foarte Bine la purtare pe anul trecut
Burse școlare 2024-2025. Ligia Deca anunță prag de medie de 9.50 pentru bursa de merit și o bursă de reziliență, condiționată de medie, absențe și nota la purtare
Ligia Deca, despre noile criterii de acordare a burselor pentru anul școlar viitor: “Ne dorim ca, în mod cumulat, bursa de merit și bursa de reziliență să însemne 30% din elevii unei clase”
Până pe 7 decembrie, școlile din București trebuie să completeze numărul de burse ale elevilor, pe categorii, pentru luna noiembrie, într-o aplicație specifică – adresă a Inspectoratului Școlar al Municipiului București
Burse plătite cu două săptămâni întârziere pentru aproape 500 de elevi de la un colegiu din Prahova / Secretara liceului ar fi refuzat să se ocupe de dosarele de burse și este cercetată disciplinar
Bursele de excelență pentru elevii de la școli private, neplătite la aproape două săptămâni de la termenul impus de Ministerul Educației. Între timp, 8.500 de elevi cu medii generale sub 5 au primit sute de lei burse de merit
Bursele sociale se plătesc integral, pe lunile septembrie 2023 – august 2024 – adresă a Ministerului Educației / Pentru aceste burse, se va lua în calcul salariul minim net pe economie la data depunerii cererii. Lista elevilor se poate actualiza lunar

5 comments
    1. Deocamdată, tot MApN încearcă să rezolve problema creată de ME. În acest sens, MApN a elaborat un proiect de OUG prin care să fie modificat art. 42 din L198/2023. Procesul de avizare și adoptare a proiectului va dura câteva săptămâni, proiectul conținând și alte măsuri de reglementare. Inițiativa aceasta, însă, trebuia să vină de la ME, minister care a lăsat fără burse și elevii din unitățile confesionale și private (aici alți olimpici internațional!). Astfel ME își bate joc de unitățile de învățământ performante, uitând că și acestea aparțin sistemul național de învățământ.

  1. Să vă fie rușine! Vă bateți joc de copiii acestei țări! Elevii din colegiile militare, sunt,
    ,,bărbații de mâine”, care ne vor apăra pe noi și pe această țară! Bine că aveți bani pentru putori cu medii de 1, 2, 3, pentru infractori care se școlarizează în pușcării, dar pentru acești copii – maturizați înainte de termen, nu aveți! De ce? Pentru că, cei care au ajuns la conducerea acestei țări, sunt chiar ei niște nonvalori, niște analfabeți. Singura voastră dorință, se pare că este aceea de a-i umili și de a-i alunga din țară, inclusiv pe acei tineri, care au ales această cale grea, pentru că așa le-a dictat inima! Iată unde a ajuns România: să își plătească leneșii, infractorii, în timp ce adevăratele valori rămân neînsemnate! Nu uitați, că în colegiile militare încă se mai învață cu adevărat, dovadă că aceste instituții au promovabilitate la bacalaureat de 100% anual! Cu acești copii ar trebui să vă mândriți, nu cu râmele care se târăsc pe sub bănci, pentru a trece clasa sau cu pușcăriașii, pe care vreți să îi,,salvați” din închisori! Sunt mama unui elev militar -, ,beneficiar al bursei de merit doar pe hârtie “, extrem de revoltată de această situație, mai ales că știu sacrificiile pe care trebuie să le facă un astfel de adolescent!

  2. Vina este exclusiv a Ministerului Educației, inițiatorul Legii nr. 198/2023, act normativ care menționează clar ca acestui minister îi revine obligația plății burselor. Prin urmare, MApN nu are temei legal pentru plata acestora către colegiile militare. Pe de altă parte, nici Ministerul Educației nu poate plăti un alt ordonator principal de credite. Ca atare, legea inițiată de Ministerul Educației a creat blocajul și tot acestui minister îi revine obligația amendării sale.
    Până în acest moment niciun inspectorat nu a solicitat un punct de vedere Direcției financiare a MApN, cum se menționează în articol. Nici nu ar avea de ce să solicite punct de vedere beneficiarului, ci Ministerului Educației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Lista celor peste 540 de programe de formare continuă pentru profesori a fost publicată de Ministerul Educației. Educația emoțională, strategiile didactice de predare și managementul clasei de elevi, printre domeniile vizate

Lista celor peste 540 de programe pentru formarea continuă a profesorilor a fost publică de Ministerul Educației. Este vorba despre Registrul naţional al programelor pentru dezvoltare profesională continuă acreditate, actualizat…
Vezi articolul

244 de elevi și 329 de angajați ai unităților de învățământ, confirmați Covid-19 de la începutul școlii. Ministerul Educației: Incidența cumulată e mult mai redusă decât în rândul populației generale

244 de elevi și 329 de angajați ai unităților de învățământ au fost confirmați cu noul coronavirus în primele 4 zile de la redeschiderea școlilor, arată Ministerul Educației într-un comunicat…
Vezi articolul

Ministerul Educației trebuie să ia decizia introducerii cursurilor obligatorii pentru sănătate în școli, cu conținut adecvat, spune vicepreședintele Societății Naţionale de Medicină a Familiei: Eu pun la îndoială decizia părintelui de a nu expune un copil la aceste informații

Medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societății Naţionale de Medicină a Familiei, a declarat, marți, la Masa rotundă „Soluții pentru abordarea dezinformării și narativelor anti-științifice pe teme de sănătate”, organizată de…
Vezi articolul