“Surpriza” AUR, partidul cu mesaj anti-maghiar, anti-occidental, unionist și anti-mască. Ce propuneri are pentru educație

3.557 de vizualizări
Foto: Captura AUR
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a luat, potrivit rezultatelor exit poll-ului de la ora 21.00, un scor neașteptat: 5,3%. Cu acest rezultat, noul partid intră ar intra în Parlament, dar atenție, scorul prezentat acum reprezintă estimarea pentru ora 19 și nu ia în calcul voturile din diaspore, unde s-au înregistrat deja 250 de mii de voturi. Indiferent dacă va intra sau nu în parlament, rezultatul este suprizător pentru un partid nou înființat, scrie G4media.ro.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a fost înființată, în septembrie 2019, de George Simion, cunoscut ca fondator al platformei Acțiunea 2012 care militează pentru unirea cu Republica Moldova. Co-președinte al partidului este Claudiu Târziu, aflat o vreme în conducerea Coaliției pentru Familie și vârf de lance la referendumul din octombrie 2018. În partid și-a găsit locul și Dan Tănasă, unul dintre personajele cheie ale violențelor din Valea Uzului, din iunie 2019.

Candidată din partea partidului, pentru Senat, la Iași avocata Diana Iovanovici Șoșoacă a fost implicată masiv, în prima jumătate a anului, în campania de susținere a anulării examenelelor naționale în format fizic, a bacalaureatului și a evaluării naționale, cerând printr-un memoriu, alături de un grup de elevi, majoritatea în clasa a XII-a, supranumit “Mișcarea Elevilor din România” (MER) echivalarea examenelor cu media anilor de liceu.

Programatic, Alianța pentru Unirea Românilor se definește ca un partid care își propune „să fie rezultatul unificării forțelor românești care urmăresc să servească interesele poporului român”, iar doctrina AUR „se sprijină pe patru piloni: familia, patria, credința, libertatea”.

Citește despre cine este AUR și cine sunt reprezentanții lui pe G4Media.ro

În programul propus de partid pentru aceste alegeri, Educația are alocate câteva paragrafe. Redăm conținutul:

Reformarea sistemului de Educație și depolitizarea aparatului administrativ

Proiectul nostru pentru România se bazează în primul rând pe educație și meritocrație. Nu există vreo mare soluție care să rezolve peste noapte ecuația românească a anului 2020 și nici vreun mesia politic care să ne scape de corupție, sărăcie și spitale infecte.

Orice progres economic substanțial este rezultatul unor măsuri de lungă durată, al unei continuități și coerențe politice. Iar cel mai important factor care duce la dezvoltarea economică pe termen lung rămâne educația. Calitatea, accesibilitatea și modernizarea sistemului de învățământ preuniversitar și universitar constituie o prioritate pentru Alianța pentru Unirea Românilor.

E inacceptabil ca în România mileniului trei renovarea toaletelor din școli să constituie o noutate sau un motiv de mândrie pentru autoritățile locale. E inacceptabil că încă avem copii în zonele rurale care parcurg kilometri întregi pe jos în fiecare zi pentru a beneficia de educație. E inacceptabil să avem studenți care abandonează cursurile universitare pentru că nu-și permit costurile de întreținere și e inacceptabil să nu avem o strategie națională de predare a limbii, istoriei și culturii române în comunitățile care trăiesc în afara granițelor țării.

Mai mult decât atât, e necesară o modernizare a curriculei școlare care să reflecte dezvoltarea și adaptarea societății românești la realitățile secolului nostru. De la istoria românilor, educație civică, politică și economică până la abordarea fenomenului “știrilor false”, viitoarea generație trebuie să fie mai corect informată și mai bine pregătită decât noi.

Asta nu înseamnă că România duce lipsă de oameni decenți, de oameni pregătiți. Impasul nostru principal se reflectă cel mai bine la nivel instituțional, unde cei mai buni, mai pregătiți sau mai potriviți pentru o anumită poziție ajung rareori să o ocupe. De la administrație la serviciul diplomatic, la spitale și universități de stat, meritocrația nu funcționează în majoritatea cazurilor.

Depolitizarea și cultivarea unui sistem transparent și meritocratic în sectorul public e cel mai important pas către o funcționare eficientă, profesionistă a instituției statului în general și către aplicarea cu succes a programului de guvernare în particular.

În baza acestor două principii esențiale, educație și meritocrație, Alianța pentru Unirea Românilor propune adoptarea unei strategii de țară pe termen lung care se bazează pe o reală cooperare între sectorul public, privat și inițiativele civice”, scrie pe site-ul partidului.

În plus, la capitolul despre reducerea mortalității infantile, cei de la AUR susțin că “e posibilă scăderea ratei mortalității infantile, a avortului și abandonului până în 2030 prin:

  • lansarea unei campanii naționale de informare, educare și finanțare pentru bunăstarea copilului alături de toate organizațiile în domeniu interesate, cu susținerea sectorului privat;
  • investiții în dotarea maternităților din țară;
  • instituirea unui program de educație sexuală în rândul adolescenților, dar și de educație pentru sănătate dedicat femeilor însărcinate;
  • sporirea sprijinului medical, terapeutic și financiar acordat tinerelor mame și mamelor singure;
  • eliminarea treptată, dar totală a instituționalizării copiilor abandonați în favoarea caselor de copii de tip familial”

Participant la manifestațiile unioniste din Republica Moldova și România, George Simion a intrat în atenția publică mai ales în 2015 și 2016.

În 2015, a fost expulzat din Republica Moldova, cu interdicția de a nu mai intra în țară timp de 5 ani. Simion a povestit, în mai 2015, în emisiunea Jocuri de putere, găzduită de Rareș Bogdan, în prezent europarlamentar PNL, că se afla la liceu din Chişinău, de unde l-ar fi ridicat nişte ofiţeri SIS: „m-au rugat să îi însoţesc, mi-au dat o hârtie prin care eram declarat indezirabil pentru 5 ani şi m-au condus la vamă. Nu mi-au motivat, dar motivul era faptul că pregătim un marş foarte mare pe 16 mai. Clasei politice de la Chişinău nu îi convine marşul pregătit….”

În 2016, George Simion a organizat în București un marș pentru unirea Basarabiei cu România și, ieșind din traseul anunțat și forțând cordonul de jandarmi, a fost reţinut câteva ore. Votant PRM și susținător al lui Victor Ponta când era prim-ministru, Simion a fost apărat public de Eugen Tomac și Sebastian Ghiță, care au mers chiar la secţia de poliţie pentru a protesta față de reținerea acestuia și a altor patru participanți la marș.

George Simion deschide lista de candidați pentru Camera Deputaților în București. Celălalt co-președinte al AUR, Claudiu Târziu, este primul pe lista pentru Senat.

Citește despre cine este AUR și cine sunt reprezentanții lui pe G4Media.ro

Foto: Captură AUR


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Colegiul Național „Tudor Vianu”, unde este diriginte și profesor de Română ministrul Educației, Monica Anisie, intră de joi în scenariul roșu. Patru elevi, confirmați pozitiv cu COVID

Colegiul Național „Tudor Vianu” din Capitală, liceul unde predă limba Română ministrul Educației, Monica Anisie, intră de joi în scenariul roșu, potrivit surselor Edupedu. Cadrele didactice au fost anunțate astăzi,…
Vezi articolul
Marian Preda

Marian Preda, rectorul Universității din București: Într-o bună măsură România își carantinează viitorul prin închiderea școlilor/ Cred că ne-am carantinat viitorul din anii 1990, când am lăsat școala să fie controlată politic și să fie centrată pe profesori

Măsura închiderii școlilor reprezintă pentru România o carantinare a viitorului său, dar ceea ce vedem acum este doar o continuare a unui declin în Educație care a început în anii…
Vezi articolul
Scădere dramatică a numărului copiilor de grădiniță

VIDEO Garanția pentru copii, un program pentru patru categorii vulnerabile de copii, care ar trebui să construiască pachete sociale integrate. Dragoș Pîslaru, raportor pentru proiect: După adoptare, România va trebui să-și desemneze un coordonator național și în 6 luni va trebui să aibă o strategie

Garanția pentru copii va însemna o investiție în viitor, a declarat deputatul european Dragoș Pîslaru, Raportor din partea Renew Europe pentru rezoluția Parlamentului European privind Garanția pentru Copii și membru…
Vezi articolul

Salariul unui profesor debutant să fie 23% din indemnizația președintelui României, propune FSLI / Indemnizația brută a lui Iohannis este de peste 24.900 de lei

Salariul unui cadru didactic debutant să fie 23% din indemnizația președintelui României, este una dintre propunerile Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, potrivit unei informări. Conform reprezentanților profesorilor, pe 6 februarie…
Vezi articolul